S-au intamplat multe de la ultimul post. Au trecut si sarbatorile, iarna a trecut si ea.
Prima zi a lunii martie am petrecut-o alaturi de echipa mea din PSD, printre oradence. Am vrut sa aducem un zambet cald pe chipurile femeilor din Oradea. Eu cred ca initiativa noastra a fost primita foarte bine.
Consider ca nimic nu se compara cu deplinatatea intalnirilor cu oamenii. Asa cum am mai spus si in timpul campaniei, dar o repet si acum, politica adevarata se face cu oameni, pentru oameni si in mijlocul lor. Actiunile intreprinse atunci, si cu precadere acum, in timpul mandatului, vor avea ca scop aflarea problemelor cu care va confruntati dumneavoastra si pentru care, ulterior, sa le putem afla o rezolvare.
O data cu venirea primaverii, cu aparitia primilor ghiocei si a martisoarelor, pe 1 martie ne-am deplasat in mai multe puncte ale orasului nostru pentru a le oferi doamnelor si domnisoarelor cate un simbol al sosirii anotimpului trezirii la viata.
Am pornit alaturi de colegii mei, doamna deputat Sonia Draghici, consilierii locali Ovidiu Muresan si Bogdan Hossu, si consilierii judeteni Emilian Pavel si Ovidiu Copil, de la sediul organizatiei municipale spre Piata Independentei, Piata Unirii, strada Republicii pana in Oraselul Copiilor si Piata Rogerius, locuri in care am impartit 400 de martisoare cu mesaje: „Sa va fie micul martisor / Prilej de bucurie / Acum, cand florile de gheata pier / Iar primavara reinvie”. Am fost primiti cu bucurie, dar mai ales surprindere, de oradence de toate varstele, atat de bunici, cat si de mame, fiice sau nepoate. Sunt sentimente care nu pot fi descrise pe o coala de hartie sau in fraze pe internet. De aceea, sirul acestor actiuni nu se opreste aici. Va asigur ca astfel de actiuni vor continua si in viitorul apropiat. Pentru ca de 8 martie vom fi, din nou, aproape de ele, de femeile din Oradea.
In final, nu imi mai ramane decat sa va urez o primavara calda si plina de bucurie. Si nu in ultimul rand sa va bucurati de sanatate, ca este cea mai buna dintre toate.
Cu ocazia Zilei Femeii, de 8 martie, va doresc stimate doamne si domnisoare, sa primiti atatea flori incat sa va puteti face o gradina. Atatea felicitari incat sa aveti vorbe bune pentru tot anul, atata dragoste incat chiar daca ati da inapoi la fiecare, tot v-ar mai ramane. Pentru dumneavoastra, doamnelor si domnisoarelor, va urez un sincer „La multi ani”!