Cazul Vila Dante: În timp ce românii sufereau din cauza măsurilor de austeritate, Traian Băsescu cheltuia milioane de euro pentru propriul confort

În timp ce românii sufereau din cauza măsurilor de austeritate, Traian Băsescu cheltuia milioane de euro pentru propriul confort.
 
În anii cei mai grei ai crizei economice, 2010-2011, la cerința lui Traian Băsescu, s-au cheltuit 1,2 milioane de euro pentru amenajarea vilei Dante din București. Este de neimaginat că în timp ce profesorilor, medicilor, tuturor bugetarilor li se tăiau salariile cu 25%, în timp ce TVA era mărită de Guvernul Boc, banii românilor se duceau într-o vilă superluxoasă, pentru ca Băsescu să aibă unde să meargă la piscină!
 
Traian Băsescu, personal, și-a ales parchetul și mobila, de față cu zeci de muncitori, pentru ca acum să nege acest lucru și să spună că nu are nicio legătură cu această vilă, dând vina pe Emil Boc. Ipocrizia lui Traian Băsescu nu are limite, iar amenajarea vilei Dante nu exprimă decenţă, ci opulență.
 
Proba indubitabilă că Vila Dante a fost pregătită cu bani publici pentru Traian Băsescu este documentul RA-APPS care confirmă că vila a fost scoasă din circuitul imobilelor pentru reprezentare şi protocol, intrând în coordonarea SPP. „Începând cu luna aprilie 2012, folosinţa Casei Dante a fost coordonată de către SPP. Din mai 2011 şi până în prezent nu au mai avut loc activităţi de reprezentare şi protocol”, se arată în adresa RA-APPS trimisă Guvernului României
 
Traian Băsescu nu se luptă doar pentru un scaun; se luptă pentru o vilă de milioane de euro şi pentru toate scaunele din interiorul ei. Băsescu ştie că dacă e suspendat pierde dreptul la această locuinţă şi la toate privilegiile aferente. Indecenţa nu e casa în sine, ci faptul că amenajarea s-a făcut din bani publici. Poporul român trebuie să asigure condiţii decente celor care au ocupat funcţia de preşedinte. Aşa e civilizat. Dar e indecent ca un preşedinte să îşi amenajeze din bani publici casa pe care și-a făcut-o cadou.
 
Când a spus „Să trăiţi bine!”, Traian Băsescu se uita în oglindă, pentru că numai pentru el şi pentru apropiaţii lui s-a îndeplinit acest slogan. Vila Dante explică râsul permanent al lui Băsescu în timp ce anunţa tăierile de venituri şi creşterile de taxe. Băsescu nu a simţit criza şi nu-i pasă. Băsescu nu ştie cum e să trăieşti dintr-o pensie de 300 de lei.  Băsescu nu ştie ce înseamnă să ai rate la bancă. Nu ştie cum este să nu găseşti de lucru. Băsescu știe doar să folosească resursele statului pentru a-şi aranja propriile interese. Vila Dante este un fel de casă din Mihăileanu pe care şi-o dă Băsescu la final de mandat. La fel cum şi-a dat locuință când era Primarul Capitalei, tot așa şi-a aranjat acum vila care să-i rămână după mandatul de preşedinte al României.
  
Într-un interviu recent, Băsescu a spus că nu e chiar atât de greu să trăieşti dintr-un salariu de bugetar şi că el și-a luat chiar o maşină în această perioadă. A uitat să menţioneze toate beneficiile pe care le are pe lângă salariul său de „bugetar”, cum este şi amenajarea cu peste 1 milion de euro a Vilei Dante, pregătită pentru el după ce nu va mai fi preşedinte.
 
Românii au un motiv în plus să iasă duminică la referendum. Traian Băsescu nu merită opulenţa din Vila Dante. El merită în schimb sancțiunea românilor. El merită să fie demis – prin vot democratic – de către români pentru toate minciunile și toate relele pe care le-a făcut în toți acești ani. 

Imagini video care prezintă amenajările luxoase făcute la comanda lui Traian Băsescu din bani publici, pot fi descărcate de pe:           
User name: public
Parola: public