Alegeri în PSD Bihor

Conform deciziei luate la București, pentru a ne alinia cerințelor noului statul al partidului, în această primăvară și filiala bihoreană a PSD va organiza alegeri interne.

Acestea se vor derula în organizațiile din teritoriu în perioada februarie – martie – aprilie și vor culmina cu Conferința Județeană la care vor fi aleși președintele, cei 11 vicepreședinți, secretarul, trezorierul și Consiliul Județean al PSD. De asemenea, tot atunci va fi stabilită și lista cu persoanele care vor reprezenta PSD Bihor la Congresul național de la București, care va avea loc în 19-20 aprilie.

În Comitetul Executiv al PSD Bihor din 14 ianuarie, prin votul unanim al colegiilor, am hotărât următoarele:

1. Calendarul alegerilor în organizațiile locale va debuta în luna februarie cu acele organizații care au avut rezultate bune și unde nu sunt probleme, urmând ca după aceea să ne ocupăm și de comunele și orașele unde în alegerile din 2012 am obținut un scor mai slab decât cel din 2008. Conform primelor estimări ar fi vorba despre circa 30 de localități.

2. Numărul maxim de delegați la Conferința județeană nu va depăși 550, număr aproximativ egal cu cel din 2010. Reprezentarea fiecărei organizații se va face în funcție de câteva criterii precise. În plus față de norma de reprezentare (stabilită la 120 de voturi pentru un delegat) se vor adăuga câte 2 delegați pentru fiecare organizație unde avem primar și 1 delegat pentru localitățile unde avem viceprimar. De asemenea, dorim să premiem acele organizații care au performat în alegerile locale și să-i sancționăm pe cei care nu au avut rezultate: astfel, acolo unde a crescut numărul de consilieri locali, va crește și numărul de delegați, unde a scăzut numărul de consilieri, proporțional va scădea și numărul de delegați pentru Conferința județeană.

De exemplu, dacă o organizație are dreptul, conform normei de reprezentare, la 4 delegați, dar acolo avem un primar și un viceprimar, la cei 4 se vor mai adăuga încă 3. Dacă a crescut și numărul de consilieri cu 2, la cei 7 delegați se vor mai adăuga încă 2. În total, aceea organizație în loc de 4 va trimite la Conferința județeană 9 delegați! 

În final aș mai dori să precizez un lucru: așa cum declarat deja public, sunt decis să candidez pentru un nou mandat de președinte al PSD Bihor. Mă recomandă atât activitatea susținută, cât și rezultatele obținute. Sunt convins că în urma acestor alegeri interne, PSD Bihor va ieși cu o echipă de conducere întărită și cu organizații mai performante.