Despre alegerea Biroului Permanent Judetean

Nu am mai postat pe blog de mult timp. Mi-am propus ca, incepand de azi, sa reincep sa scriu. Subiectul de azi este important doar pentru membrii PSD Bihor, dar simt nevoia ca trebuie sa clarific o problema, aparuta azi, legata de modul de alegere a membrilor Biroului Permanent Judetean.
In urma cu aproape trei saptamani, la o intalnire cu primarii social-democrati din Bihor, continuata apoi de discutii cu parlamentarii si cu europarlamentarul nostru, am decis sa convocam Consiliul Judetean Bihor, ales la ultima Conferinta Judeteana, pentru a alege membrii Biroului Permanent Judetean (presedintele executiv, vicepresedintii, secretarul executiv si trezorierul organizatiei judetene).
La Congresul din luna octombrie a fost votat si noul Statut al PSD, care acum este in vigoare. Acest Statut stabileste ca membrii Biroului Permanent Judetean sunt alesi in Conferinta Judeteana, deoarece Consiliul Judetean nu mai spare in noul Statut. Cum sunt foarte multi doritori care vor sa candideze, si si-au depus documentele de candidatura, exista posibilitatea ca cei care nu ar fi alesi de catre Consiliul Judetean sa atace decizia acestui for pe motiv ca prin noul statut el nu mai exista.
Ca urmare, din dorinta de a fi totul conform prevederilor Statutului, sedinta de maine, 20 noiembrie 2015, care se va desfasura la orele 16, la Hotel Hilton, etaj 1, (Sala “Florica Ungur”, unde am dorit initial, fiind ocupata), va fi o sedinta de Comitet Executiv Judetean largit, la care pe langa membrii de drept ai acestui organism vor participa si membrii Consiliului Judetean convocati. Mai mentionez ca din cei 145 de membri ai Consiliului Judetean, 112 sunt si membri de drept ai Comitetului Executiv Judetean.
In acest organism important al organizatiei judetene vom decide, statutar si democratic, cand se va convoca Conferinta Judeteana Extraordinara, cine participa la aceasta (aproximativ 250 persoane), care va fi numarul de vicepresedinti (statutul spune intre 11 si 17), precum si care este procedura de inscriere la candidatura.
Totul va fi deschis si democratic, singura dorinta fiind de pastrare a unitatii organizatiei, de angrenare a cat mai multor membri in activitate, cu scopul de a obtine cele mai bune rezultate in alegerile locale si parlamentare de anul viitor!

Oradea şi Bihorul sunt sprijinite de către Guvernul Ponta

Aș vrea să punem capăt, odată pentru totdeauna, minciunilor vehiculate de cei din PNL și PDL, cum că PSD Bihor și Guvernul României condus de Victor Ponta nu ar fi făcut nimic pentru județul Bihor.
Pentru aceasta, aș dori să vă prezint situația obiectivelor de investiții finanțate de către Guvernul condus de Victor Ponta, în anul 2014, în județul Bihor:
  • 145 obiective finanțate în Bihor prin Programul Național de Dezvoltare Locală
  • beneficiari în 78 de unități administrativ teritoriale (inclusiv municipiul Oradea) + Consiliul Județean Bihor; adică aproape 80% din localitățile Bihorului au beneficiat de aceste fonduri. Dacă ar fi să adunăm locuitorii din aceste UAT, ne apropiem foarte mult de 100%, adică, sub o formă sau alta, toți locuitorii județului sunt beneficiarii acestor modernizări și dezvoltări
  • Între cele 78 de primării se regăsesc primari de la toate formațiunile politice reprezentative: PSD, UDMR, PNL, PDL, chiar și așa-ziși primari independenți. Deci nu putem fi acuzați că am fi direcționat banii strict pe criterii politice. Cine spune asta, spune un mare neadevăr.
  • Totalul alocațiilor de la bugetul de stat pentru județul Bihor în anul 2014 a fost de 53.203.495 lei, adică peste 12 milioane euro!
  • Obiective finanțate: alimentări cu apă, rețele de canalizare, stații de epurare, modernizare străzi și drumuri comunale, centru medical, grădiniță, drumuri județene
  • Programul Operațional Regional în județul Bihor – prin care se finanțează obiective de investiții mari. (inclusiv de la Guvernul României, finanțare fără care proiectele nu ar fi putut fi demarate): 39 de proiecte în valoare de aproximativ 580 milioane lei, adică 129 milioane euro. Beneficiarii acestor proiecte sunt, în primul rând, municipiul Oradea cu 24 de proiecte în valoare de 386 milioane lei și Consiliul Județean Bihor cu 4 proiecte în valoare de aproape 163 milioane lei. Alte localități care benficiază de astfel de proiecte: municipiul Marghita, Beiuș, orașul Aleșd, comunele Borod, Buntești și Cărpinet.
Sumele încasate de municipiul Oradea direct de la bugetul de stat între anii 2012 și 2014: 41 milioane lei pentru reabilitarea termică a blocurilor, investiții în spitale, extinderea alimentării cu apă și canalizare, modernizare Grădina Zoologică, Centrul de cazare Dignitas și Candeo, sprijinirea construirii de locuințe – Prima Casă.
Eu sper că prin ceea ce v-am prezentat am fost suficient de convingător și vom termina, în sfârșit, această discuție sterilă despre cine face și cine nu face ceva pentru Oradea și județul Bihor. Sunt optimist că oamenii înțeleg că, indiferent de cât de mult s-ar lăuda cei din PNL și PDL și cât ne-ar critica din rațiuni electorale, nimic nu se poate face de unul singur și dacă nu există conlucrare și colaborare, nici lucrurile nu pot merge înainte în ritmul dorit de noi, toți.

Călin Popescu Tăriceanu la Oradea

Domnul Călin Popescu Tăriceanu se va afla mâine la Oradea pentru a susține candidatura domnului Victor Ponta la funcția de președinte al României. Invit pe această cale toți simpatizanții domniei sale la o întâlnire electorală organizată la sala Filarmonicii (ora 15) din municipiul nostru. De asemenea, de la ora 17, îi aștept pe toți primarii din județul Bihor care îl apreciază pe domnul Tăriceanu și care au fost sprijiniți în proiectele lor de dezvoltare locală pe vremea când acesta a condus Guvernul României.

10801488_841650845874804_6608808064215305326_n

Rezultate alegeri prezidențiale – turul I

Cu peste 82.000 de voturi (32,24%) obținute la nivel județului Bihor, PSD Bihor a reușit un scor foarte bun, reușind să depășim target-ul anunțat și asumat (30%). Suntem cea mai puternică formațiune politică în acest moment în Bihor. Avem cu 10 procente mai multe voturi decât în alegerile prezidențiale din 2009, în timp ce adversarii noștri, PDL și PNL au împreună cu 10% mai puțin decât în urmă cu 5 ani.

Victor Ponta a reușit să câștige în toate comunele conduse de primari PSD, dar mai mult decât atât, și în localități cu primari de la ACL (Ștei, Ceica, Roșia, Răbăgani, Tulca, Brusturi, etc.). De altfel, potrivit unui clasament intern al partidului, PSD Bihor se află pe locul 3 în regiunea Transilvania.

Le mulțumesc și pe această cale tuturor celor duminică au mers la vot și, în special, celor care l-au votat pe Victor Ponta. Orădenii și Bihorenii au dovedit prin votul lor că vor un altfel de președinte, un președinte care să unească oamenii și energiile, care, după 10 ani de dezbinare, să aducă liniște și unitate pentru un singur țel: România tuturor!

Puteți urmări mai jos conferința de presă în care am făcut analiza primului tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014.

2 noiembrie – Ziua votului – Alegeri prezidențiale (tur 1)

Astăzi am votat VICTOR PONTA cu gândul că vom avea un cu totul altfel de preşedinte decât în ultimii zece ani, cu gândul la un preşedinte care să ne unească, un preşedinte pentru care există o singură Românie, în care toţi să fim trataţi egal. Am votat pentru un preşedinte care să ne reprezinte cu bine în exterior, să ne aducă prosperitate şi liniştea de care avem nevoie. Cred că dezbinarea din ultimii 10 ani trebuie să înceteze.

zv_2

Romanii trebuie sa vina la vot si sa voteze inca din primul tur Victor Ponta presedinte!

Duminica, 2 noiembrie, este o zi cruciala, cea in care se da semnalul schimbarii in Romania. Pentru aceia dintre romani care sunt inca nehotarati cu privire la optiunea lor de vot, as dori sa prezint cateva argumente care il recomanda pe Victor Ponta si care il fac sa merite votul romanilor: este tanar, un bun roman, este crestin, are o familie extraordinara si este mereu aproape de oameni. Ca prim-ministru s-a tinut de cuvant si i-a ajutat pe pensionari, pe bugetari, pe tineri si pe antreprenori, reusind sa faca economia nationala sa isi revina si sa se dezvolte. Desigur, suntem constienti cu totii ca mai sunt lucruri de facut, insa drumul bun pe care se afla astazi Romania trebuie continuat, iar masurile de dezvoltare accelerate.

Spre deosebire de ceilalti candidati, Victor Ponta nu face scandal si vrea sa ii uneasca pe romani pentru marile obiective nationale. El va aduce o echipa unita, care sa traga in aceeasi directie. Are experienta internationala importanta si este sustinut de liderii europeni si americani. Victor Ponta reprezinta generatia noua si nu face politica dupa vechile tipare: el va continua drumul european al Romaniei, ii va apara pe romani, va sustine si promova valorile autentice.

Vreau sa le reamintesc romanilor ca Victor Ponta este singurul lider care s-a luptat cu Traian Basescu si vrea sa schimbe ce s-a facut rau in ultimii 10 ani. Sondajele de opinie arata ca Victor Ponta este pe primul loc in preferintele romanilor, insa nu pe baza sondajelor de opinie se face clasamentul in turul I, ci pe baza votului cetatenilor. Fiecare vot conteaza, pentru ca fiecare vot inseamna o lovitura in plus pentru regimul Basescu si un semnal in plus pentru nevoia si dorinta romanilor de a face o schimbare reala.

10387385_744466855632064_5334931895364040199_n

Romanii trebuie sa vina inca din primul tur la vot si sa puna stampila pe Victor Ponta presedinte. Doar asa ne asiguram ca la Cotroceni nu va ajunge unul din candidatii sustinuti de Traian Basescu, un continuator al regimului Basescu! Dupa 10 ani de scandal, ne aflam acum in fata unei alegeri care va fi decisiva pentru viitorul nostru, al tuturor. Trebuie sa alegem intre continuarea nedreptatilor si a austeritatii pe care candidatii asa-zisi de dreapta le-au adus, si directia buna pe care o propune Victor Ponta: o Mare Unire a romanilor, prin care sa facem din solidaritate si buna-intelegere valori nationale, construind astfel o Romanie puternica, o Romanie care are grija si de cei în nevoie, dar care sprijină si mediul de afaceri. Tot ceea ce facem are ca obiectiv cresterea bunastarii oamenilor, pentru ca razboiul politic, scandalul zilnic si ridicarea de ziduri intre români sunt tot mai daunătoare tarii. Scopul lui Victor Ponta nu este sa castige alegerile si sa continue conflictele politice, ci sa castige alegerile pentru a-i putea ajuta pe toti romanii.

Ii chem pe bihoreni alaturi de Victor Ponta pentru a facem din nou acea unire de care Romania are nevoie!

Victor Ponta: nu va crește nicio taxă și niciun impozit!

În conferinţa de presă de astăzi am abordat câteva teme economice şi am transmis mesajului lui Victor Ponta către antreprenorii din România.

Aşa cum a declarat şi premierul Victor Ponta, pentru a pune capăt minciunilor vehiculate în ultimele zile de către PNL şi PDL, doresc şi eu să subliniez că această coaliție de guvernare formată din  PSD, PC şi UNPR, până în 2016, nu va crește nicio taxă și niciun impozit! Nu se schimbă cota unică, nu se schimbă TVA-ul decât eventual în jos!

Reducerea TVA la pâine și alte produse de panificație de la 24% la 9% a fost un succes în combaterea evaziunii fiscale pe această ramură. Acest succes și evoluțiile economice din ultima perioadă au creat premisele pentru reducerea TVA la 9% și în alte sectoare ale industriei alimentare. La fel cum  Victor Ponta a respectat promisiunea de a reduce TVA la pâine, la fel se va ține de cuvânt și cu reducerea TVA la legume și fructe, iar apoi la carne. Prin această măsură se va elimina o mare parte din evaziunea fiscală și din concurența neloială din acest sector de activitate.

Românii nu trebuie să nu uite că oamenii care îl susțin acum pe Klaus Iohannis, adică Blaga, Predoiu, Ialomițeanu, Anastase, sunt cei care, în urmă cu patru ani, au tăiat pensii și salarii și au majorat taxe, cum ar fi TVA de la 19% la 24%. Dacă Iohannis câștigă, acești oameni se vor întoarce la putere și vor tăia din nou pensii și salarii, vor mări taxe, fără să le fie frică de faptul că vor păți ceva! Cine a crescut o dată taxele, o va face din nou!

În ceea ce priveşte mesajul domnului Victor Ponta către antreprenori, sunt câteva aspecte care merită a fi subliniate.

VP_afaceri

După ce, în 2010, Guvernele anterioare au crescut TVA și CAS și au mărit presiunea statului asupra economiei, în ultimii doi ani am încercat să reparăm aceste nedreptăți și să luăm multe măsuri probusiness.

Suntem conştienţi cu toţii că nu am reușit tot ce ne-am propus, dar ca prim-ministru, Victor Ponta a luat decizii importante care deja ajută economia şi mediul de afaceri:

– am redus taxele pentru angajatori (-5% la CAS), după ce anul trecut am început să scădem TVA

– am eliminat impozitarea profitului reinvestit

– am acordat facilități fiscale pentru cei care angajează tineri, dar și pentru cei care creeaza noi locuri de muncă

– am eliminat și comasat peste 90 de taxe și tarife parafiscale

– am suplimentat ajutoarele de minimis, pentru noile IMM-uri şi am introdus regula controlului fiscal de fond doar o singură dată la 3 ani pentru IMM-uri

– am redus dobânzile de întârziere pentru obligațiile fiscale şi am introdus plata TVA la încasare, nu la facturare, pentru firmele cu cifra de afaceri mai mică de jumătate de milion de euro

– plătim la timp partea de cofinanțare a fondurilor europene pentru ca aceia care au accesat astfel de fonduri să își poata derula activitatea mai ușor.

După doi ani în care Guvernul a încercat să plătească datorii restante, să repare nedreptăți sociale și să reducă deficitele pentru a însănătoși economia, este un început bun. Sunt măsuri luate în condițiile în care ne-am confruntat cu blocaje permanente din partea unui Președinte care a vrut mereu să ne boicoteze. Dacă am reușit în acești ani să facem aceste lucruri, vă dați seama cât de multe lucruri bune putem face, după 16 noiembrie, cu o echipă președinte-premier? Avem nevoie de coerență, de stabilitate și de o echipă la conducerea țării.

Drumul bun pe care se află astăzi România trebuie continuat și trebuie accelerate măsurile, pentru că avem o șansă extraordinară în acești ani. Este o perioadă foarte importantă pentru România, în care reușim o creștere economică peste media UE, în care ne dezvoltăm independența energetică (tradusă, pentru firme, în viitor, în prețuri mai mici la gaze), în care ne consolidăm poziția geostrategică în regiune (ceea ce va însemna oportunități de dezvoltare pentru toți).

Sunt anii în care am început să creștem investiția în educație, ceea ce se va vedea treptat în viitoarele generații de tineri care vor ieși mai bine pregătiți de pe băncile școlii. Și, în fine, sunt anii în care începem, în sfârșit, să sprijinim inteligent și strategic zone cheie pentru România – agricultură, industria IT, auto, industria farmaceutică, agro-alimentară.

 

Victor Ponta susține investiția în educație

În conferința de presă de astăzi de la sediul PSD Bihor am abordat subiectul educației și am subliniat diferența fundamentală dintre viziunea domnului Victor Ponta și abordarea ”ghinionistă” a domnului Klaus Iohannis.

Candidatul PNL (susținut din umbră de Blaga, Videanu, Berceanu adică tocmai cei care în 2010 tăiau salariile profesorilor) se laudă în materialele sale publicitare cu faptul că a fost dascăl și inspector școlar și susține o școală bazată pe merite și performanță. Domnia sa se face că uită însă singurul său ”merit” în ceea ce privește sistemul de învățământ: că a reușit să-și achiziționeze șase case din ”meditații”. Din păcate, aceasta este marea sa ”performanță”!

profesor_EVZ_86b911a2b0

De asemenea, am prezentat și scrisoarea unui cadru didactic din județul Buzău, domnul Cosmin Șontică, profesor de limba și literatura română care își exprimă profunda amărăciune vizavi de celebra (deja) declarație a domnului Iohannis, cum că profesorii care nu au reușit să strângă bani din meditații pentru a-și cumpăra șase case au avut ”ghinion”. Sunt întru cu totul de acord cu domnul Șontincă cum că această abordare superioară a candidatului PNL-PDL este una jignitoare la adresa dascălilor din această țară.

Scrisoarea domnului profesor poate fi citită aici.

În antiteză cu această abordare cinică a domnului Iohannis, am prezentat și viziunea domnului Victor Ponta, care în mandatul său de premier a dovedit, prin realizările sale, că educația reprezintă o prioritate pentru viitorul său mandat prezidențial.

 În acest context, am făcut referire la faptul că profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului “Dezvoltarea carierei didactice” finanţat din fonduri europene, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o. Vor beneficia de această măsură minimum 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 de profesori din mediul universitar. Este un proiect mai vechi care a fost întrerupt în 2010 de domnii Băsescu, Boc, Blaga și se numea atunci «Suta de euro pentru cărţi» (fiecare cadru didactic primea echivalentul în lei a 100 de euro pentru a-şi achiziţiona cărţi). Acest drept în perioada crizei a fost anulat, iar acum, în urma dialogului dintre Guvern şi sindicate s-a găsit această nouă formulă care vine în ajutorul cadrelor didactice. În viitor, Ministerul Educației va încerca să folosească fondurile europene şi pentru a creşte alocaţiile bugetare pentru bursa socială “Bani de liceu”, pentru naveta elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi pentru bursele studenţilor doctoranzi şi post-doctoranzi.

Că educația este și rămâne o prioritate a pentru Victor Ponta o dovedesc și alocările bugetare pentru acest domeniu. Pentru cei mai puțin familiarizați cu modul de întocmire a unui buget, care s-au grăbit să acuze actualul guvern că a diminuat, cu ocazia rectificării bugetare, sumele destinate Educației, aș dori să fac precizarea că, în realitate, se vor acorda mai mulți bani pentru școala românească. Am început anul universitar cu cel mai mare buget al educaţiei şi cercetării din ultimii ani.

Să nu uităm că anul trecut, bugetul educației a avut cea mai mare rată de creștere din UE. Este vorba despre o creștere semnificativă de 6,4% (față de 2012), iar în 2014, educația a primit 13% din bugetul național, adică 22 de miliarde de lei, cu 2 mai mult decât în 2014.

În încheiere, aș dori să enumăr și alte câteva realizări în domeniul educației, toate legate de numele domnului Victor Ponta: conectarea a 2446 de școli din mediul rural la internet, achizționarea a peste 600 de microbuze școlare, creșterea cu 10% a salariilor profesorilor debutanți din preuniversitar, preparatorilor și asistenților, restituirea banilor câștigați în instanțele de judecată, modernizarea a peste 500 de școli (inclusiv în județul Bihor) prin alocări de peste 200 de milioane de euro în infrastructura școlară, majorarea ajutoarelor pentru cămine și cantinele studențești, etc.

Sub conducerea lui Victor Ponta, România a avut cea mai eficientă guvernare din ultimii 20 de ani

Potrivit unui Raport al Bancii Mondiale, Romania a inregistrat un salt spectaculos in perioada 2012-2013, de aproape 10%, la indicatorul ”Eficienta guvernarii”. Valoarea inregistrata, de 52,6% este mai mare decat scorul obtinut de tara noastra in fiecare an de dupa 1996.

Raportul (The Worldwide Governance Indicators) aduna date relevante despre situatia din 215 tarii ale lumii, din care sunt agregati 6 indicatori. Cel mai important este cel privind ”Eficienta guvernarii”, indicator care surprinde perceptia asupra calitatii serviciilor publice, calitatii serviciilor civile si gradul de independenta fata de presiunile politice, asupra calitatii si implementarii politicilor publice, precum si credibilitatea angajamentului guvernului fata de aceste politici.

10527291_831039750269247_1285135070283737397_n

De altfel, 5 dintre cei 6 indicatori ai Indicelui de Guvernare Globala, respectiv Stabilitatea politica si absenta violentei, Eficacitatea guvernarii, Calitatea reglementarilor, Statul de drept si Controlul coruptiei, sunt in crestere in 2013, fata de 2012. Singura categorie care inregistreaza o scadere este cea privind reprezentarea si raspunderea.

Evaluarea facuta in Raportul Bancii Mondiale consfinteste faptul ca eforturile facute de cabinetul Ponta pe calea cresterii eficientei actului de guvernare au fost incununate de succes, iar parcursul Romaniei se inscrie din nou pe un trend ascendent, dupa ce criza economica si guvernarea catastrofala a PDL (noul aliat al PNL) au anulat complet boom-ul economic din anii 2005 – 2008.

Desigur, mai este inca foarte mult de muncit, insa sunt semne clare ca sub guvernarea PSD si a lui Victor Ponta, Romania se dezvolta intr-un ritm accelerat. Vrem sa facem insa ca rezultatele sa se vada tot mai mult in cresterea nivelului de trai pentru toti romanii.

Cand am venit la guvernare, tara noastra avea o putere de cumparare de 48% fata de media europeana, acum suntem la 54%. Sunt rezultate palpabile și de necontestat.

Victor Ponta în vizită la Oradea (17 octombrie 2014)

Vineri, 17 octombrie, am primit la Oradea vizita domnului prim-ministru Victor Ponta. Domnia sa a fost însoțit de o delegație de miniștri formată din: domnul vicepremier Liviu Dragnea (ministrul dezvoltării regionale și administrației publice), domnul Ioan Rus (ministrul transporturilor), domnul Constantin Niță (ministruleconomiei) și domnul Florin-Nicolae Jianu (ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici șiMijlocii, Mediu de Afaceri și Turism).

Programul de lucru a domnului Ponta a debutat cu o vizită la Universitatea ”Emanuel”, unde s-a întâlnit cu președintele acestei instituții de învățământ, domnul prof. univ. dr. Paul Negruț, precum și cu peste 400 de studenți și cadre didactice.

10710976_830561916983697_2904346023122124127_n

Victor Ponta a apreciat activitatea și rezultatele obținute de elevii şcolilor confesionale: “În educație investim și trebuie să investim în continuare. Toate tipurile de educație sunt tratate egal. Toate contribuie la dezvoltarea sistemului de învățământ și la creșterea noilor generații de tineri. Ideea de credinţă este extrem de importantă în procesul de educaţie. Mă refer la toţi cei care cred în Dumnezeu. Cred că România este ţara tuturor celor care cred în ceva. Nimeni nu este mai presus sau mai prejos pentru că este ortodox, greco-catolic, romano-catolic, baptist, penticostal. Atâta timp cât credem în Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni mai buni.”

La Prefectura Bihor, premierul, împreună cu vicepremierul Dragnea și ceilalți miniștri, au susținut o scurtă conferință de presă în care au vorbit despre investițiile de peste 250 milioane de euro ale Guvernului în județul Bihor.

Am deblocat proiectele blocate în perioada de criză, fapt ce va asigura continuarea dezvoltării judeţului Bihor”, a spus premierul.

liviu dragnea 17102014 (1)

Ministrul Transporturilor, domnul Ioan Rus, s-a referit la situația Autostrăzii Transilvania, precizând că există deja un constructor pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul dintre Gilău-Borş, astfel încât de anul viitor vor putea începe lucrările. De asemenea, ministrul a spus că a aprobat proiectul unui drum expres ce va ocoli Oradea de la intersecţia cu DN 1 Oradea-Cluj până la viitoarea intrare pe Autostrada Transilvania, şi a amintit că s-a stabilit şi câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea podului Densuşianu, un alt proiect important de infrastructură rutieră. Despre reabilitarea DN 76 Oradea-Beiuş-Deva, domnul Rus a afirmat că în acest moment se lucrează la limita la care se poate lucra şi și-a declarat certitudinea că anul viitor vom avea şi această lucrare finalizată.

În cuvântul său, domnul ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea a vorbit despre Planul Naţional de Dezvoltare Locală pe care îl conduce, alocând deja peste 53 milioane lei pentru lucrări de apă, canalizare, drumuri şi cămine culturale din Bihor.

liviu dragnea 17102014 (7)

De asemenea, domnul Dragnea a anunțat că a semnat şi plata către Compania de Apă Oradea a sumei de 3,116 milioane lei, cu care Ministerul Dezvoltării era dator pentru plata firmelor angajate de CAO în programul de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din Oradea.

În ceea ce privește proiectele finanțate prin Compania Naţională de Investiţii în Bihor, domnul vicepremier a afirmat că a alocat fonduri pentru reabilitarea căminului cultural din Beiuş, în timp ce documentaţia pentru reabilitarea căminelor culturale din Salonta, Aleşd şi Bulz sunt în faza finală de încheiere a documentaţiilor.

Cu ocazia acestei vizite a fost anunțată și demararea proiectului complexului sportiv multifuncţional din Oradea, o promisiune a PSD făcută la alegerile europarlamentare și care, iată, începe să prindă contur. Pe acest subiect, domnul Dragnea a afirmat că, întrucât nu poate colabora cu primarul Oradiei, domnul Ilie Bolojan, speră ca proiectul să fie preluat de către Consiliului Judeţean Bihor. 

În încheiere, domnul Dragnea a făcut referire și la situația blocurilor ANL din județul Bihor, unde există deja 36 unităţi locative în finalizare la Ştei şi alte 397 unităţi locative sunt în diverse stadii de promovare, urmând ca o parte din blocurile promise în Bihor să fie începute anul acesta, iar o parte anul viitor.

ponta_faist

După conferința de presă de la Prefectură, premierul Ponta s-a deplasat la fabrica Faist Mecatronic S.A, unde a declarat: ” Am venit să-i felicit şi să mă bucur că şi în perioadă de criză a fost o dezvoltare, să mulţumesc pentru locurile de muncă şi să adresez de aici o invitaţie către toate companiile de a accesa fie schemele de ajutor de stat pe care le-am adoptat atât pentru investiţii mari, cât şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii, şi de a se pregăti pentru accesarea fondurilor europene care sunt alocate în noul program 2014-2020″. Domnia sa a mai amintit faptul că, de la 1 octombrie, Guvernul a redus contribuţiile de asigurări sociale cu 5% şi a dat asigurări mediului de afaceri că nu va creşte impozitele şi taxele.

Ultima vizită a premierului s-a consumat la Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, unde domnia sa a avut o întrevedere privată cu Prea Sfințitul Părinte Episcop Sofronie. La ieșirea din clădirea Episcopiei, domnul Ponta a fost aşteptat de un grup de pensionari cărora le-a promis că va pune capăt scăderii nivelului de trai. “N-o să-i mai las să vă taie nimic!,” a afirmat primul-ministru.

ponta_la_episcopie

Vizita premierului Ponta la Oradea s-a încheiat în jurul orei 13. În drum spre municipiul Arad, delegația de miniștri s-a oprit pentru două scurte vizite în localitățile Gepiu și Avram Iancu.