Despre asumarea răspunderii pe Legea educaţiei

Ieri, lideri politici ai coaliţiei de guvernare au anunţat decizia lor de asumare a răspunderii pe Legea educaţiei naţionale. Decizia Guvernului este de neînţeles; învăţământul românesc avea şansa să aibe o lege care să rămână valabilă încă 15-20 de ani, adoptată articol cu articol în deplin consens al tuturor membrilor comisiei pentru educaţie din Senatul României.

 

Multe voci portocalii afirmau că Legea educaţiei este blocată la Comisia din Senat. Ministrul Funeriu, un om care parcă are o singură misiune: de distrugere a tot ce mai era bun în şcoala românească, o ţinea peste tot cu "senatorii care apără interese ilegitime din învăţământul universitar". Realitatea este însă cu totul alta: senatorii din Comisia de educaţie, conştienţi de ocazia ivită (de a participa la elaborarea unei legi foarte dorită şi necesară), au decis împreună să lase haina politică la uşa sălii de dezbateri şi să analizeze articol cu articol Legea primită de la Camera deputaţilor pentru a realiza o lege bună, pentru un învăţământ în folosul elevilor, al profesorilor şi al părinţilor. Mai era nevoie de maxim 4-5 săptămâni şi aveam o lege închegată şi asumată de întreaga comisie prin consens. Ar fi trecut de Plenul Senatului cu acelaşi consens şi am fi avut în sfârşit o Lege a educaţiei dezbrăcată de haina politică.

 

De ce nu este bine că s-a decis asumarea răspunderii?

 

În primul rând pentru că  Legea educaţiei în forma adoptată de Camera deputaţilor, formă pe care ministrul Funeriu spune că Guvernul îşi va  asuma răspunderea, are foarte multe erori, unele de redactare iar altele de concepţie.  Am să prezint câteva din aceste erori:

 

1. Primul exemplu se referă la conţinutul Art. 16: "– Pe durata şcolarizării în învăţământul preuniversitar, copiii beneficiază de alocaţia de stat pentru copii, în condiţiile legii." Trebuie să-i spun domnului Funeriu că învăţământul preuniveristar românesc cuprinde (chiar şi în prezenta lege) şi învăţământul postliceal. Nu cred că statul trebuie să acorde alocaţie şi alevilor de la aceste şcoli.

 

2. Un alt exemplu se referă la o eroare de redactare: la Art. 21, alin.1 scrie:  "Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate", iar alin. 2 arată astfel: "Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde unităţi de învăţământ public, privat şi confesional acreditate."

Două aliniate care spun acelaşi lucru, cu cuvinte diferite.

 

3. Mai dau un exemplu, tot din această primă parte a Legii, şi anume prevederile din Art. 80: "(1) În învăţământul preuniversitar public şi privat, posturile se ocupă prin  concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."

Domnul ministru Funeriu a convenit cu sindicatele din educaţie că titularizările din învăţământ rămân valabile şi în noua lege. Articolul 80 spune însă altceva: toate posturile se vor ocupa prin concurs. Eroare de text sau minciună a domnului ministru?

 

Şirul de exemple ar putea continua, dar las aceasta pentru momentul asumării.  Tot atunci mă voi referi şi la erori de concepţie, erori care vor aduce mari prejudicii sistemului naţional de educaţie.

 

În al doilea rând, adoptarea Legii Educaţiei prin asumarea răspunderii este o acţiune neconstituţională. În urmă cu un an, Curtea Constituţională s-a pronunţat exact pe acelaşi caz: Legea Educaţiei este acum în dezbaterea Parlamentului tocmai pentru că atunci Curtea a decis că este o lege mult prea importantă pentru a fi promovată prin asumarea răspunderii.

 

Motivaţia Deciziei nr. 1557 din 18 noiembrie 2009 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii Educaţiei Naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 19 ianuarie 2010 arată cât se poate de limpede:

"… Curtea consideră că ocolirea procedurii de examinare şi dezbatere a proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât şi în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, potrivit competenţelor stabilite de art. 75 din Constituţie, şi recurgerea la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege nu-şi găsesc o motivare…"

 

Astăzi, Guvernul este pe cale să repete greşeala pe care a făcut-o şi anul trecut. Înainte însă de a face acest lucru, aş vrea să le reamintesc domnilor Boc şi Funeriu vorbele înţelepte ale lui Seneca: a greşi e omenesc, a persevera în greşeală e de-a dreptul diabolic. 

0 thoughts on “Despre asumarea răspunderii pe Legea educaţiei

Leave a Reply