Rezolvările celor mai complexe probleme sunt atât de simple…

Principiul separaţiei puterilor în stat este unul esenţial pentru funcţionarea oricărei democraţii. Precum o monedă, acest principiu are două feţe: una de colaborare şi alta de control reciproc al puterilor. Colaborare şi control, iată aşadar pilonii pe care trebuie să se aşeze instituţiile statului. În declaraţia mea politică de astăzi aş dori să fac referire la modul cum colaborează şi cum se controlează instituţiile statului român. Altfel spus, cum este respectat principiul separaţiei puterilor în stat.

 

Pe de o parte, putem fi cu toţii de acord, că România are un preşedinte-jucător care nu se sfieşte să joace toate rolurile din stat. Inclusiv pe cel de premier. Este binecunoscut şi faptul că avem un prim-ministru slab a cărui singură calitate este doar obedienţa faţă de protectorul său politic. Avem un Executiv care se crede infailibil şi pentru care consensul şi parteneriatul sunt cuvinte care lipsesc din vocabular. Acest Guvern condus de domnii Boc şi Băsescu preferă să guverneze ţara nu pe baza soluţiilor care să vină în sprijinul cetăţenilor, ci pe baza "recomandărilor" Fondului Monetar Internaţional. Şi asta dintr-un calcul politicianist cinic, recunoscut chiar de către cei mai înalţi fruntaşi PDL: pentru că le este mai comod şi uşor aşa. În plus au şi un ţap ispăşitor care să fie blamat pentru eşecul măsurilor insuficient gândite sau prost aplicate.

 

Acest Guvern Boc-Băsescu nu are nicio problemă nici în a se substitui puterii legislative. Domniile lor se fac că uită un lucru elementar într-o democraţie: nu Executivul controlează Parlamentul, ci Parlamentul controlează Executivul. Mai mult decât atât, domniile lor nu au nicio problemă în a critica şi pune sub semnul întrebării deciziile Curţii Constituţionale atunci când aceste decizii nu le sunt pe plac sau nu le servesc interesele de gaşcă. Premierul Emil Boc, un profesor ratat de drept constituţional a ajuns să interpreteze deciziile Curţii în aşa fel încât să poată face ce vrea pe mai departe. Am ajuns în situaţia absurdă în care, Emil Boc mai cere o dată Curţii să spună dacă “neconstituţional” chiar înseamnă “neconstituţional”.

 

Presiunea exercitata de reprezentantii Puterii asupra Curtii conduce la răspunsuri neclare ale Curţii, ceea ce nu face altceva decât să crească şi mai mult gradul de incertitudine şi să sporească şi mai mult ceaţa în care funcţionează instituţiile statului român. Implicaţiile deciziilor Curţii Constituţionale din ultimele luni sunt un bun prilej pentru a readuce în dezbaterea publică problema rolului justiţiei constituţionale în România. Curtea Constituţională a devenit, practic, cea de-a treia cameră decizională a Parlamentului. Apelul la judecata Curţii nu mai este o excepţie, ci a ajuns regula. Puterea şi Opoziţia în loc să se aşeze la masa discuţiilor se războiesc prin deciziile Curţii, brevetând astfel o practică nesănătoasă pentru funcţionarea democraţiei şi parlamentarismului românesc.

 

Consider Curtea Constituţională ca fiind o instituţie absolut necesară pentru o democraţie funcţională. Avem nevoie de ea pentru că, aşa cum a dovedit-o deja în mai multe rânduri, Curtea poate fi o piedică în faţa tentativelor de abuz ale Puterii. E bine că a mai rămas o instituţie în acest stat care se poate opune în mod eficient deciziilor arbitrare ale Puterii. Această Curte are însă o problemă: politizarea ei excesivă; faptul că partidele politice propun judecătorii la Curtea Constituţională în funcţie de fidelitatea acestora faţă de partidul care i-a propus şi nu în mod necesar pentru competenţa sau integratitatea acelui judecător. Ca atare, s-a creat percepţia că această Curte Constituţională a României ia decizii politice.

 

Soluţia la această problemă nu este însă desfiinţarea Curţii, aşa cum sugerează unii sau alţii. În opinia mea, soluţia este depolitizarea mai accentuată. Cum? Prin modificarea procedurilor de numire a judecătorilor. Poate ca mult mai corect ar fi ca membrii Curtii sa fie numiti de Consiliul Superior al Magistraturii, sau numirea de catre Parlament sa nu permita creearea unor situatii ca cea actuala, in care deciziile sa se ia cu 5 voturi la 4. Am reuşi astfel să scoatem această instituţie din zona dezbaterilor politicianiste şi s-o recredibilizăm pentru că avem nevoie de ea pentru a asigura funcţionarea normală a democraţiei.

 

Ne aflăm într-un moment constituţional important pentru definirea puterilor în stat. Dinamica instituţională a puterilor în stat trebuie să trasceadă disputele politice de moment pentru că regulile jocului dintre viitorii preşedinţi, parlamente, guverne şi programe politice se decid acum.

 

Părerile privind interpretarea puterilor de legiferare a Guvernului pot fi împărţite. Unii dintre noi interpretează Constituţia în sensul limitării puterii executive, alţii sunt partizanii unui executiv mai puternic capabil a forţa mâna Parlamentului. Primul model pune accentul pe deliberarea în Parlament a reprezentanţilor cetăţenilor, cel de-al doilea consideră ca valoare centrală eficienţa şi rapiditatea adoptării măsurilor guvernamentale.

 

Din punct de vedere constituţional, ambele interpretări ale principiului separaţiei puterilor în stat cred că sunt acceptabile şi rezonabile. Avem de a face, aşadar, cu două valori aflate deseori în tensiune, iar noi suntem chemaţi să alegem între ele. Ce este mai important pentru noi deliberarea democratică sau eficienţa guvernamentală?

 

La modul ideal, ar fi preferabil să le avem pe ambele. Din păcate însă, sub mandatele preşedintelui Traian Băsescu nu avem niciuna. Deliberarea democratică este în suferinţă din cauza abuzurilor şi comportamentului discreţionar al reprezentanţilor Puterii. Cât despre eficienţa măsurilor guvernamentale… cel mai bun indicator este situaţia socio-economică dezastruoasă a ţării şi percepţia cetăţenilor privind nivelul lor de trai. Ultimele sondaje de opinie arată că marea majoritate a românilor – aproape 80% – consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.


 
Pentru a avea un stat funcţional şi pentru a reveni pe direcţia corectă, instituţiile sale trebuie să se reaşeze pe pilonii lor de bază. Trebuie să avem colaborare şi control, la fel cum trebuie să avem şi eficienţă guvernamentală, dar şi deliberare democratică. Pentru a avea toate acestea, trebuie să renunţăm la un singur lucru, de fapt românii trebuie să renunţe la două personaje: la preşedintele Traian Băsescu şi la premierul Emil Boc. În viaţă, uneori, rezolvările celor mai complexe probleme sunt atât de simple…

 

 

(Declaratie politica din Sedinta de Plen a Senatului Romaniei din 6 decembrie 2010)

Leave a Reply