Am început întâlnirile regionale ale Departamentului de Educaţie al PSD

Ieri, 17 februarie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti (Sala Ovidiu Şincai), am organizat prima întâlnire regională a Departamentului de Educaţie publică, cercetare şi sport al Partidului Social Democrat. La eveniment au participat peste 80 de cadre didactice din învăţământul pre-universitar şi universitar din judeţele IlfovDâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău şi municipiul Bucureşti. Invitaţii de onoare ai întâlnirii au fost prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie"Carol Davila" din Bucureşti, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii „Politehnica” Bucureşti şi conf. univ. dr. Remus Pricopie, decanul Facultăţii de Comunicare din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

 Scopul acestei întâlniri de lucru, precum şi a celorlalte care vor mai urma este, în primul rând, de a coagula în cadrul PSD o echipă de profesionişti în educaţie care să poată realiza schimbarea reală în învăţământul din România. Dorim, de asemenea, să activăm membrii şi simpatizanţii PSD în vederea reînfiinţării Asocaţiei Profesorilor Social Democraţi. În al doilea rând, vrem să oferim un cadru deschis de dezbatere privind problemele învăţământului românesc. Suntem interesaţi să vedem care sunt evoluţiile în plan local şi ce implicaţii are Legea Educaţiei, recent intrată în vigoare.

În perioada martie – aprilie 2011, Departamentul va organiza alte patru întâlniri regionale ce vor avea loc la Târgu Mureş, Oradea, Craiova şi Iaşi. 

0 thoughts on “Am început întâlnirile regionale ale Departamentului de Educaţie al PSD

  1. id like to see her opinion on dr joanna budwig , i did alot or studying on her. as well as a few other researchers working on oils, fats, and day light filtering effects on plants and animals. the results are overwelming. id like to see susan start a web site on this and others that have been doing work since the 60’s. joanna budwig by the way had been taken to court over here information to the public where as the feds told the fda ect… that her extensive reasearch outweight there’s !

Leave a Reply