Cei mai buni 11

Cu scuzele de rigoare pentru întârziere – astăzi a fost un program extrem de aglomerat în Parlament cu plen al Senatului de dimineaţa, iar după amiaza moţiunea de cenzură pe Codul Muncii – fac publică lista celor mai buni 11 (o adevărată echipă!) candidaţi care s-au înscris în Programul de stagii de practică la cabinetul meu senatorial. 

 

Doresc să-i felicit pe toţi cei care au ajuns în această etapă a procedurii de selecţie. De asemenea, pe cei care nu se regăsesc pe listă aş dori să-i încurajez în viitoarele lor proiecte profesionale. Am avut plăcerea să întâlnesc tineri valoroşi, foarte bine pregătiţi şi foarte motivaţi. Trebuie să recunosc că ne va fi foarte greu mie şi colegilor mei să alegem doar 3 persoane. Ne-am fi dorit să lucrăm cu toţi cei care s-au înscris în Program. 

 

Aşa cum veţi observa, lista de mai jos este una alfabetică. S-a ajuns la aceste nume cumulând rezultatele obţinute de candidaţi 1) la evaluarea CV-urilor; 2) la proba scrisă; şi 3) la interviu. Până la sfârşitul acestei săptămâni vom anunţa aici pe blog numele primelor trei persoane (din cele 11) care vor începe activitatea la cabinet începând de săptămâna viitoare.

 

Cei mai buni 11 

 

 Birou Anca Maria

Boje Nicoleta

Creţu Laura Ruxandra

Gozman-Pop Alexandra

Guşu Mădălina

Mărcuţ Mirela

Pop Cosmin

Pop Monica Florentina

Trusmei Camelia

Tunduc Anamaria

Vaş Eliza 

 

Faţă de cele stabilite înainte, am modificat puţin desfăşurarea programului pentru a oferi o şansă la cât mai mulţi tineri valoroşi. Astfel, am decis să alcătuim şi o a doua echipă de 3 persoane cărora le vom propune să ni se alăture din toamnă, după reluarea activităţii în noua sesiune parlamentară. Sper ca această schimbare să vă bucure şi pe voi. Mie personal, mi-ar face o mare plăcere să pot să muncesc cu cât mai mulţi dintre voi.

 

Doresc să le mulţumesc încă odată tuturor celor care au răspuns provocării noastre şi s-au înscris în Program, iar celor rămaşi în competiţie să le urez mult, mult succes!  

Leave a Reply