Cabinetul Boc trebuie să redea Parlamentului prerogativele constituţionale confiscate

Astăzi aş dori să mă refer la grava imixtiune a Guvernului Boc în activitatea Parlamentului şi să iau poziţie împotriva acestei noi tentative a actualei Puteri de a călca în picioare orice regulă democratică şi de bun simţ. Mă refer la decizia de a demara procedurile de angajare a răspunderii Guvernului pe două noi legi care afectează o mai mare parte a societăţii: legea privind dialogul social şi legea privind plafonarea salariilor profesorilor.
În primul şi primul rând, doresc să evidenţiez paradoxul specific acestui Guvern, reprezentat de domnul Emil Boc. Cabinetul său intenţionează să treacă Legea dialogului social fără nicio dezbatere parlamentară şi fără niciun dialog cu partenerii sociali. Cum ar veni, legea dialogului social va fi adoptată fără niciun dialog real, doar prin metoda pumnului în gură. 
Mai mult decât atât, după Legea Educaţiei, Guvernul vrea să-şi asume răspunderea şi pe o altă lege vitală pentru învăţământul din România fără însă a întruni un minim consens pe acest text legal. Plafonarea salariilor este o şmecherie tipică pentru Cabinetul Boc şi pentru modul în care a înţeles acest guvern portocaliu că trebuie să “stăpânească” ţara, căci despre guvernare democratică de mult nu mai poate fi vorba.  
În încercarea disperată de a-şi acoperi acţiunile abuzive, asistăm în aceste zile la o sarabandă de minciuni şi de manipulări din partea Executivului. Premierul Boc spune că banii profesorilor „se vor recupera eşalonat, din 2012 până în 2014". Adică, întâmplător abia din anul electoral 2012, ca să fie clar pentru toată lumea! Argumentul premierului este însă de un cinism total. Ce ar fi dacă şi dascălii şi cetăţenii României ar adopta atitudinea domnului Boc şi i-ar spune că îşi vor plăti taxele şi impozitele tot eşalonat şi abia începând de anul viitor? 
Tot premierul Boc susţine în mod ipocrit că "România nu are azi 500 de milioane euro să suporte majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, economia nu poate acoperi o asemenea majorare". În primul rând, e o mare minciună: nu e vorba despre 50%, ci despre 33%! În al doilea rând, nu este vorba despre 500 de milioane, ci despre o sumă mai mică, din care aproximativ jumătate s-ar întoarce în bugetul statului ca impozit pe venit, pe sănătate, pensii, șomaj, etc. În al treilea rând, îl anunţ oficial pe domnul premier că economia poate suporta majorarea! Eventual bugetele domnilor Boc şi Funeriu nu pot face acest lucru, ceea ce este însă cu totul şi cu totul altceva…
Dacă domnul ministru Funeriu şi domnul premier Boc ar fi alocat anul trecut toate cele 6 procente din PIB cuvenite – conform legii – Educaţiei, astăzi această problemă nu ar mai fi existat, iar majorarea salariilor legale ar fi fost posibilă. Numai că, e mult mai uşor să te plângi la televizor că nu ai bani, decât să încerci să colectezi mai mult la buget. 
În Raportul Social al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, intitulat “România: răspunsuri la criză”, dat publicităţii luna trecută, se arată foarte clar că România “nu are un stat prea mare raportat la mărimea economiei, ci, dimpotrivă, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanţă de media statelor europene”; iar “dacă România doreşte să se apropie de modelul de dezvoltare vest-european, va trebui să crească veniturile publice, iar nu să le scadă. Faptul că România are cele mai mici venituri publice, raportat la mărimea economiei, derivă tocmai din faptul că are un stat slab, care fie nu impoziteată anumite venituri din economie, fie nu le poate colecta din pricina evaziunii fiscale”.  Aşadar, economia ar putea suporta majorarea de salarii decisă de instanţă şi doar bugetele elaborate de domnii Boc şi Funeriu nu pot suporta aceste cheltuieli! Şi nu le pot suporta pentru că au fost prost făcute şi prost executate. Bani există, însă ei fie sunt furaţi de gaşca pedelistă, fie sunt prost gestionaţi de către miniştrii incompetenţi.
Avem un Guvern surd, care nu vrea sau nu ştie să dialogheze nici cu partenerii sociali, nici cu Parlamentul. Cabinetul Boc vrea să-şi impună prin asumări pe bandă rulantă toate iniţiativele şi pentru asta recurge la forţă. Forţează Constituţia ţării, forţează legile ţării şi forţează legile bunului simţ, până la urmă. Guvernul PSD condus de domnul Adrian Năstase şi-a asumat răspunderea de trei ori între 2000 şi 2004, Guvernul PNL-PDL, condus de domnul Tăriceanu de trei ori între 2005 şi 2006 şi o singură dată între 2006 şi 2008, în timp ce Guvernele PDL conduse de Emil Boc şi-au asumat răspunderea de unsprezece ori în perioada 2009-2011. Codul Civil, Codul Penal, Legea Educaţiei Naţionale, legea cadru privind salarizarea unică a personalului plătit din fonduri publice, legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, Codul Muncii şi, mai nou, proiectul de lege privind plafonarea salariilor profesorilor şi Codul de dialog social, sunt tot atâtea legi care au fost sau urmează să fie trecute prin asumarea răspunderii Guvernului.
În decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale privind Legea Educaţiei se spunea clar că "buna desfăşurarea a procesului de legiferare şi atingerea finalităţi sale, respectiv realizarea actului de guvernare în conformitate cu voinţa poporului, exercitată prin reprezentanţii săi, care constituie Parlamentul este condiţionată şi de colaborarea dintre Guvern şi Parlament". Subliniez: colaborare dintre Guvern şi Parlament! Vă întreb pe dumneavoastră: unde a dispărut această colaborare? Pentru că, în ultimul an şi jumătate, în România nu a mai existat, practic, niciun fel de dialog şi niciun fel de colaborare între cele două puteri fundamentale ale statului: Executivul şi Parlamentul. Totul a fost impus de Guvern. Nici măcar nu se mai adoptă legile în Parlament. În Parlament se vine cu angajarea răspunderii. Nici măcar parlamentarii Puterii nu sunt lăsaţi să voteze la moţiunile de cenzură, sunt ţinuţi în bănci. Se realizează un abuz, transformând asumarea răspunderii dintr-o procedură excepţională într-una uzuală. 
Asistăm la o dictatură a Executivului şi mă întreb: când nu mai ai niciun fel de dialog, despre ce fel de stat mai vorbim şi despre ce fel de guvernare? Poate eventual, despre despotism… Luminat însă nici într-un caz, pentru că e vorba totuşi despre domnii Băsescu, Boc sau Funeriu…
Aceşti domni depăşesc în fiecare zi limitele cinismului şi, pur şi simplu, îşi bat joc de noi toţi: cetăţeni, parlamentari. Domnul Boc, de exemplu, a declarat că utilizarea procedurii de asumarea a răspunderii nu înseamnă că "ocolim Parlamentul, ci… practic se întăreşte forţa Parlamentului". Această ultimă declaraţie ne insultă inteligenţa. Domnia sa chiar ne crede pe toţi proşti? Cum să întăreşti Parlamentul şi democraţia când eviţi dezbaterea parlamentară? Cum să întăreşti parlamentarismul când forţezi şi abuzezi de o procedură care ar trebui să fie excepţia şi nu regula? 
La fel precum Opoziţia, care poate depune un număr limitat de moţiuni de cenzură, aşa şi Puterea şi Guvernul cred că ar trebui să aibă dreptul la un număr limitat de asumări în timpul unei sesiuni parlamentare şi nu ori de câte ori „doreşte muşchii” unui prim-ministru. Prin această nouă asumare a răspunderii, Guvernul este pe cale să repete greşeala pe care a mai făcut-o şi anul trecut. Aş vrea însă să le reamintesc domnilor Boc şi Funeriu vorba înţeleaptă a lui Seneca, pe care, de altfel, le-am mai spus-o deja şi anul trecut, dar se pare că au uitat-o: a greşi e omenesc, dar a persevera în greşeală e de-a dreptul diabolic. Guvernul Boc sfidează democraţia parlamentară şi desconsideră total activitatea noastră. Parlamentul trebuie să rămână însă unica autoritate legiuitoare a ţării şi, de aceea, fac apel la domnul prim-ministru Boc să înceteze această practică abuzivă şi să redea Parlamentului prerogativele constituţionale confiscate!

Leave a Reply