România are nevoie de un Guvern competent şi nu de refoma administrativ-teritorială a PDL

Cabinetul Boc şi regimul Băsescu au reuşit să compromită ideea unei reforme administrativ-teritoriale sănătoase şi serioase. Şi asta chiar înainte de a se fi apucat s-o implementeze. Modul defectuos în care au înţeles să abordeze această problemă extrem de importantă pentru România pune sub semnul întrebării, în opinia mea, nu doar competenţa guvernării PDL, dar şi buna intenţie care ar trebui să stea în spatele acestui demers. 
Poate nici nu ar mai trebui să fim miraţi de acest lucru. Domnii Boc şi Băsescu nu sunt la prima lor astfel de “performanţă.” De orice domeniu s-au atins până acum, rezultatul marilor reforme pedeliste a fost acelaşi: haos şi gâlceavă! La fel se întâmplă şi astăzi cu proiectul reorganizării administrativ-teritoriale. 
Cum să vii şi să propui, aşa, de pe o zi pe alta, o schimbare de o asemenea amploare fără să ai în spate un studiu fundamentat privind costurile şi impactul acestei reforme? În ce ţară civilizată s-a mai pomenit ca un Guvern să încerce să schimbe în profunzime organizarea unei ţări fără să aibă asigurat un minim consens politic şi aprobarea cetăţenilor? 
Am mai spus-o, dar sunt nevoit să mă repet de fiecare dată: PDL a încetat să mai guverneze ţara! Pedeliştii vor să ne stăpânească, iar această dorinţă a lor de a schimba cât mai urgent organizarea administrativă a ţării nu este altceva decât încă un exemplu din şirul practicilor şi iniţiativelor nedemocratice ale PDL. Unele reuşite, altele blocate de Opoziţie. Nu cred însă că este normal să vii cu o asemenea propunere, mai ales că avem de a face cu un proiect al PDL despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care nimeni nu l-a văzut încă… Nu aşa, în două-trei săptămâni reformezi o ţară şi structura sa administrativ teritorială! Chiar şi regimului comunist, la ultima reorganizare administrativă a României din 1968, i-a luat mai mult timp. Comuniştii au avut nevoie de vreo doi ani de la lansarea proiectului şi până la implementarea lui. Aşadar, nici măcar ei nu au îndrăznit să propună ceea ce vor să ne impună domnii Boc, Băsescu şi compania. 
În mod normal, orice reformă, indiferent de domeniul în care se doreşte a fi aplicată, îşi propune să atingă un obiectiv: să aducă o îmbunătăţire unui proces, în funcţionarea unei instituţii, etc. În cazul de faţă, prin unităţile administrativ-teritoriale pe care le creează, Statul român ce urmăreşte? Să poată conduce şi guverna mai uşor societatea, iar colectivităţile locale, indiferent la ce nivel se situează să aibă o gestiune autonomă cât mai accentuată a problemelor care le privesc. Totul se bazează pe o logică elementară: prin implementarea reformei administrativ-teritoriale vom avea servicii publice mai bune, regiunile ţării se vor dezvolta accelerat, iar cetăţenii vor trăi mai bine. Iar acest bine va fi unul real şi nu cel din lozinca electorală a preşedintelui Băsescu! În opinia mea, acesta ar trebui să fie obiectivul strategic în cazul reorganizării administrativ-teritoriale a României. Reforma administrativ-teritorială nu poate şi nu trebui să fie doar un scop în sine, aşa cum vrea regimul Băsescu, astăzi. În nici un caz, scopul nu trebuie să fie (re)împărţirea puterii între diferitele nivele administrative. Dacă rămânem la acest stadiu, nu am făcut nimic. Pe termen lung, avem impresia că facem un pas înainte, dar de fapt, se va dovedi în timp, că au fost doi înapoi.
Din păcate, până acum, Guvernul Boc ne este dator cu analize şi studii serioase şi fundamentate privind “impactul” reorganizării administrativ-teritoriale asupra calităţii serviciilor publice prestate de stat şi asupra vieţii noastre de zi-cu-zi. În aceste condiţii, o serie de întrebări îşi caută încă un răspuns. Am pregătit o listă cu şapte astfel de întrebări pe care le voi adresa direct şi domnului prim-ministru, Emil Boc. Sper să nu fie doar nişte întrebări retorice…
 
1. Din punct de vedere procedural, de ce avem atâta grabă? Care este urgenţa unei asemenea "reforme"? De ce trebuie să o facem mâine?
2. Nu ar fi fost mai bine, poate, să "gândim" problema înainte să o lansăm pe piaţă? Pentru asemenea schimbări complexe e nevoie de timp – pentru a fi pregătite, pentru a fi dezbătute, pentru a obţine consensul politic necesar; ele nu se fac de pe o zi pe alta, şi nicidecum prin vreo (nouă) asumare a răspunderii Guvernului…
3. Din punct de vedere al conţinutului "reformei", având în vedere variantele vehiculate, de ce 8, 12 sau 16 regiuni? Cum s-a ajuns la aceste cifre? Pe ce bază? Şi chiar "aşa trebuie să fie", nu altfel?
4. Înainte de a stabili numărul regiunilor, nu ar fi fost mai normal să stabilim criteriile pe baza cărora să delimităm noile unităţi administrative? 
5. Contează mai mult numărul regiunilor sau funcţiile pe care le vor îndeplini?
6. Odată cu reorganizarea, vom avea curajul să creştem şi gradul de descentralizare – descentralizare administrativă, politică – sau rămânem în continuare prizonieri ai modelului centralismului feroce, camuflat în bune intenţii?
7. Se "reorganizează" doar judeţele sau intenţionăm să modificăm şi nivelul administrativ inferior, regândind simultan şi organizarea comunelor? 
Am văzut până acum la domnii Boc şi Băsescu cum nu se face o reformă administrativ-teritorială! Permiteţi-mi, în încheiere, să vă prezint etapele majore pe care cred eu un astfel de proces ar trebui, în mod obligatoriu, să le parcurgă. 
 
În primul rând, este esenţial obţinerea consensului politic privind necesitatea reformei şi ale principiilor sale. În această primă fază stabilim “ce vrem să facem şi cum vrem să ne atingem obiectivele”. Pentru că tot suntem membri ai clubului european, poate ne-ar fi de folos, în această etapă, şi implicarea instituţiilor şi partenerilor europeni care pot să ofere suport şi expertiză. Chiar dacă nu există vreun model european, putem fi beneficiarii unor experienţe ale altor state membre ale Uniunii Europene unde s-au produs astfel de reforme. Dacă nu pentru altceva, putem măcar învăţa ceva din succesele şi greşelile acestora. 
 
Într-o altă etapă, cred că este absolut necesar organizarea de consultări şi dezbateri la nivel de experţi pentru degajarea soluţiilor tehnice. În urma acestora am putea stabili criterii clare şi fiabile după care să delimităm noile unităţi administrativ-teritoriale. Putem să ne inspirăm chiar după modelul instituţiilor europene, care atunci când pregătesc o schimbare de legislaţie scot un policy paper, un fel de expunere de motive, plus trei scenarii de reformă pe care le supun dezbaterii publice. Ar fi utilă chiar şi organizarea unui Forum Naţional (sau chiar mai multe) dedicat reformei pentru a se asigura cadrul instituţional cât mai reprezentativ pentru aceste dezbateri. 
 
După ce, la nivel politic s-a cristalizat direcţia spre care se va îndrepta această reformă, se impune organizarea de campanii de informare la toate nivelele: central, regional şi local. Măsurile trebuie mediatizate şi dezbătute sub toate aspectele lor într-o formă uşor de înţeles pentru toţi cetăţenii, astfel încât aceştia să poată discerne şi pronunţa în cunoştinţă de cauză.
 
Abia după parcurgerea tuturor acestor etape, Guvernul României poate iniţia procedurile pentru revizuirea cadrului juridic, inclusiv pentru modificarea Constituţiei şi organizarea unui referendum. 
 
Este desigur un model diferit de cel practicat de domnii Boc şi Băsescu care preferă să pună căruţa în faţa boilor şi reforma înaintea interesului cetăţenilor şi a ţării. Atunci când un Guvern nu este capabil să creeze premisele unei dezvoltări economice coerente, el se apucă că “ghicească” tot felul de formule, inclusiv administrative pe care să le livreze populaţiei drept soluţii salvatoare. La fel ni se întâmplă şi nouă astăzi: în faţa falimentului guvernării PDL, Emil Boc şi Traian Băsescu ne propun reforma administrativă. De parcă România s-ar dezvolta prin hărţi desenate prin cabinete guvernamentale şi nu prin programe economice bine gândite şi consecvent aplicate?! Nu de reforma administrativ-teritorială a domnilor Boc şi Băsescu are România nevoie acum, ci de un guvern competent şi orientat spre dezvoltare economică şi democratică! 
 
(declaratie politica – 22 iunie 2011) 

Leave a Reply