Bacalaureat 2011: Nu ştiu dacă nu a fost ceva premeditat

Actuala putere sacrifică cu cinism viitorul ţării, doar pentru a arăta că Educaţia nu merită să fie finanţată mai mult. Nici elevii şi nici societatea românească nu au de câştigat de pe urma acestui examen de Bacalaureat. Există totuşi un câştigător şi acela este PDL. Guvernarea va putea acum să spună că „şcoala românească produce tâmpiţi” şi că nu merită finanţată mai mult. Nu ştiu dacă nu a fost ceva premeditat cu acest examen de Bacalaureat, mai ales că ministrul Funeriu nu a pregătit o alternativă pentru cei care nu au promovat. Mă refer la şcolile de arte şi meserii.

 

Rezultatele examenului de Bacalaureat din acest an exprimă incompetenţa, cinismul şi lipsa de profesionalism a actualei puteri. Vina nu aparţine doar elevilor. Ea trebuie căutată şi la cei care guvernează în acest moment România şi care, zi de zi, arată tinerei generaţii că poate avea „succesuri” şi dacă nu învaţă şi nu frecventează şcoala. Exemplul pe care PDL îl dă tinerilor elevi şi studenţi este profund negativ. Promovarea în structurile statului a unor oameni pe criterii exclusiv politice transmite noii generaţii faptul că nu şcoala este cea care contează pentru a avea un viitor. Orice scară de valori este dată peste cap atunci când tinerii văd că nu cunoştinţele şi competenţete dobândite în şcoală sunt cele care contează în viaţă. Când în locul unui expert, al unui profesionist, PDL promovează o beizadea sau un client politic care cotizează la partid, ce să mai creadă elevii? Aşa s-a ajuns în situaţia actuală, în care tinerii nu mai văd în şcoală o cheie a reuşitei lor în viaţă.

(Sursa: REALITATEA.NET)

0 thoughts on “Bacalaureat 2011: Nu ştiu dacă nu a fost ceva premeditat

  1. 1. Cred c-a fost premeditat – nu de către Funeriu, care-i nătâng, ci de perverşi din categoria Băsescu – Udrea – Lăzăroiu. Vom vedea la anul, în an electoral, dacă subiectele vor fi la fel de bine "adaptate".
    2. Nu pricep tăcerea dvs. faţă de Legea lui Filip şi a celuilalt PD-ist (fost sindicalist) al cărui nume îmi scapă acum. Sunt convins că ştiţi că a fost aprobată tacit la deputaţi, probabil prin proceduri perverse a la Anastase. Mai ales într-un astfel de an, când oricum situaţia financiară a Universităţilor de stat va fi slăbită. Un lobby-ism aşa greţos n-am mai văzut decât la Băsescu faţă de Roşia Montană sau faţă de Cartierul Popoviciu-Băneasa.

  2. Cătălin Croitoru este numele deputatului PDL şi a fost lider sindical la Federaţia Educaţiei Naţionale.
    Poziţia mea vizavi de această iniţiativă este fermă: o discuţie despre sistemul de finanţare al universităţilor poate fi oportună (şi aici putem veni fiecare cu soluţii alternative), însă un act normativ – aşa cum a fost el prezentat de cei doi co-iniţiatori menţionaţi- nu este!

  3. Nu cred ca a fost ceva premeditat. Eu sunt in sistem de suficienti ani ca sa pretind ca stiu despre ce este vorba. "Dezastrul" de la BAC nu este un dezastru ci este ceva aproape de realitate. De exemplu in judetul Bihor s-a copiat si s-a fraudat in mod grosolan acest examen. Pentru situatia in care se afla invatamantul…vinovati sunt toti care au condus invatamantul in Romania in ultimii 30-40 de ani. In sistemul de invatamant preuniversitar toate functiile se ocupa pe carnet de partid sau pe bani. Pai de unde calitate ? Cei mai mari spagari din invatamantul preuniversitar sunt experti ARACIP. Este dureros pentru sistemul de invatamant si extrem de daunator pentru societate. Stiu ca Funeriu este pe langa invatamant…dar are un merit pe care ceilalti care au ocupat aceasta functie nu il au: a organizat acest bac relativ corect. Subiectele nu au fost grele pentru nota 6-7…dar nu se invata deoarece elevii au fost obisnuiti sa copieze sau sa se bazeze pe spaga data de parinti la inspectorate sau la directori. In urma acestor rezultate ar trebui demise multe persoane din sistem…dar cine sa o faca ?

Leave a Reply