Populism ieftin, căldură scumpă

În prima mea declaraţie politică din această sesiune parlamentară abordez o problemă gravă care afectează milioane de români şi care este tratată la modul cel mai populist posibil de către Cabinetul Boc. Mă refer la Ordonanţa de Urgenţă adoptată pe 31 august, prin care Guvernul PDL modifică acordarea ajutorului pentru căldură şi elimină subvenţia la gigacalorie pentru populaţie.

 

Acest act normativ prevede o creştere a ajutoarelor de încălzire acordate persoanelor considerate “vulnerabile” de Executiv şi extinde numărul beneficiarilor de la 200.000 la 330.000 de gospodării. Aceasta ar fi vestea bună. Numai că, în cazul Cabinetului Boc, o veste bună nu vine niciodată singură. Ea este însoţită mereu şi de una rea.

 

Vestea rea pentru români este că PDL va elimina subvenţia de la bugetul naţional pentru gigacalorie. Ce înseamnă asta? Că peste 70% din populaţia urbană a României nu va mai primi niciun sprijin de stat! Conform calculelor PSD, peste 1,2 milioane de familii din zona urbană se vor trezi cu o problemă insurmontabilă: creşterea cu 30-40 chiar şi 50% a facturii la încălzire!

 

Principiul aplicat de PDL şi Emil Boc este cât se poate de simplu: cu o mână au luat mult de la mulţi, iar cu cealaltă au dat puţin la puţini! Iei de la 1,2 milioane şi dai la 130.000, argumentând că „într-un stat democratic nu se pot acorda ajutoare sociale la toată populaţia” şi că trebuie sprijinite „doar păturile care au nevoie de ajutorul statului. Doar în comunism toată lumea era ajutată la fel de către stat", cum încerca să ne explice deunăzi domnul ministrul Sebastian Lăzăroiu.

 

Avem în faţa noastră o nouă mostră de demagogie grosolană marca PDL. Ce face domnul ministru Lăzăroiu şi alţi lideri portocalii nu este altceva decât să învrăjbească oamenii. Ei continuă politica PDL care a stăpânit România învrăjbindu-i în permanenţă pe români. Acum, se vine cu sloganul populist: bogaţii să nu fie ajutaţi, guvernul PDL are grijă doar de cei săraci… Pentru domnul Lăzăroiu şi PDL, „vulnerabili” sunt doar aceia care au un venit sub 786 lei. Toţi ceilalţi, inclusiv cei care au cu un leu peste acest prag, sunt deja trecuţi la categoria „bogaţi”, iar faţă de aceştia statul nu mai are nicio obligaţie; aceştia nu mai trebuie sprijiniţi deloc. Aşa înţelege guvernarea de dreapta să aplice principiile solidarităţii şi echităţii sociale.

 

Mai mult decât atât, guvernanţii PDL, în mod intenţionat, fac confuzie între subvenţie şi ajutor social. Vreau să le atrag însă atenţia: ajutorul social pentru încălzire nu este egal cu subvenţia generală. Subvenţia este o sumă care se acordă la preţul agentului termic, prin urmare ea se regăseşte în orice agent termic livrat, în vreme ce ajutorul de încălzire este o sumă de bani cu care Guvernul sprijină doar persoanele sau familiile aflate într-o situaţie economică specială. Că a existat până acum o subvenţie generală pentru toată populaţia ţării, nu înseamnă că toţi cetăţenii României au primit ajutor social. Subvenţia a fost şi este necesară pentru a proteja nivelul de trai al românilor. Subvenţia nu este ajutor social, ci derivă din esenţa statului social: toţi cetăţenii României care plătesc taxe şi impozite au dreptul să beneficieze de căldură la un preţ cât mai mic, iar Guvernul României este obligat să trateze egal toţi cetăţenii! Desigur, în viziunea PDL statul social nu este sustenabil, aşa că nici subvenţia la gigacalorie nu mai poate fi păstrată.

 

Nu pot să nu remarc strategia perversă utilizată în discursul populist al celor de PDL: purtătorii de vorbe portocalii vin mereu cu exemple extreme, total irelevante însă. "Un şomer este sprijinit de stat în exact aceeaşi măsură în care este sprijinit de stat şi Dan Voiculescu, ceea ce reprezintă injustiţie socială", susţine Sever Voinescu, purtătorul de vorbe al PDL. El uită însă că Dan Voiculescu este unul singur în toată ţară, iar ca el sunt puţini la număr, pe când muncitori, medici, profesori, funcţionari prost plătiţi şi care îşi plătesc cu greu facturile la întreţinere – şi care vor fi direct loviţi de noua măsură – sunt milioane. Prin eliminarea subvenţiei aceştia vor fi cei direct afectaţi; nu doar cei foarte bogaţi. Tot clasa mijlocie şi cei cu venituri medii vor avea cel mai mult de suferit. Tot familiile tinere vor avea dificultăţi şi vor trăi mai prost pentru că, în loc să-şi achiziţioneze un frigider nou, ei vor fi obligaţi să dea bani mai mulţi la plata facturii la întreţinere; asta pentru ca la iarnă să nu-şi transforme întregul apartament într-un mare frigider.

 

Nu în ultimul rând trebuie să remarc ipocrizia şi mârşăvia care se ascund în spatele acestei măsuri guvernamentale împachetată drept reformatoare de camarila portocalie. Emil Boc şi PDL nici măcar nu-şi asumă o măsură nepopulară până la capăt. Ei nu au curajul să anunţe că au eliminat subvenţia la gigacalorie şi atunci, în numele descentralizării (halal descentralizare!), aruncă vina pe umerii administraţiilor locale. Guvernul de la Bucureşti ne spune că primăriile din ţară au toată libertatea să dea în continuare subvenţia, doar că trebuie s-o facă din fonduri proprii. Evident că autorităţile locale nu îşi vor mai permite s-o dea, dacă banii de la Guvern vor fi tăiaţi. Iar Emil Boc ştie acest lucru. Aici e mârşăvia: actualul Guvern încearcă să transfere responsabilitatea pentru suferinţa care va fi cauzată românilor către primării. De vină pentru majorările de preţuri, nu va mai fi Boc, ci primarul localităţii!

 

Din păcate, românii sunt serviţi acum de PDL cu un discurs populist ieftin. La iarnă însă, ne vom trezi "serviţi" cu facturi mai mari la întreţinere şi căldură mai scumpă.

0 thoughts on “Populism ieftin, căldură scumpă

  1. 1. La orice şcoală bună de administraţie sau drept (nu şi la "mare distanţă", ca la Boc) se învaţă calităţile pe care trebuie să le îndeplinească o bună lege. Una ar fi aplicabilitatea, astfel economiile rezultate în urma aplicării trebuie să fie mai mari decât cheltuielile cu implementarea acesteia. Cel puţin pe primul an, verificările (serioase) ale declaraţiilor de venit vor costa statul mai mult, iar cei de la art (J) al Ordonanţei (cei mai mulţi, cu 5%) vor depune mai mult efort. În cazul acestora se mizează pe lehamitea lor de a mai solicita sume derizorii prin comparaţie cu eforturile birocratice de depus.
    2. Dacă presupunem că aceste tăieri ar fi chiar inevitabile, ar exista criterii simple, uşor aplicabile şi verificabile – de ex. pentru aceia dintre noi care locuiesc în case sau apartamente de, să zicem, 120 mp sau 50 mp de căciulă. Aceste situaţii există computerizat şi la MAI, şi la primării, şi la Finanţe, etc, plus că raportul (corespondenţa) dintre acest criteriu şi bogăţie mi se pare mai moral şi mai apropiat de adevăr decât al lui Lăzăroiu
    3. N-ar trebui să excludem nici măcar un tip de premeditare, de o perversitate odioasă: lectura integrată a rezultatelor de la Neamţ duce PD la concluzia că trebuie să se axeze pe acel tip de bazin electoral – rural, îmbătrânit, cu o instrucţie şi o situaţie materială foarte precare. TOŢI ACEŞTIA NU AU ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ !!! În cazul lor va funcţiona impecabil învrăjbirea socială, care e firul roşu al tuturor strategiilor electorale marca Băsescu – Lăzăroiu. Ştiu că sună exagerat ce spun, dar e greu de găsit alte explicaţii raţionale: ori asta, ori o deplină demenţă etilică.

  2. Cred ca este evident pentru toata lumea caracterul "politic" al acestei masuri, exact in sensul precizat de dumneavoastra: PDL constientizeaza esecul din zona urbana si se reorienteaza spre rural, unde, din pacate, electoral este mai usor de controlat.
    In acest sens trebuie interpretate si mult anuntatele controale care se vor face de catre primarii: nu pentru eficientizarea activitatii, ci pentru a controla cat mai bine ELECTORAL beneficiarii ajutoarelor de incalzire.

  3. Şi foarte uşor de manipulat – un exemplu tragi-comic din perioada alegerilor prezidenţiale 2009: înşişi oamenii care ar fi trebuit să fie responsabili cu aplicarea legii le explicau ţăranilor din Ceica ce tragedia ar fi să fie ales Geoană, deoarece se va aplica cu stricteţe Legea Accizelor şi pentru cazanele de ţuică familiale, (nu doar pentru instalaţiile industriale), pe când cu PD-ul se pot "înţelege" … Şi a cam funcţionat !

  4. Stimate d-le senator,
    Va recomand călduros sa eliminați din pletora de link-uri de pe blogul dvs. Din cauza acestora, pagina dvs. se încarcă foarte greu pe un calculator mediu sau de la conexiunile mai slăbuțe, gen internet mobil, ceea ce descurajează pe multi dintre cei ce ar verifica periodic (zilnic) mesajele dvs.
    Cu stima, Răzvan.

Leave a Reply