Ministerul Educației pedepsește din nou cadrele didactice

În calitate de președinte al Departamentului de Educație Publică, Cercetare și Sport din Partidul Social Democrat condamn încercarea ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu de a culpabiliza și pedepsi, din nou, cadrele didactie din România.
În loc să asigure resursele bugetare pentru funcționarea optimă a educației, singura preocupare a ministrului educației este să ne prezinte situaţia profesorilor acuzaţi de fraudă la examenul de Bacalaureat. Domnul Daniel Petru Funeriu nu se vrea un manager al sistemului de învățământ, ci mai degrabă un anchetator-șef care dispune și pedepsește după bunul său plac. O atitudine pe cât de cinică pe atât de caracteristică domniei sale şi partidului din care face parte. El nu face, astfel, decât să continue politica de învrăjbire a diferitelor categorii sociale, practică brevetată de Partidul Democrat Liberal pentru a ascunde lipsa de viziune şi incompetenţa guvernamentală! 
În loc să ne spună ce soluţii are pentru cei aproape 100.000 de tineri căzuţi la examenul de Bacalaureat și care au rămas, astfel, nu doar în afara sistemului educaţional dar, până la urmă, și în afara societăţii, ministrul Daniel Petru Funeriu loveşte încă odată în ţinta sa favorită: cadrele didactice. Amânați cu plata drepturilor salariale câștigate în justiție, aceștia sunt pedepsiți din nou. Prin măsurile bugetare preconizate pentru anul 2012, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului vrea nu doar să le îngheţe salariile. Se dorește, de fapt, îngheţarea în sărăcie a dascălilor din România!
Partidul Social Democrat consideră inaceptabilă și se opune ferm unei astfel de abordări. Este obligatoriu să restabilim încrederea în valoarea şi utilitatea socială a educaţiei, iar salarizarea cadrelor didactice şi a specialiştilor din sistemul de cercetare-dezvoltare trebuie să fie pe măsura utilităţii sociale ridicate a acestora. Respectul arătat dascălilor trebuie să se manifeste și printr-o salarizare adecvată.
Prin culpabilizarea cadrelor didactice, neasigurarea resurselor bugetare optime și lipsa unui dialog social real, Partidul Democrat Liberal şi ministrul Daniel Petru Funeriu nu urmăresc altceva decât destructurarea sistemului educaţional românesc. Criza financiară și bugetară sunt utilizate doar drept scuză pentru mascarea incompetenţei, diletantismului şi corupţiei generalizate ce caracterizează guvernarea PDL.

0 thoughts on “Ministerul Educației pedepsește din nou cadrele didactice

  1. Funeriu a fost pus acolo doar pentru că e, arhetipal, după chipul şi asemănarea lui băsescu – îi detestă pe cei pe care îi păstoreşte. Eu chiar cred că a avut unele probleme şi la prima sesiune când şi-a dat bacalaureatul în Franţa, şi ulterior, când n-a avut acces la vreo catedră. N-am date concrete despre acest subiect, dar comentez semiologic: atitudinea şi exprimările lui pe aceste teme sunt voit evazive, eufemistice, lapidare, astfel încât fiecare poate să-şi imagineze că e cel mai mare savant român în viaţă fără ca el să trebuiască să mintă prea evident.

Leave a Reply