Interpelare – înscrierea elevilor în clasa pregătitoare

Conform art. 361, alin. 3, litera a) din Legea Educației Naționale, măsura introducerii clasei pregătitoare în învățământul primar intră în vigoare începând cu anul școlar 2012/2013. În acest sens, inspectoratele școlare județene au organizat sesiuni de înscrieri ce urmau să se încheie pe 15 decembrie 2011. Cu doar câteva zile însă înainte de încheierea acestei perioade, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului a transmis tuturor inspectoratelor şcolare să anuleze înscrierile. Practic, toate eforturile depuse de părinţi au fost în zadar, dosarele de înscriere urmând a fi folosite el mult! ca o estimare a numărului de elevi care vor intra în clasa pregătitoare.
 
  Având în vedere această situație care – pe bună dreptate – a stârnit nemulţumirea părinţilor, am adresat o interpelare ministrului Daniel Petru Funeriu în care l-am întrebat care este motivul pentru care a anulat înscrierile în clasa pregătitoare! De asemenea, sunt curios și eu să aflu care vor fi etapele viitoare și calendarul de implementare al acestei măsuri trâmbițate drept inovatoare de către guvernarea portocalie, dar care, în fapt, este total nefezabilă.   

0 thoughts on “Interpelare – înscrierea elevilor în clasa pregătitoare

  1. Aceasta "Lege" a fost un dezastru de la inceput. Daca s-ar face un top al legilor prost date… Boc si gasca lui ar fi lideri detasati. Am observat ca la ei lucrurile functioneaza cam asa…le spune Basescu sa fabrice o lege. Ei fabrica peste noapte o lege, fara sa se gandeasca daca ajuta societatea cu ceva sau incurca si mai rau itele, care si asa sunt destul de incurcate. Dupa ce dau legea, incepe lumea sa le spuna ca nu se poate aplica din motive obiective…atunci dau diverse metodologii sau dispozitii sau ordine…prin care sa spuna ca 70% dintre articolele legii respective nu se aplica…Si uite asa isi bat joc de noi pe banii nostri.

  2. "Ministrul Educaţiei l-a atacat pe filosoful Gabriel Liiceanu pentru că acesta i s-a plâns într-o serie de scrisori deschise despre situaţia de la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti.
    "E mai comod pentru un intelectual să ceară, prin scrisori deschise de exemplu, unei instanţe, minister de exemplu, să intervină întru rezolvarea unor situaţii în facultatea în care tu însuţi ai avut un rol important timp de decenii, dar nu ai creat acea cultură instituţională de care ai nevoie. E mai comod, dar perfect inutil", a declarat Funeriu."
    – După părerea mea oamenii care au complet amputat simţul ridicolului sunt pur şi simplu proşti, de aceea cred că funeriu nu va răspunde interpelărilor dvs. nici coerent şi nici pertinent. Chiar şi pentru cei ca mine, dezamăgiţi de atitudinea sinecuristă a d-lui Liiceanu din ultimii ani, rămâne opera sa şi influenţa sa culturală prin munca de editor, care vor dăinui în memoria colectivă şi după ce vom fi uitat pasiunile malefice generate de băsism. A-l vedea luat peste picior de cître acest neica-nimeni de funeriu e prea mult pentru oricine, cred eu.

Leave a Reply