Statul român trebuie să ajute bolnavii care au suferit atacuri vasculare cerebrale

Astăzi aş dori să atrag atenţia opiniei public asupra unei probleme sensibile ce afectează viaţa a mii de români care, în fiecare zi, trebuie să sufere din cauza nepăsării decidenţilor guvernamentali. Mă refer la necesitatea modificării Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.
 
De ce este nevoie de modificarea acestei liste? Pentru că este una discriminatorie şi lasă pe dinafară o categorie numeroasă de bolnavi: cei care au suferit atacuri vasculare cerebrale (AVC). E nevoie de modificarea legislaţiei pentru a se renunţa la enumerarea limitativă a sechelelor AVC şi pentru a se ajunge la includerea tuturor originilor/cauzelor de AVC în vederea încadrării în grad de handicap. 
 
De câţiva ani încoace, asistăm la o creştere alarmantă a incidenţei atacurilor vasculare cerebrale, atât la persoane de vârsta a treia, cât mai ales în rândul tinerilor, preponderent bărbaţi. În acest context, consider că este important ca autorităţile statului să îşi îndrepte atenţia asupra problemelor cu care se confruntă aceste persoane, respectiv familiile în a căror îngrijire se află. În cadrul unei întâlniri recente cu reprezentanţii Fundaţiei Ruhama din Oradea (una dintre cele mai active ONG-uri din judeţ) mi-au fost prezentate numeroase cazuri ale unor persoane care suferit astfel de atacuri şi care reclamă pasivitatea instituţiilor statului care ar trebuie să-i ajute. Statul român nu le oferă nici un ajutor financiar, sub forma indemnizaţiei de handicap bunăoară, întrucât Ordinul 762/1.992/2007 care reglementează problem nu include toate formele de atac vascular cerebral în rândul bolilor cu potenţial de încadrare în handicap. 
 
Consider ca inechitabilă o astfel de apreciere din partea autorităţilor statului întrucât este unanim cunoscut că atacul vascular cerebral generează sechele de o amploare atât de mare încât pacientul devine dependent sau semidependent de ajutorul membrilor de familie. Din studiile de caz realizate de specialişti cu bolnavii suferinzi de sechele AVC sau cu aparţinătorii sau membrii de familie, reiese că dosarele acestora au fost respinse sistematic de comisia de încadrare în grad de handicap pentru adulţi. Mai mult decât atât, cei care totuşi obţin certificatul de handicap sunt încadraţi pe alte considerente, ţinându-se seama de alte diagnostice mai puţin grave decât sechelele AVC (de exemplu poiliartrită reumatoidă, osteoporoză sau probleme oculare). S-a ajuns la această situaţie paradoxală pentru simplul motiv că aceste boli din urmă sunt reglementate de Ordinul 762/1.992/2007 privind criteriile medico psihosociale pe baza cărora se face încadrarea în grad de handicap, în timp ce sechelele AVC sunt enumerate cu caracter limitativ în cuprinsul aceluiaşi act normativ sub titlul ’’Afecţiuni neurologice’’
 
Din punctul meu de vedere este inadmisibil ca statul român, consfinţit chiar de către Constituţie ca fiind unul social, să lasă neprotejată această categorie de bolnavi. Pentru a ne forma o imagine realistă, aş dori să vă dau doar câteva cazuri din judeţul Bihor care mi-au fost şi mie recent prezentate şi care ilustrează fidel drama prin care trec aceşti bolnavi, familiiile şi apropiaţii acestor. Pentru a proteja identitatea persoanelor, am să dau doar iniţialele acestora. 
 
În septembrie 2009 soţul doamnei R.F. a suferit un atac vascular cerebral. Peste încă două săptămâni a urmat un nou atac vascular. În urma acestora a rămas paralizat pe partea dreaptă. Costurile tratamentului se ridică la un cuantum lunar de circa 140 lei, sumă la care din trei în trei luni se adaugă încă 400 ron pentru Cerebrolysin, un adjuvant în sechele AVC. După multiple încercări, bărbatul a fost încadrat în gradul II de handicap, însă nu pentru sechelele AVC care îl ţintuiesc la pat ci pentru deficienţe de vedere. În fiecare an el trebuie să meargă la reevaluare în ciuda faptului că e paralizat. Cumnatul doamnei R.F este în aceeaşi situaţie.
Un alt caz este soţia domnului P.L.  care a suferit un atac cerberal, necesitând o intervenţie chirurgicală. Domnul doctor M.D s-a ocupat de operaţie, şi ulterior de întocmirea dosarului de încadrare în grad de handicap. Tentativa de încadrare în handicap s-a soldat însă cu un eşec, comisia pentru adulţi din cadrul Direcţiei Generale de Asisitenţă Socială şi Protecţie a Copilului respingând dosarul doamnei pe motiv că sechelele AVC nu sunt prevăzute în Ordinul 762/2007 privind criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se realizează încadrarea în handicap. Cu toate că este paralizată complet, încadrarea în handicap s-a reuşit doar în baza unui alt diagnostic: poliartrită reumatoidă, boală de care doamna suferă de aproximativ 15 ani.
Cel de-al treilea caz este este al doamnei U.O.  care are un tată în vârstă de 86 de ani, suferind de demenţă vasculară-senilă şi hemipareză stângă ca urmare a trei atacuri vasculare cerebrale. Două persoane trebuie să îl ridice pentru a-l aşeza în scaunul cu rotile. Preţul lunar al mediacemtelor se ridică la aproximativ 370 lei. 
Şi domnul K.S. de 65 de ani are aceeaşi boală ignorată de autorităţi. El a suferit o lovitură la cap ca urmare a aluncării pe gheaţă. În aceeaşi zi,  în timp ce tăia lemne pentru nişte cunoştinţe a leşinat. Persoanele de faţă au chemat salvarea, diagnosticul medicilor fiind contuzie cerebrală gravă, fractură bază craniu, contuzie facială cu fractură maxilar stânga, encefalopatie post traumatică şi toxică, HTA formă severă. În prezent, domnul este paralizat pe partea stângă.  S-a încercat încadrarea în grad de handicap însă comisia din cadrul DGASPC Bihor l-a refuzat. Familia trebuie să investească sume mari pentru a achiziţiona lunar scutece şi medicamente.
Sora domnului L.T., în vârstă de 78 de ani, a suferit un AVC în urmă cu 10 ani. În prezent este paralizată pe partea dreaptă şi se deplasează foarte greu. Femeia nu are alţi aparţinători decât fratele: soţul a murit în urmă cu doi ani, iar copii nu are. Tratamentul post AVC este compus din patru feluri de medicamente în cuantum lunar de 300 lei (compensate), zilnic având nevoie de scutece. Încadrarea în handicap nu a fost posibilă, astfel că este îngrijită prin bunăvoinţa familiei fratelui.
Ultimul caz la care aş dori să mă refer este cel al soacrei doamnei D.V. care a suferit un atac vascular cerebral în urma cu 8 ani. De atunci este paralizată şi are tulburări de vorbire, posibil demenţă vasculară. Medicamentele, scutecele, schimbarea sondei, şerveţelele, serviciile de îngrijiri la domiciliu se ridică la un cuantum lunar de minim 1500 lei. Nici în cazul dumneaei încadrarea în handicap nu a fost posibilă.
 
Mă opresc aici cu exemplele. Cred că sunt suficiente pentru a ne da seama de gravitatea situaţiei şi pentru a ne mobiliza în vederea modificării de urgenţă a listei cu criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap. Aceşti oameni au nevoie de ajutorul notru, au nevoie ca statul român să intervină şi să-i protejeze. Nu putem rămâne indiferenţi şi trebuie să-i sprijinim. Nu putem să ignorăm aceste cazuri şi să-i abandonăm pe aceşti oameni, mai ales că soluţia la problema lor ţine de o simplă decizie administrativă, ţine până la urmă de bunăvoinţa şi pixul decidenţilor guvernamentali. Din punct de vedere al procedurilor parlamentare, personal am sesizat deja miniştrii responsabili – cel al sănătăţii şi al protecţiei sociale – şi aştept de la domniile lor o reacţie promptă.

Leave a Reply