O falsă problemă: creșterea salariilor vs reducerea CAS

Președintele Traian Băsescu și regimul său vor să "vândă" românilor o nouă minciună. Așa cum însuși președintele reitera ieri în cadrul unei emisiuni TV, Guvernul României condus de domnia sa se află în fața unei opțiuni majore: să crească cu circa 15% salariile din sectorul bugetar sau să reducă cu câteva procente contribuțiile sociale. Nu insist pe faptul că într-o democrație normală și o guvernare funcțională, astfel de preocupări ar trebui să vină din partea Executivului – care așa cum îi spune și numele guvernează și administrează țara – și nu din partea președintelui, chiar dacă acesta se vrea unul jucător; e drept un jucător umilit. Nu insist nici asupra ipocriziei lui Traian Băsescu care după ce vreme de doi ani ne-a tot repetat că nu sunt bani, brusc și dintr-o dată, în an electoral, redescoperă că salariile bugetarilor sunt o problemă morală și economică. 
Lăsând la o parte populismul deșănțat al PDL și al lui Traian Băsescu, analizând strict tehnic și nu politic, ambele măsuri discutate au avantaje şi dezavantaje, iar decizia ar trebui luată în aşa fel, încât costurile, respectiv dezavantajele să fie minime pentru cei care le vor suporta.
Prima măsură propusă de însuşi preşedintele “jucător” – profund umilit de poporul pe care îl conduce – este creşterea salariilor bugetarilor cu circa 15% începând din luna iunie. De la bun început trebuie spus că această măsură ar avea un impact asupra bugetului de circa 0,7% din PIB. În al doilea rând, trebuie spus că ar fi o soluţie pur populistă, nedreaptă şi mincinoasă. Populistă, pentru că, în conformitate cu articolul 9 din Legea responsabilităţii fiscale, astfel de măsuri nu pot fi luate cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, iar data propusă de decidenţi este mult prea aproape de această dată. E și nedreaptă pentru că ea vine doar în sprijinul personalului bugetar și nu se adresează şi salariaţilor din mediul privat. Nici măcar argumentul, conform căruia această creştere salarială ar duce la creşterea consumului nu este sustenabilă, întrucât în cel mai bun caz putem vorbi de o creştere temporară a consumului, iar de aici şi până la creştere economică este cale lungă. Mai mult decât atât, așa cum au arătat specialiștii din domeniu, creșterea salariilor în sectorul public duce la creșterea consumului pentru acești angajați dar îl scade pentru restul economiei care trebuie să plătească pentru această creștere. Astfel, per total, nu are cum să ducă la creștere economică sustenabilă.
Este și o măsură mincinoasă pentru că o creştere salarilă de cca. 15-16% (precedată anul trecut de o altă creştere netă  de cca. 12%) nu poate acoperi tăierile salariale de 25 % din anul 2010, şi nici restul de pierderi financiare de care au avut parte angajaţii din sectorul bugetar. Unde mai punem inflaţia, respectiv scăderea puterii de cumpărare a monedei naţionale… Vă dau un exemplu concret: un referent din administrația locală, care a avut un salar de 800 RON în 2010, după tăiere a rămas cu 600 RON. Dacă am dori revenirea la nivelul din 2010 ar trebui să majorăm salariul cu 33,3 %, nici pe departe cu 16%. 
Măsura creșterii salariale la bugetari este mincinoasă și dintr-un alt motiv. Așa cum prevede aceeași lege a responsabilităţii fiscale “totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare”, astfel că anvelopa salarială nu poate fi modificată. Și atunci întrebarea este cum introducem efortul financiar de cca. 0,7% pricinuită de aceste majorări salariale? Prin ordonanță de urgență, prin disponibilizări sau poate chiar prin supraestimarea PIB-ului pentru ca acel procent al anvelopei salariale să însemne altceva? Și toate acestea într-un an în care chiar ministrul finanţelor anunţa că economia dă semne că se va contracta?
A doua măsură vehiculată în dezbaterea publică, cea a reducerii C.A.S-ului cu 5% are avantajul, că de ea ar putea beneficia şi salariaţii din mediul privat, nu doar bugetarii. Mai mult decât atât, reducerea CAS este o măsură strict necesară în cazul ţării noastre, unde avem una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă din Uniunea Europeană (circa 43%). Alte două avantaje ar fi că prin reducerea CAS nu creştem cheltuielile salariale, iar gradul de conformare voluntară la plata acesteia către buget va crește. Conform datelor furnizate de către Consiliul Fiscal, ţara noastră se află pe ultimul loc între ţările central şi est europene în ceea ce priveşte indicele de eficienţă a taxării. Totodată reducerea CAS are şi dezavantaje. Principalul dezavantaj este creşterea deficitului la bugetul și așa secătuit de pensii: fiecare procent scăzut din CAS ar însemna un minus suplimentar  de cca. 900 milioane lei la bugetul de pensii.
Dacă s-ar opta pentru aceasta a doua variantă, Guvernul ar mai trebui să țină cont și de un alt aspect: reducerea CAS ar trebui făcută la angajator, şi nu la angajat, chiar dacă există riscul ca această relaxare fiscală să fie neutră pentru angajat. Dacă scăderea s-ar face doar la angajat, efectul produs ar fi unul minim, întrucât o scădere a CAS cu 5%, nu înseamnă automat o creştere a venitului net cu acelaşi procent: unii angajatori vor profita de acest aspect, şi vor scădea remuneraţiile brute. În orice caz, o scădere de CAS la un salariu de 800 RON înseamnă un venit net majorat cu 34 RON! Dacă scăderea de 5% s-ar aplica parţial la angajator, şi parţial la angajat, atunci această scădere ar fi lovită de nulitate întrucât o scădere de 2,5%  la angajator, şi una de 2,5% la angajat ar fi prea puţin resimţită de ambele părţi, astfel încât rezultatele ar fi aproape nesesizabile. Deci, scăderea la angajator ar fi soluţia cea mai potrivită, cea mai tehnică şi cea mai puţin acuzabilă de populism. Doar această  soluţie, dintre cele două prezentate de guvernanţi ca fiind posibile (deşi specialiştii au prezentat multe alte soluţii pentru relansarea economiei naţionale) oferă un plus de competitivitate, o şansă reală pentru creşterea ratei de ocupare (cea mai scăzută din Europa), respectiv un prim pas spre relansare economică. Ar fi soluţia, care cât de cât ar  “trata” cauza bolii economiei noastre şi nu efectele ei.
Revenind la problema de fond – mărim salariile în sectorul bugetar sau reducem contribuția la C.A.S? –  cred că suntem puși în fața unei false opțiuni și a unei false probleme. Pusă în acești termeni, întrebarea este profund greșită și manipulatorie. Pentru că România și românii au nevoie de ambele măsuri: e nevoie și de creșterea salariilor și de scăderea contribuțiilor sociale. Și sunt convins, la fel ca și alți colegi, că dacă PDL ar fura mai puțin și ar guverna mai bine s-ar putea implementa ambele măsuri. Și nu e vorba aici doar de o dorință, ci chiar de o necesitate: pentru că anul viitor avem de plătit enorm la FMI, pentru că bugetul are nevoie de surse suplimentare de venit, şi acestea nu se obţin decât dacă stimulăm creşterea economică şi consumul! 
 
Poziția Uniunii Social-Liberale în această chestiune este clară: dacă se majorează acum salariile şi nu se iau celelalte măsuri care înseamnă mai multe locuri de muncă şi venituri suplimentare la buget, în 2013 România va intra în colaps, lipsind sursele de finanţare pentru salarii. USL susţine creşterea salariilor, dacă aceasta se face înţelept, şi fără să îi minţim pe români. Singura cale prin care aceste măsuri pot ajuta este dacă mărirea salariilor este însoţită de o stimulare a creşterii economice şi a creării de locuri de muncă, inclusiv prin scăderea CAS. Ca să susţinem şi pensiile, şi plata salariilor, şi plata datoriilor (către FMI), avem nevoie de o economie care să înceapă iar să producă. Şi avem nevoie de cetăţeni care să aibă o putere mai mare de cumpărare. Deci, avem nevoie de ambele măsuri, avem nevoie și de creșterea (tuturor) salariilor și de reducerea C.A.S.!

Leave a Reply