Proiectul #România2040 – Prezentarea președintelui Liviu Dragnea

În cadrul Congresului Extraordinar al PSD din 10 martie, președintele partidului, domnul Liviu Dragnea a prezentat proiectul #România2040. Acesta prevede cel puțin șase domenii prioritare prin care România își poate maximiza dezvoltarea.

Redau mai jos, prezentarea domnului președinte.

INVESTIȚIILE ÎN INFRASTRUCTURĂ

Până acum s-a vorbit prea mult și s-a făcut puțin. Trebuie schimbat ceva. Nu putem merge în acest ritm. România are nevoie de o regândire a ritmului de dezvoltare a infrastructurii. Suntem o țară cu decalaje majore față de Occident.  Economiile avansate, au ajuns la nivelul de azi printr-un efort susținut de peste un secol și jumătate și printr-un cumul de condiții.

Dar noi, azi, nu putem beneficia de instrumentele pe care istoria le îngăduia atunci, de la intervenționism la protecționism vamal și de la ajutor de stat nelimitat la deficit oricât de mare.

România are nevoie de o infuzie uriașă de capital care să ne permită un salt investițional în infrastructură pe termen scurt.

În afară de obiectivele stabilite deja pentru autostrăzi și cale ferată, trebuie să facem din România un hub regional de transport și să legăm Bucureștiul cu autostrăzi și cale ferată de mare viteză de Sofia, Belgrad, Budapesta și Chișinău.

Totodată, Aeroportul Otopeni și Portul Constanța vor fi supuse unui proces intens de modernizare și extindere.

AGRICULTURA, al doilea domeniu strategic, reprezintă pentru România nu doar un potențial uriaș de creștere, ci și un mare as în mânecă. O politică agrară bine coordonată, bazată pe subvenții puternice și gândită pe termen lung poate face din țara noastră un furnizor major de alimente pentru întreaga Uniune Europeană. E importantă aici revizuirea legislației în domeniul vânzării terenurilor agricole, așa încât capitalul agricol să rămână și să revină, în majoritatea lui, în proprietatea cetățenilor români. Potențialul nostru agricol reprezintă un avantaj competitiv serios în lupta cu economiile europene, iar dezvoltarea lui continuă și programatică e imperativă.

Un motor puternic al economiei este domeniul RESURSELOR ȘI ENERGIEI, al treilea domeniu strategic. România deține un avantaj net în comparație cu cele mai multe state europene în ceea ce privește rezervele naturale de petrol, gaze, metale, cărbune și ape minerale. Acestor bogății li se adaugă bogăția bazinului hidrografic. Suntem țara cu cel mai bun profil hidroenergetic, termoenergetic și avem o mare perspectivă pentru energia verde. Investind în industriile energiei și resurselor, lansând programul de redeschidere a minelor cu operabilitate ecologică, în principal a minelor de cărbune din bazinele industriale, investind în companii energetice din regiune, realizând interconectarea energetică cu Serbia, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, construind reactoarele 3 și 4 la Cernavodă, dar și hidrocentralele și termocentralele pentru care există discuții avansate cu investitorii interesați, România își va consolida rapid independența energetică și va deveni exportator de resurse și energie în toată zona Europei de Est.

Vreau să spun câteva lucruri despre investițiile in extracția de petrol și gaze din Marea Neagră. Le susținem cu toată tăria, dar vrem ca România să aibă un beneficiu important. Adică vreau să fie un raport corect și onest între ceea ce câștigă investitorii și ceea revine statului român.

Avem șansa de a fi singura țară total independentă de importuri de hidrocarburi și de gaze, un jucător major pe piața energiei între Europa și Asia.

Al patrulea domeniu, EDUCAȚIA, este, de departe, cel mai rentabil. Educația depășește, ca impact asupra dezvoltării, orice altă activitate economică sau socială.

România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educației a eșuat. Nu trebuie să ocolim realitatea și nici să ne lăsăm păcăliți de declarațiile politice. România și-a ratat proiectul de educație în primul rând pentru că l-a fragmentat politic. N-am știut să ducem la capăt un proiect solid și unitar, inspirat din exemplul statelor care au reușit. Am preferat să blocăm, să schimbăm, să întoarcem și să experimentăm de fiecare dată când s-a schimbat guvernarea. Asumându-ne asta, trebuie să înțelegem că educația are nevoie de bani și că banii investiți în educație reprezintă cea mai bună afacere a unui stat civilizat.

Pierderea inteligențelor școlare și universitare trebuie oprită printr-un program ambițios de renaștere a învățământului românesc și de cuplare a lui la metodele și standardele occidentale. Vom realiza, printre altele, un proiect universitar de elită, un proiect pilot importat din marile universități de top, o universitate care să fixeze o ștachetă occidentală în învățământul intern și care să păstreze în țară cât mai mult din elitele care au tendința să plece.

Da, educația e cea mai rentabilă investiție a unui stat. Dar rezultatele ei se arată după decenii. De aceea, România trebuie să-și asume un program susținut de investiții în educație pe termen lung. Trebuie să înțelegem acest lucru toți, de la guvern la partide, de la parlament la președinție și la societate.

Al cincilea domeniu strategic, SĂNĂTATEA, exprimă grija și respectul arătat de stat cetățenilor săi. Fără o politică de sănătate solidă, construită strategic, o națiune nu are încredere în destinul ei fizic și moral. Nivelul de trai, calitatea vieții și energia generală a societății decurg, în mare măsură, din forța sistemului medico-sanitar. În perspectiva programului de dezvoltare pe termen lung, România e obligată să construiască o infrastructură de sănătate puternică, să îmbunătățească radical veniturile personalului medical, să ridice standardele sistemului public de sănătate și să încurajeze fiscal și legislativ investițiile private în domeniul sănătății.

Primii pași în acest efort de lungă durată au fost deja făcuți de guvernarea noastră prin creșterea semnificativă a salariilor medicilor și personalului medical și prin demararea proiectelor de construcție a celor opt spitale regionale, a spitalului republican și a spitalului metropolitan din București. Dar aici e doar începutul unei gândiri de perspectivă, care trebuie consolidată științific și integrată în programul general de dezvoltare strategică.

Al șaselea domeniu strategic pe care îl avem în vedere este industria IT. În 2040 România va deveni principalul centru tehnologic IT si Comunicații din Europa Centrală și de Est.

Prin măsurile de politici publice adoptate până acum – facilități acordate programatorilor, scutirea de impozit pe 10 ani pentru centrele de cercetare dezvoltare, schemele de ajutor de stat pentru IT și creșterea numărului de locuri în învățământul de profil, am stimulat amplificarea ponderii sectorului IT&C la PIB la 5,1% în 2017, peste sectorul Agricultură. Sectorul IT&C a generat o valoare adăugată brută în 2017 în România de10 miliarde euro.

Digitalizarea și implementarea unor sisteme Cloud pentru administrația publică, stimularea start up urilor de înalta tehnologie prin scheme de tipul Start Up Nation, construirea de incubatoare tehnologice in universități și licee și adaptarea numărului de locuri în Universități pentru acest domeniu sunt doar câteva măsuri care vor împinge ponderea în PIB a sectorului IT și Comunicații în 2040 la peste 12% din PIB.

Alte măsuri care pot să contribuie la creșterea sectorului IT&C sunt cele privind mărirea deducerilor fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare și achiziția de tehnologii dar și cele referitoare la susținerea granturilor de cercetare-dezvoltare precum si înființarea unui Fond de investiții în tehnologie necesar pentru crearea unei infrastructuri de inovare, cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic. Toate aceste măsuri au ca scop dezvoltarea acestui sector care poate implementa tehnologie nouă de înaltă calitate în toate domeniile și poate transforma România într-un adevărat HUB REGIONAL în domeniul IT”.

Leave a Reply