Preşedinţii organizaţiilor PSD: Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forță a puterii executive a statului

Toate organizațiile PSD din țară au votat o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac doar două filiale, cea din Timiș, președinte Sorin Grindeanu, și cea din Caraș-Severin, pentru că nu s-a întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece președintele Ioan Mocioalcă nu a fost in județ.
În rest, majoritatea covârșitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.

În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale.

Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor.

Leave a Reply