Oradea şi Bihorul sunt sprijinite de către Guvernul Ponta

Aș vrea să punem capăt, odată pentru totdeauna, minciunilor vehiculate de cei din PNL și PDL, cum că PSD Bihor și Guvernul României condus de Victor Ponta nu ar fi făcut nimic pentru județul Bihor.
Pentru aceasta, aș dori să vă prezint situația obiectivelor de investiții finanțate de către Guvernul condus de Victor Ponta, în anul 2014, în județul Bihor:
  • 145 obiective finanțate în Bihor prin Programul Național de Dezvoltare Locală
  • beneficiari în 78 de unități administrativ teritoriale (inclusiv municipiul Oradea) + Consiliul Județean Bihor; adică aproape 80% din localitățile Bihorului au beneficiat de aceste fonduri. Dacă ar fi să adunăm locuitorii din aceste UAT, ne apropiem foarte mult de 100%, adică, sub o formă sau alta, toți locuitorii județului sunt beneficiarii acestor modernizări și dezvoltări
  • Între cele 78 de primării se regăsesc primari de la toate formațiunile politice reprezentative: PSD, UDMR, PNL, PDL, chiar și așa-ziși primari independenți. Deci nu putem fi acuzați că am fi direcționat banii strict pe criterii politice. Cine spune asta, spune un mare neadevăr.
  • Totalul alocațiilor de la bugetul de stat pentru județul Bihor în anul 2014 a fost de 53.203.495 lei, adică peste 12 milioane euro!
  • Obiective finanțate: alimentări cu apă, rețele de canalizare, stații de epurare, modernizare străzi și drumuri comunale, centru medical, grădiniță, drumuri județene
  • Programul Operațional Regional în județul Bihor – prin care se finanțează obiective de investiții mari. (inclusiv de la Guvernul României, finanțare fără care proiectele nu ar fi putut fi demarate): 39 de proiecte în valoare de aproximativ 580 milioane lei, adică 129 milioane euro. Beneficiarii acestor proiecte sunt, în primul rând, municipiul Oradea cu 24 de proiecte în valoare de 386 milioane lei și Consiliul Județean Bihor cu 4 proiecte în valoare de aproape 163 milioane lei. Alte localități care benficiază de astfel de proiecte: municipiul Marghita, Beiuș, orașul Aleșd, comunele Borod, Buntești și Cărpinet.
Sumele încasate de municipiul Oradea direct de la bugetul de stat între anii 2012 și 2014: 41 milioane lei pentru reabilitarea termică a blocurilor, investiții în spitale, extinderea alimentării cu apă și canalizare, modernizare Grădina Zoologică, Centrul de cazare Dignitas și Candeo, sprijinirea construirii de locuințe – Prima Casă.
Eu sper că prin ceea ce v-am prezentat am fost suficient de convingător și vom termina, în sfârșit, această discuție sterilă despre cine face și cine nu face ceva pentru Oradea și județul Bihor. Sunt optimist că oamenii înțeleg că, indiferent de cât de mult s-ar lăuda cei din PNL și PDL și cât ne-ar critica din rațiuni electorale, nimic nu se poate face de unul singur și dacă nu există conlucrare și colaborare, nici lucrurile nu pot merge înainte în ritmul dorit de noi, toți.

Leave a Reply