PSD Bihor serbeaza Ziua internationala a copilului in parcul 22 Decembrie din Oradea

Sambata 1 Iunie, incepand cu ora 10, voi fi prezent in parcul 22 Decembrie din Oradea unde, impreuna de colegii mei din PSD Bihor, am pregatit – cu ocazia Zilei internationale a copilului – o multime de concursuri, momente artistice si numeroase premii destinate celor mici. Sunt asteptati sa participe peste 200 de copii, insotiti de parinti si bunici.

Astfel, intre orele 10 si 12 se vor desfasura competitii sportive si concursuri surpriza, iar dupa ora 12, cand va avea loc festivitatea de premiere (pentru care sunt pregatite peste 200 de premii), copiii de la scolile si gradinitele invitate vor prezenta un program artistic de dansuri si cantece.

Au fost invitati copii din Oradea de la scolile Ioan Slavici, Onisifor Ghibu, Dimitrie Cantemir, Nicolae Balcescu si de la Liceul Sportiv, precum si cei de la Gradinita “Trei ursuleti” si de la Gradinita nr. 20.

De asemenea, doi clowni vor intretine in permanenta atmosfera si vor oferi tuturor copiilor prezenti in parc o multime de premii si de cadouri (baloane, mingi, carioci s.a.) precum si bomboane, suc si apa.

Ii asteptam pe toti cei mici, insotiti de parintii si bunicii lor, sa participe la aceasta serbare a sperantei, a bucuriei si a copilariei.

Leave a Reply