Adevărul despre PNDL 2 în județul Bihor

Într-o conferință de presă susținută la sediul partidului, am ținut să contracarez neadevărurile lansate de liderii PNL cu privire la alocarea fondurilor pentru județul Bihor în cadrul PNDL 2.

Mai multe detalii puteți găsi aici.

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2) Guvernul PSD-ALDE asigură finanțarea proiectelor de dezvoltare ale 75 de unități administrativ-teritoriale (conduse de primari de la toate partidele politice), precum și ale Consiliului Județean Bihor. Valoare totală a acestor obiective se ridică la peste 750 milioane lei. UAT-urile care au depus proiecte au cel puţin un proiect aprobat, celelalte 26 nu au obținut finanțare pentru simplul fapt că nu au avut proiecte depuse pe PNDL.

Ministrul Transporturilor la Oradea

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Oradea, că proiectul autostrăzii Suplacu de Barcău-Borş va fi împărţit în trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se urgenta astfel finalizarea lucrării (se va lucra în paralel pe trei tronsoane) și a adăugat că, până la finele anului 2020, se va putea circula pe autostradă între Oradea şi Cluj.

Mai multe informații puteți citi aici.

În legătură cu acuzațiile care ni se tot aduc, vreau să mai precizez un lucru, apropo de ce a mai făcut PSD pentru Oradea.

A reușit deblocarea unor lucrări de infrastructură care stagnează de mai mult timp. Una dintre ele este situația terenului din zona depoului CFR pentru continuarea ”Drumului expres” din Oradea. Aflat astăzi în vizită la Oradea, domnul ministru al transporturilor, Alexandru Razvan Cuc a anunțat rezolvarea problemelor birocratice pentru ca acest teren de 13.588 mp, aflat în patrimoniul CFR, să poată fi închiriat autorităților locale în vederea continuării proiectului rămas ”suspendat” din cauza faptului că Primăria Oradea nu s-a asigurat la vremea demarării proiectului de obținerea tuturor actelor și avizelor legale necesare.

cucMToradea