IOHANNIS PENALUL CU CINCI CASE

Curtea de Apel Pitești a respins definitiv contesția în anulare a soților Iohannis. Președintele Romaniei a rămas irevocabil cu verdictul de a fi dobândit în mod fraudulos (prin uz de fals) o casă în centrul Sibiului, fiind cumpărător de rea-credință. În aceste condiții, sunt curios cum va aborda tema anti-corupției sau dacă va mai îndrăzni să vorbească despre ”penali”. Curat ghinion!

Rezoluții CEx PSD

Membrii Comitetului Executiv al PSD Bihor, întruniți în ședința din 14.02.2017, au adoptat, în unanimitate, două rezoluții.

Prima rezoluție se referă la susținerea Guvernului PSD-ALDE, condus de domnul prim-ministru Sorin Grindeanu.
”PSD a câștigat alegerile într-un mod corect, cu un vot masiv. Până acum, Executivul a exercitat puterea în mod legitim, în spiritul și litera Constituției. Din cele 41 de măsuri promise de primul ministru, Sorin Grindeanu, în primul trimestru al anului, 30 dintre ele au fost duse deja la îndeplinire. Obiectivul Guvernului Grindeanu este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc. Fiecare cetăţean şi fiecare familie care munceşte din greu trebuie să aibă şansa de a face parte din clasa de mijloc, adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la o educaţie de top, servicii medicale de calitate şi bani pentru a-şi permite o vacanţă pe an, în familie. Dorim să asigurăm Guvernul că vom rămâne puternici și uniți. Totodată, susținem toate demersurile politice și legale pentru a apăra democrația din România și rezultatul votului din 11 decembrie. Membrii PSD Bihor cred că România are nevoie de stabilitate guvernamentală, politică și economică, iar Guvernul legitim, susținut de votul democratic al milioane de români, trebuie lăsat să pună în aplicare Programul la care s-a angajat. Aceasta este singura cale pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare și democrație”.

Prin cea de-a doua rezoluție, membrii PSD Bihor își reafirmă susținerea pentru președintele partidului, domnul Liviu Dragnea.
”Domnul președinte Liviu Dragnea a dovedit că este un lider puternic și devotat valorilor social-democrate. Sub conducerea sa, anul trecut, PSD a obținut cel mai bun scor electoral din istoria sa, ceea ce a permis partidului să fie astăzi la guvernarea țării. Liviu Dragnea trebuie să își continue activitatea de președinte al partidului, în primul rând, pentru că domnia sa poate păstra unitatea organizației și, în al doilea rând, pentru că este garantul implementării Programului de guvernare al PSD, un program menit a crește nivelul de trai al tuturor românilor”.

 

Articolul din Codul penal privind abuzul în serviciu a fost dezincriminat tacit

Articolul din Codul penal privind abuzul în serviciu a fost dezincriminat tacit întrucât Guvernul Cioloș nu a îndreptat în 45 de zile articolul, conform deciziei obligatorii a Curții Constituționale nr. 405/2016.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis pe 9 februarie 2017 că articolul 297 din Codul penal a fost dezincriminat și a încetat condamnarea unui inculpat.
Cu alte cuvinte, Guvernul Cioloș – impus și susținut de președintele Iohannis – prin lipsa acțiunii a dezincriminat abuzul în serviciu, iar Guvernul Grindeanu prin OUG 13 (perfect legală și constituțională), de fapt, a vrut să reincrimineze abuzul în serviciu!

Luând la cunoștință noile informații, mă aștept ca începând din seara aceasta, protestarii care au ieșit în stradă preocupați de statul de drept și de acțiunile Guvernului, să înceapă să scandeze și împotriva incompetenței tehnocraților conduși de Dacian Cioloş. Ba chiar și împotriva președintelui Klaus Werner Iohannis sau a unor procurori precum Augustin Lazăr sau Codruța Kovesi, foarte vocali acum împotriva PSD, dar suspect de tăcuți anul trecut. Așa ar fi corect…

Vă invit să citiți aici decizia definitivă a Curții de Apel Alba din 9 februarie 2017.

Primăria Oradea fuge de răspundere pentru dezastrul de la Dealul Ciuperca

Atitudine tipică pentru Primăria Oradea, condusă în mod dictatorial de către președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan: oricine altcineva e vinovată numai ea nu!
Pentru dezastrul de la Dealul Ciuperca au scos țap ispășitor firma de proiectare, de parcă Primăria nu ar fi avut nicio responsabilitate și nu ar fi trebuit să supravegheze implementarea proiectului. Din păcate pentru orădeni, primarul și primăria fug de răspundere (ca de obicei), doar că decontul pentru lipsa de viziune și managementul defectuos se va face tot din buzunarele orădenilor!

Finanțare de la Guvern pentru modernizarea Aeroportului Oradea

Prin aprobarea bugetului de stat pe 2017, Consiliul Județean Bihor va primi de la Guvern suma de 8 milioane lei pentru lucrările de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Oradea. Suma reprezintă o cofinanțare pentru Terminalul II. Mai rămâne ca și Opoziția PNL din Consiliul Județean să-și revizuiască atitudinea și, prin votul lor, să deblocheze situația proiectului.
Lucrările de modernizare la Aeroportul din Oradea se vor desfășura pe durata a 12-14 luni. Ele au ca obiectiv asigurarea condițiilor pentru derularea în mod optim a curselor regulate și tip charter spre destinații europene.

CCR: Guvernul Grindeanu a acționat în sfera lui de competență

Adevărul începe să iasă la suprafață!
Președintele Iohannis și CSM au suferit o primă mare înfrângere la Curtea Constituțională a României. CCR afirmă cât se poate de clar că “Guvernul Grindeanu a acționat în sfera lui de competență” și nu există niciun conflict între puterile statului, așa cum încercaseră unii să acrediteze ideea.

16508403_1486163414758843_3418404185568343192_n