Candidații PSD pentru alegerile parlamentare – criterii de selecție

Vineri, 28 septembrie este data limită până la care colegii din PSD Bihor își pot depune candidaturile pentru alegerile parlamentare din acest an. Conform înțelegerii din USL, PSD va avea candidați în cinci colegii: 3 de deputați (5,6 și 7) și 2 de senatori (3 și 4).

Așa cum am arătat și într-o conferință de presă, consider că USL Bihor ar ieşi mai câştigată din alegeri și ne-am putea maximiza voturile dacă PSD și PNL ar face o rocadă la nivelul colegiilor 2 și 3 de Senat. Ideea ar fi ca peste colegiile de deputați unde candidează PNL să se suprapună un colegiu de senator PSD și invers, unde avem noi deputații să candideze un senator liberal. În acest fel ne-am putea mobiliza mai bine atât activiştii celor două partide, cât și electoratul nostru fidel. Propunerea mea a fost făcută și către conducerea PNL Bihor, care urmează să ia o decizie săptămâna aceasta.

În ceea ce privește candidații din partea PSD Bihor, există câteva criterii pe care orice doritor ar trebui să le îndeplinească.

1. Ne dorim oameni noi cu care să ne putem mândri în următoarea legislatură și pe care să ne putem baza în viitoarea dezvoltare a organizației. Cu excepția actualilor deputați ai PSD Bihor (care conform deciziei naționale își pot păstra mandatele – dacă le recâștigă, desigur!), sper ca toți ceilalți candidați să fie nume noi și surprize plăcute pentru bihoreni.

2. Activitatea depusă în partid va avea un cuvânt greu de spus. Un candidat la parlament trebuie să aibă activitate politică susținută și să fi fost implicat în alegerile locale cât și în campania pentru referendumul de demitere a președintelui Băsescu. Nimeni nu este deputat sau senator de drept în PSD Bihor. Vrem să aplicăm un alt principiu: după muncă și răsplată.

3. Sprijinul politic al organizatiilor locale ale partidului și ai aleșilor noștri locali va fi unul esențial, având în vedere că aceștia sunt baza partidului și vor depune un efort substanțial pentru a obține 50%+1 din voturi.

4. Notorietatea este un alt criteriu avut în vedere: candidatul la Camera Deputaților sau la Senat trebuie să fie o persoană cunoscută în zona unde candidează. Contează însă și cum este percepută și cunoscută acea persoană, de aceea am introdus și un alt criteriu: reputația (nr.5). Să aibă o reputație bună în domeniul de unde vine, să fie cunoscută ca un bun specialist. La acestea se adaugă apoi criteriul integrității (nr.6). Ne dorim candidați cu o conduită morală adecvată. Nu acceptăm, de exemplu, candidați cu dosare sau care vor să se ascundă din fața Justiției.

Nu în ultimul rând, un viitor candidat trebuie să aibă și forța financiară de a-și susține candidatura și de a acoperi cheltuielile implicate de campania electorală.

La începutul săptămânii viitoare în cadrul ședinței structurii de conducere a PSD Bihor vom finaliza procedura de selecție și vom acorda un vot de încredere pentru viitorii noștri candidați.

Pedelistii depun o motiune impotriva fostului lor ministru al educatiei

PDL depune astazi o motiune simpla pe educatie. Consider ca este dreptul democratic al oricarui partid sa depuna o motiune impotriva Guvernului, insa sunt sigur ca acest demers este sortit, din start, esecului. Mai mult decat atat, motivele PDL sunt de-a dreptul comice, ca sa nu zic hilare. Pedelistii practic depun o motiune impotriva fostului lor ministru, Daniel Petru Funeriu. Spun asta avand in vedere faptul ca aceasta motiune critica, cu exceptia unui singur punct – bacalaureatul profesional – prevederi si masuri ce sunt mosteniri din mandatul lui Funeriu.

In ceea ce priveste bacalaureatul profesional, vreau sa mai spun inca odata ca este un subiect care ma preocupa de mai bine de doi ani de zile si sustin cu tarie ca este o masura utila si necesara pentru viitorul invatamantului romanesc. Acest tip de bacalaureat le va permite elevilor de la liceele tehnologice, care nu doresc sa urmeze cursurile unei institutii de invatamant superior, sa isi poata termina studiile liceale si sa poata obtine o diploma care sa ateste calificarea lor. El este destinat in special celor care dupa liceu vor sa se angajeze, si nu sunt interesati sa faca studii superioare.

In ceea ce priveste clasa pregatitoare, un alt punct criticat in documentul PDL, aceasta masura a fost luata chiar de ministrul Funeriu, insa nu s-a facut absolut nimic pentru implementarea ei, cu exceptia organizarii unei licitatii care ar fi trebuit castigata de firmele de casa ale PDL.  Intr-un timp foarte scurt, Guvernul USL a facut tot posibilul sa ofere cadrul logistic si uman necesare astfel incat, in ciuda neregulilor lasate de PDL, anul scolar a inceput fara mari probleme. In opinia USL, varianta actuala a clasei pregatitoare este proasta. Daca Daniel Funeriu s-ar fi consultat inainte de a veni cu aceasta idee si cu asociatiile de parinti, atunci si-ar fi dat la randul sau seama de aceasta realitate.

Guvernul va discuta cu asociatiile de parinti si cu profesorii in continuare, pentru a monitoriza si analiza evolutia acestui proiect. Sunt convins ca pana anul viitor, impreuna cu toti factorii interesati, vom putea lua o decizie inteleapta, care sa aiba in vedere interesul educational al elevilor. 

 

Pregătiri de alegeri: s-au distribuit colegiile parlamentare în USL Bihor

La nivelul USL am început pregătirile pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare din această toamnă/iarnă. Primul pas a fost ca împreună cu colegii liberali, să distribuim candidaturile pe colegiile parlamentare. Astfel, reprezentanţii PSD vor candida în colegiile pentru deputaţi V (Ceica), VI (Salonta) şi VII (Oradea-Nufărul), iar pentru Senat în colegiile III (Ceica-Salonta) şi IV (Oradea), în celelalte colegii urmând să candideze reprezentanți ai Alianței de Centru Dreapta (ACD) Bihor.

În ceea ce privește candidații, deocamdată, nu am stabilit niciun nume, cu două excepții: actualii parlamentari ai PSD Bihor, doamna Drăghici Sonia și domnul Sorin Roman, conform înțelegerii de la nivel național, vor putea să-și păstreze mandatele de parlamentari și să candideze din nou. În rest, celelalte nume și candidaturi vor fi definitivate în următoarele 2-3 săptămâni, urmând ca aceștia să primească și girul forurilor de conducere ale partidului nostru.

Bacalaureat diferențiat din 2013

Comisia de învățământ a Senatului a adoptat astăzi, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenți, raportul la proiectul de lege privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat diferențiat începând din 2013.

Cred că este o măsură binevenită (susținută inclusiv de părinți și sindicate, însă nu și de domnul Funeriu și gașca cotrocenistă) care permite absolvenților de liceu să opteze pentru susținerea bacalaureatului profesional – care le va permite accesul pe piața muncii, dar nu și urmarea unor cursuri în învățământul superior – sau pentru bacalaureatul național, care le va da voie să urmeze cursurile unei facultăți.

Pentru aceeași idee am militat și eu încă de acum un an de zile, pe vremea când eram membru al aceleiași comisii parlamentare. Sunt bucuros, că astăzi, foștii mei colegi, inclusiv Ministerul Educației adoptă aceași poziție și adoptă o măsură bună pentru viitorul elevilor, cât și al învățământului românesc, în general.