Forumul ecologistilor social-democrati la Oradea

Astazi (29 iulie) si maine, la Oradea se desfasoara prima intalnire regionala a Forumului Ecologistilor Social-Democraţi. La eveniment participa presedintele Forumului, doamna deputat Carmen Moldovan impreuna cu delegati din sase judete din regiunea Nord-Vest. Pe agenda intalnirii se regasesc teme de mare actualitate si importanta pentru Romania: situatia padurilor si a apelor, sistematizarea urbana, etc. 

 

Trebuie sa mentionez ca vicepresedinte al acestui Forum al ecologistilor social-democrati este colegul meu din PSD Bihor, domnul Mihai Togor, un recunoscut activist de mediu din Romania. 

Campania de informare a fost un succes! Am primit 3.782 de răspunsuri ( lista câştigărilor)

Astăzi am efectuat extragerea numelor câştigătoare în cadrul campaniei de informare pe care am iniţiat-o acum două luni. Extragerea a fost efectuată de finuţul meu Mihai Ghergheleş (7 ani), asistat de domnul Claudiu Pop, preşedintele PSD Oradea.
 
În total, am primit 3.782 de taloane ceea ce pentru noi înseamnă un rezultat foarte bun. Practic, avem peste 4% din numărul taloanelor care au fost trimise în judeţ. În mod normal, la un astfel de sondaj se depăşeşte foarte rar procentul de 2%, mai ales că oamenii au trebuit să cumpere timbre şi să expedieze taloanele. În primul rând le mulţumesc tuturor celor care ne-au trimis răspunsuri şi care şi-au consumat din timpul lor pentru a ne scrie. Doresc să le mulţumesc şi celor care m-au ajutat să organizez această campanie. Nu a fost uşor, a fost un efort pentru care trebuie să le mulţumesc tuturor colegilor mei din PSD. 
 
Au fost expediate taloane din 52 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Bihor. Cele mai multe au sosit din municipiul Oradea, aproximativ 1600, Săcuieni – 500 şi Marghita – aproximativ 300. În ceea ce priveşte problemele semnalate de bihoreni, la prima întrebare – cea legată de problemele familiei – răspunsurile au vizat cu precădere problemele financiare, lipsa locurilor de muncă, problemele medicale şi nivelul mic al pensiilor. La a doua întrebare – problema cea mai importantă a localităţii – bihorenii au menţionat lipsa infrastructurii: apă, canalizare şi drumuri, în timp ce la a treia întrebare – priorităţile viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor – marea majoritate a răspunsurilor a vizat drumurile judeţene şi comunale.
 
Faptul că am primit răspunsuri de la atât de mulţi cetăţeni mă bucură foarte mult. Înseamnă că acţiunea a fost una de succes şi a fost bine primită de bihoreni. Aceste răspunsuri cred că au acoperit cu mult criticile care ne-au fost aduse de diverşi politicieni.
 
Datorită numărului mare de taloane primite, organizatorii campaniei au decis mărirea numărului de premii de la 53 la 103. 
 
Lista completă a câştigătorilor:
 
 


Nagy Sandor

Sacuieni

Premiul I – Home Cinema


Paul Marilena

Inand

Premiul II – Aspirator


Nagy Arcadie

Parhida

Premiul III – Cuptor cu microunde

Albui Florian

Voievozi

Fier de calcat

Balazs Rita

Sacuieni

Fierbator

Balazs Zsolt

Sacuieni

Fierbator

Ballo Leo

Marghita

Uscator de par

Balog Maria Doina

Salonta

Uscator de par

Banciu Ioan

Pietroasa

Fier de calcat

Barcauan Maria

Boianu Mare

Fierbator

Benke Sandor

Tileagd

Fier de calcat

Berinde Ioana

Sinmartin

Storcator

Bertalan Lajos

Cherechiu

Uscator de par

Birta Patriciu

Marghita

Uscator de par

Blaj Ionut

Avram Iancu

Storcator

Bondor Ionel

Beius

Uscator

Bughiu Daniela

Cheresig

Storcator

Bulzan Alexandru

Maguran

Storcator

Bungau Viorica

Hidiselu de Sus

Uscator de par

Cartis Mihai

Sambata

Uscator de par

Chirita Florica

Oradea

Uscator de par

Cioara Marian

Tulca,

Uscator

Cioclut Teodor

Codru

Uscator

Ciuclea Aron

Topa de Sus,

Uscator de par

Clepce Moise

Hotarel

Fier de calcat

Cociuba Vasile

Oradea

Fierbator

Colar Florian

Almasu Mic

Uscator de par

Copaciu Aurel

Holod

Fier de calcat

Copos Delia

Diosig

Storcator

Cosolyak Maria

Talpos

Uscator de par

Cotuna Cristian

Codru

Storcator

Cotuna Elena

Capalna

Fier de calcat

Cozi Gillya

Beius

Storcator

Cubic Floare

Stei

Fier de calcat

Curta Mircea

Nucet

Storcator

Dabos Dumitru

Zece Hotare

Storcator

Deac Ionel Emil

Saldabagiu de Barcau

Storcator

Deremias Eva

Sacuieni

Storcator

Doroczi Janos

Buduslau

Storcator

Ecsedi Gyongyi

Ciocaia

Fier de calcat

Elenes Alin

Oradea

Uscator de par

Farcut Vasile

Salonta

Uscator de par

Fechete Floare

Sarcau

Storcator

Fizesan Ioan

Alesd

Storcator

Gal Viorica

Rabagani

Fier de calcat

Gale Maria

Oradea

Storcator

Gardan Ciprian

Calatea

Fier de calcat

Gherman Mariana

Sintelec

Storcator

Ghiulai Patritiu

Iteu

Uscator de par

Goman Daniela

Boianu Mare

Uscator

Gyurian Sabina

Sannicolau Roman

Storcator

Hamza Josef

Sacuieni

Fierbator

Hera Emilia

Codru

Storcator

Iancu Alexandru

Finis

Fier de calcat

Ile Ioan

Copacel

Fier de calcat

Jurca Floare

Zece Hotare

Uscator de par

Lacatus Damia

Talpos

Fierbator

Lascau Florica

Tomnatic

Uscator de par

Lazar Varvara

Mihai Bravu

Fier de calcat

Lazau Teodor

Remetea

Fier de calcat

Lucaciu Dumitru

Oradea

Uscator de par

Madar Emilia

Topa de Sus

Storcator

Mag Gheorghe

Sarcau

Uscator de par

Mateas Ionel

Bratca

Uscator de par

Mierlut Zita

Sacuieni

Fierbator

Milian Traian

Varciorog

Storcator

Mirze Ioan

Cornitel

Fierbator

Molnar Zoltan

Ghiorac

Storcator

Mos Victoria

Carpinet

Fier de calcat

Muresan Gheorghe

Boianu Mare

Uscator

Nistor Lucica

Cornitel

Uscator

Orbai Cosmin

Oradea

Uscator de par

Orbai Dana

Mihai Bravu

Fierbator

Pacsai Istvan

Salonta

Storcator

Panda Ileana

Talpos

Uscator de par

Popa Catalin

Oradea

Fier de calcat

Popa Floare

Bratca

Uscator de par

Popa Teodor

Lugasu de Jos

Storcator

Ratiu Clara

Sacuieni

Fierbator

Reiz Ana

Boianu Mare

Uscator

Roman Elisaveta

Brusturi

Fier de calcat

Roman Maria

Boianu Mare

Uscator

Rotuna Cristian

Soimi 

Fier de calcat

Sala Nicoleta

Sebis

Fier de calcat

Sav Traian

Oradea

Fierbator

Seica Dumitru

Bratca

Fierbator

Seles Ester

Sacuieni

Fierbator

Sipos Dalia Amalia

Cuzap

Uscator

Stan Mircea

Vascau

Fier de calcat

Tasan Dorel

Oradea

Uscator de par

Tibuleac Martin

Oradea

Uscator de par

Toba Gheorghe

Nojorid

Storcator

Toca Stefan

Osorhei

Fier de calcat

Torge Ambroziu

Girisu de Cris

Uscator

Tripon Viorel Ioan

Rotaresti

Storcator

Urs Lucia

Oradea

Uscator de par

Varga Ferencz

Sacuieni

Fier de calcat

Varodi Rodica

Dijir

Uscator

Vidican Marius

Oradea

Fierbator

Vlad Gheorghe

Inand

Fier de calcat

Vladic Maria

Rabagani 

Fier de calcat

Zambo Sandor

Sacuieni

Fier de calcat

Zoica Dana

Marghita

Storcator

Extragere tombolă

Mâine, 28 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă vom extrage numele câştigătorilor la tombola organizată de cabinetul meu parlamentar. Toţi cei care au răspuns la cele trei întrebări şi au trimis înapoi taloanele completate au o şansă să câştige un premiu din cele 100 de produse electrocasnice. În plus, oferim şi trei premii mari: 1 cuptor cu microunde (premiul III), 1 aspirator (premiul II) şi 1 un sistem Home Cinema (premiul I)

Evenimentul va avea loc de la ora 12 la sediul PSD Bihor din Piaţa 1 Decembrie nr. 4-6 (Oradea). 

Mult succes tuturor participanţilor! 

Raport asupra activităţii Consiliului Judeţean al PSD Bihor (iulie 2010 – iulie 2011)

Raportul pe care l-am prezentat ieri (21 iulie 2011) în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean al PSD Bihor.

 

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Se împlineşte un an de la prima şedinţă a Consiliul Judeţean Bihor al PSD ales în 2010 şi din această cauză, Comitetul Executiv Judeţean a hotărât, cu unanimitate de voturi, convocarea pentru astăzi a Consiliului Judeţean. 

La un an de activitate, putem spune că este un moment de bilanţ. Cum însă mai avem mai puţin de un an până când ne vom confrunta cu alegerile locale, cred cu tărie că şedinţa de azi este în primul rând una de stabilire a strategiilor pe care să le urmăm pentru câştigarea alegerilor locale de către PSD Bihor şi implicit de către USL Bihor.

Deoarece în acest an de activitate, Consiliul Judeţean s-a mai întrunit de trei ori – cu ocazia constituirii USL Bihor, apoi în şedinţa la care a participat şi secretarul general al PSD, dl. Liviu Dragnea, precum şi în şedinta la care a participat şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, dl. Adrian Năstase, nu voi insista mult pe ceea ce am făcut noi în acest an.

De la constituirea Consiliului Judeţean şi alegerea conducerii acestuia, Comitetul Executiv şi Birou Judeţean, activitatea noastră a urmărit îndeplinirea unor obiective majore prin care să continuăm trendul ascendent al PSD în judeţul Bihor.

Principalul obiectiv urmărit a fost organizarea electorală. Judeţul a fost împărţit în 10 zone: 

 

  • Zona Oradea – coordonator Claudiu Pop
  • Zona Aleşd – coordonator Chirilă Bujor
  • Zona Beiuş – coordonator Bogdan Gheorghe
  • Zona Cefa – coordonator Roman Ioan Sorin
  • Zona Marghita – coordonator Lupău Gheorghiţă
  • Zona Popeşti – coordonator Cozma Felix
  • Zona Săcuieni – coordonator Bogdan Florin
  • Zona Salonta – coordonator Boiţ Nicolae
  • Zona Ştei – coordonator Miara Horia
  • Zona Tinca – coordonator Vid Gheorghe

 

La rândul ei, zona Oradea a fost împărţită în trei subzone coordonate de  Sonia Drăghici, Costa Traian şi Ianceu Ioan. Zonele (sau subzonele în municipiul Oradea) sunt împărţite în districte, existând un număr de 34 de districte la nivelul judeţului. Nu le mai prezint pentru că sunt sigur că le cunoaşteţi cu toţii.

Fiecare district trebuie să aibă un responsabil de district care va fi şi candidatul din alegerile locale de anul viitor pentru funcţia de consilier judeţean.

De remarcat, bogata activitate a districtelor din Oradea, a districtului Beiuş, a districtului Bratca, a districtului Ceica, a distictului Cefa s.a.m.d., unde au fost organizate diverse mainifestări sportive, educative şi întâlniri cu cetăţenii şi unde se desfăşoară regulat întâlnirile cu preşedinţii organizaţiilor şi cu  responsabilii de secţii de vot. 

Au fost efectuate alegeri şi în multe organizaţii avem preşedinţi noi, care au adus un suflu nou şi mai mult elan în realizarea sarcinilor. 

Primirea de noi membri este o activitate importantă şi continuă a majorităţii organizaţiilor noastre. De remarcat ai organizaţia municipală Oradea care primeşte în fiecare lună peste 50 de mebri noi, precum şi organizaţia din comuna Uileacu de Beiuş, unde într-o singură şedinţă au fost primiţi peste 130 de noi membri. Despre această activitate şi despre problemele de evidenţă vă v vorbi colegul meu, domnu Radu Ioan, secretarul executiv al organizaţiei.

Stabilirea candidaţilor de primar s-a realizat deja în mai multe unităţi administrativ teritoriale. În unele urmează încă să facem sondaje şi analize sociologice pentru a stabili din cei 2-4 potenţiali candidaţi care este candidatul ideal. Doresc ca până la data de 30 septembrie să avem stabiliţi toţi candidaţii PSD la funcţiile de primar din judeţul Bihor. Este obligatoriu ca peste tot să avem candidaţi de primari. Nu este permis nimănui să poarte negocieri locale pentru a susţine candidaţii altor partide. Negocierile în USL se vor purta la final, după ce am stabilit toţi candidaţii, strict de către echipa de negociere a PSD Bihor. Ţin să precizez încă odată că amestecul în activitatea unei organizaţii este permis doar coordonatorului de zonă care răspunde de aceea organizaţie şi preşedintelui PSD Bihor. Orice abatere de la această decizie va fi sancţionată. Aceia care nu vor respecta regula vor fi excluşi din partid.

Stabilirea responsabililor de districte, viitorii candidaţi de Consiliu Judeţean a rămas puţin în urmă: mai puţin de jumătate dintre districte au nominalizat aceste persoane. Termenul final pentru această activitate este 31 iulie şi sper că nu va fi nevoie să amânăm acest termen.

Stabilirea responsabilor de secţii de vot (candidaţi principali la consiliile locale) este finalizată în toate organizaţiile. Trebuie să remarc că toţi cei desemnaţi îşi cunosc bine atribuţiile. Am ajuns la această concluzie în urma sondajului telefonic pe care l-am realizat în rândurilor lor; spre bucuria noastră, toţi ştiau ce au de făcut. În mod necesar, aceştia trebuie să continue cu stabilirea militanţilor şi a responsabilităţilor concrete ale acestora.

În cadrul Consiliului Judeţean Bihor al PSD am creat un număr de 23 de departamente de specialitate. Unele departamente, cum ar fi: Sănătate, Agricultură, Mediu, Juridic, Politici economice şi financiare îşi desfăşoară activitatea în mod susţinut, au deja propuneri pentru Programul nostru de guvernare şi pentru diverse iniţiative legislative, membrii lor participă la întrunirile regionale sau naţionale organizate de Consiliul Naţional. Alte departamente au funcţionat mai slab: de exemplu, la Departamentul de Educaţie am fost nevoiţi să-l înlocuim pe coordonatorul departamentului, noul coordonator fiind doamna Oniţa-Avram Adriana, profesor gradul I şi, în acelaşi timp, preşedinta organizaţiei Tinca. Despre departamente domnul deputat Roman, coordonatorul departamentelor din PSD Bihor, ne va spune mai multe. 

Strângerea cotizaţiilor de membru este foarte importantă pentru functionarea activităţii organizaţiei judeţene. A pornit greu, unii considerând că nu se poate cere cotizaţie de la membri. Totuşi, mulţi sunt la zi cu plata cotizaţiei. Domnul trezorier ne va spune mai multe despre acest important domeniu al unui partid. 

Despre activitatea organizaţiilor de tineret, de femei şi de seniori vor vorbi chiar preşedintii acestor structuri.

 

Dragi camarazi,

Datele şi cercetările sociologice arată că, astăzi, PSD Bihor are o şansă reală de a câştiga viitoarele alegeri. Toate sondajele realizate, atat de PSD cât şi de PNL, dar chiar şi de PDL arată că PSD Bihor este singura formaţiune politică din judeţ care a înregistrat o creştere în opţiunile alegătorilor bihoreni! De pe locul 4 în 2008, cu 13,5%, astăzi am urcat pe locul 2, la o diferenţă de primul loc mai mică decât marja de eroare a sondajelor. Înseamnă că tot efortul de până acum şi toată activitatea desfăşurată şi-au atins obiectivul! Pentru aceasta vă mulţumesc tuturor şi nu pot decât să vă felicit!

Este important să rămânem încrezători în această şansă şi în forţele noastre. Mai ales în forţa grupului nostru. Poate că la un moment dat, am putea fi tentaţi să credem că putem reuşi şi fiecare separat şi că suntem suficient de buni să reuşim şi singuri. Cred însă că o astfel de abordare ar fi una greşită. Viitoarea bătălie politică nu o vom putea câştiga decât împreună, în echipă. De aceea, este foarte important să rămânem solidari. Trebuie să fim solidari, în primul rând în interiorul partidului. Să tragem cu toţii în aceeaşi direcţie şi să nu ne disipăm energiile şi resursele în direcţii greşite. Când m-aţi votat nu m-am angajat să predau partidul altora! Vă rog şi pe dumneavoastră să nu permiteți nimănui să se amestece în activitatea PSD şi nu renunțăm la nici o funcție din alegerile locale. 

După aceea, cred eu că trebuie să fim solidari şi în interiorul acestei construcţii politice pe care am creat-o împreună cu PNL şi PC. USL reprezintă astăzi alternativa pentru majoritatea românilor. 

Indiferent însă ce fel de alianţe am face şi indiferent de câte protocoale am semna alegerile nu se câştigă la televizor şi nici printr-o semnătură pe un document. Alegerile se câştigă în teren, alegerile se câştigă discutând cu fiecare femeie, cu fiecare bărbat şi cu fiecare tânăr din fiecare cătun şi sat, din fiecare oraş şi municipiu al acestui judeţ. 

Nu trebuie să cădem în capcana de a crede că odată constituită această Uniune lucrurile se vor rezolva de la sine şi vom câştiga alegerile fără niciun efort, doar profitând de căderea PDL! Este cea mai contraproductivă atitudine pe care o putem adopta. Din contră, trebuie să muncim de două mai mult decât până acum, să strângem şi mai mult rândurile. 

Vom avea câştig de cauză, doar dacă vom reuşi să ne organizăm exemplar, în primul rând, la nivelul fiecărui partid, şi după aceea la nivelul Uniunii.

Vom putea câştiga alegerile doar dacă ne vom organiza eficient, iar această organizare eficientă, din punctul meu de vedere înseamnă să fim prezenţi la nivelul fiecărei străzi, la nivelul fiecărei scări de bloc, în oraşe şi la nivelul fiecărei gospodării la nivelul satelor. Acest tip de organizare trebuie să ne ajute să ajungem să vorbim şi să convingem cât mai mulţi români. 

Vom câştiga doar dacă vom reuşi să-i facem pe oameni să-şi recapete încrederea în politică şi în politicieni. 

Va trebui să-i convingem pe bihoreni că noi nu suntem ca pedeliştii, că nu suntem toţi o apă şi-un pământ, că în noi pot să aibă încredere, că îi vom respecta şi ne vom respecta cuvântul. Oamenii au nevoie de reconstruirea speranţei şi de proiecte concrete pentru viitor. 

Desigur, pe toţi ne preocupă zilele acestea subiectul relaţiei PSD cu Alianţa de Centru-Dreapta în cadrul Uniunii Social-Liberale. 

Ştiu că există multe nemulţumiri faţă de modul în care funcţionează această alianţă aici în Bihor. 

Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră întâmpinaţi greutăţi mari în această colaborare. 

Am văzut şi eu atacurile venite din partea unora şi altora, atacuri care zic eu au depăşit limitele fair-play-ului. 

Am observat şi eu strategiile otrăvite şi manipulările la care se dedau unii în speranţa că vor reuşi să ne demotiveze. Unii deja se şi văd deja candidaţi la diferite funcţii şi încearcă să acrediteze această idee, fără să fi existat vreo decizie oficială în acest sens.

Vreau să ştiti un lucru: astăzi, 21 iulie 2011 nimeni nu ştie cu siguranţă cine va fi candidatul la funcţia x sau y. Dacă îi auziţi pe unii că se anunţă deja câştigători să ştiţi că ei nu fac altceva decât încearcă să vă păcălească. Abia la toamnă se va lua o decizie oficială, iar decizia nu o va lua nici Mang, nici Popa şi nici Bodea. O vor lua co-preşedinţii USL, domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu!!! 

Până atunci însă vreau să vă asigur că împreună cu colegii mei din conducerea PSD vom face tot ceea ce ne stă în puţinţă astfel încât să păstrăm un minim echilibru în această construcţie politică. Noi, cei din PSD nu cerem decât un singur lucru: ca PSD Bihor să obţină ceea ce merită! Să ni se dea ceea ce merităm şi nimic mai mult! 

Dacă ne uităm cu atenţie pe rezultatele partidului din ultimii doi ani, pot spune fără să greşesc că PSD Bihor poate spera la mai mult şi poate emite pretenţii la nivel judeţean. Nu suntem cu nimic mai prejos decât alţii. Din contră, asa cum am mai spus-o, dacă ne uităm pe dinamica partidelor, suntem singura formaţiune politică din Bihor care se află pe un trend ascendent. Asta spre deosebire de alţii care se bat cu cărămida în piept, dar care sunt în cădere liberă. 

Mărturie ne stau şi rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare şi din turul întâi de la alegerile prezidenţiale. Am dovedit atunci că putem fi egalii oricui aici în Bihor. 

Această evoluţie pozitivă este confirmată şi de sondajul oficial al USL, realizat de CSCI care arată că, în Bihor, există 3 forţe politice puternice şi care sunt la un nivel sensibil egal: suntem noi, sunt liberalii şi mai este UDMR. Ordinea nici nu mai contează. Cu toţii avem în jur de 25 de procente, iar diferenţele dintre noi sunt nesemnificative, chiar sub marja de eroare. Aşadar, pretenţiile unora de a avea toate funcţiile în judeţ şi noi aproape nimic mi se par nu doar exagerate, dar şi inacceptabile.

Nu întâmplător, la ora actuală, PSD Bihor are încheiate protocoale de colaborare atât cu PNL, cât şi cu UDMR. Împreună suntem puternici şi împreună putem bate şi izola PDL. Trebuie să conştientizăm cu toţii acest lucru. Împreună suntem puternici, fiecare separat în schimb… este vulnerabil. 

Aş dori aici să fac referire şi la un alt aspect, cred eu important. În toate colaborările politice pe care le-am încheiat în ultimii trei ani, PSD Bihor a dovedit că este un partener serios, credibil şi onest şi aşa vom fi şi de aici înainte. Aş dori să subliniez relaţia foarte bună de colaborare pe care o avem aici, în Bihor cu UDMR. Dânşii au fost întotdeauna foarte pragmatici, dar în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem, în relaţia cu PSD, spre deosebire de alţii, UDMR s-a ţinut întotdeauna de cuvânt; ceea ce este un lucru mare în politica bihoreană! 

În viziunea noastră, un parteneriat politic real înseamnă încredere, dialog şi negociere. Din păcate, până acum, la nivelul USL am avut parte exact de opusul valorilor în care credem noi. 

Având în vedere această situaţie, pentru a nu dezechilibra iremediabil raportul de forţe din cadrul USL Bihor şi pentru a evita destructurarea organizaţiilor noastre locale, consider că este absolut necesar ca şi la nivelul judeţului Bihor să se aplice principiul parităţii stabilit la nivel naţional în cadrul USL. 

Conducerea centrală a partidului, domnii Ponta și Dragnea ştiu deja acest lucru şi am primit asigurări de la domniile lor că ne vor susţine cauza. Am convingerea că, de data aceasta, organizaţia PSD Bihor va fi sprijinită şi nu va mai fi sacrificată!

 

Dragi colegi

Indiferent de cine va candida pentru o funcţie sau alta şi indiferent că acel candidat va fi din PSD sau din ACD, după ce vom avea o decizie oficială şi ne vom stabili candidaţii trebuie să ştiţi un lucru: nu mai este loc de întors! Va trebui să ne aliniem cu toţii în spatele lor şi să-i ajutăm să câştige fără a precupeţi nici un efort. Conducerea USL se poate face doar în echipă. Contează mai puţin numele unui candidat la funcţia de primar, sau cum îl va chema pe preşedintele sau vicepreşedintel Consiliului Judeţean. Mult mai important este să câştigăm viitoarele alegeri cu echipa USL. Vom reuşi împreună sau vom pierde fiecare individual. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit eu astăzi şi vă rog să-l daţi şi dumneavoastră mai departe colegilor noştri care nu au putut fi prezenţi astăzi aici, şi chiar şi colegilor din PNL şi PC. Trebuie să înţeleagă şi dânşii că adversarii lor nu sunt pesediştii, că nu cu noi au de dus bătălia, ci că avem un duşman comun care este PDL şi clica băsesciană!

În final, mai am un mesaj pe care aş dori să-l transmit: trebuie să rămânem uniţi până la capăt. Dacă am intrat împreună în această horă, atunci trebuie să o jucăm până la final tot împreună. Desigur, asta nu înseamnă că PSD Bihor va accepta vreodată să fie partener de rang doi sau că va deveni vasalul cuiva. Cine îşi imaginează aşa ceva, se înşală amarnic. Niciun social-democrat nu va accepta aşa ceva, iar eu personal mă voi opune ferm oricărei tentative de a ne subordona sau de a ne nedreptăţi în vreun fel. Toţi, că le convine sau nu le convine, trebuie să înţeleagă un lucru: ori suntem egali, ori nu mai suntem deloc!  

Astăzi se desfăşoară Consiliul Judeţean al PSD Bihor

Astăzi, 21 iulie, de la ora 17, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Municipiului Oradea va avea loc Consiliul Judeţean al PSD Bihor.

Pe agenda de lucru a şedinţei se află rapoartele de activitate pe ultimul an ale mai multor structuri ale partidului: preşedinte, secretar-general, trezorier, vicepreşedinţi, consilieri judeţeni, parlamentari, organizaţia de femei, tineret şi de pensionari, etc. De asemenea, vor avea loc discuţii privind planul de acţiuni pentru anul pre-electoral 2011-2012. 

Întâlnire cu cetăţenii din Hidişelu de Sus

Duminică, 10 iulie am avut două întâlniri cu cetăţenii din comuna Hidişelu de Sus. Alături de mine au fost cei doi deputaţi ai PSD, doamna Sonia Drăghici şi domnul Ioan Roman, domnul consilier judeţean Ovidiu Copil şi domnul Ioan Beleneş, preşedintele organizaţiei PSD din comună.

Prima întâlnire a avut loc în localitatea Sîntelec, iar a doua în Căminul Cultural din localitatea Şumugiu. La aceste întâlniri au participat peste 100 de cetăţeni din cele două sate.

Principalele probleme semnalate de aceştia au fost: starea precară a drumurilor, lipsa dispensarelor medicale, starea reţelei de iluminat public şi a căminelor culturale (aşa cum se poate observa, de altfel, şi din galeria de imagini).

 

 
 

 
 

Raport de activitate parlamentară (februarie – iunie 2011)

La sfârşitul lunii iunie s-a încheiat prima sesiune parlamentară din acest an. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă am prezentat Raportul activităţii mele senatoriale. Sintetic, acesta se prezintă astfel: 
•       24 întrebări şi interpelări adresate miniştrilor Cabinetului Boc: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
– Întrebare nr. 1578/a din 7.2.2011: Derularea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli
– Întrebare nr. 1578/b din 7.2.2011: Continuarea investiţiei de la Colegiul Agricol din Valea lui Mihai
– Interpelare nr. 1578/c din 7.2.2011: Situaţia spitalelor comasate şi reprofilate din judeţul Bihor
– Întrebare nr. 1616/a din 14.2.2011: Programul ,,Cornul şi laptele”
– Interpelare nr. 1616/b din 14.2.2011: Situaţia pensionarilor care sunt şi angajaţi cu contract de muncă
– Interpelare  nr. 1616/c din 14.2.2011: Situaţia pensionarilor care sunt şi angajaţi cu contract de muncă
– Interpelare nr. 1643/b din 21.2.2011: Normele de aplicare a Legii 151/2010 (Legea Autismului)
– Interpelare nr. 1690/a din 28.2.2011: Situaţia titularizării doamnei profesor Ileana Gulea
– Interpelare nr. 1690/b din 28.2.2011: Neregulile de la Universitatea din Piteşti
– Interpelare nr. 1721/a din 7.3.2011: Situaţia subvenţiilor pentru transportul feroviar de persoane
– Interpelare nr. 1721/b din 7.3.2011: Numirea Conducerii CNCS
– Întrebare nr. 1737/a din 21.3.2011: Neplata salariilor profesorilor din judeţele Botoşani, Suceava, Arad şi Giurgiu
– Întrebare nr. 1802/a din 4.4.2011: Transferarea unui post de secretar de stat la Ministerul Educaţiei
– Interpelare  nr. 1802/b din 4.4.2011: Măsurile necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat MAI pe anul 2011
– Interpelare  nr. 1893/a din 2.5.2011: Situaţia lucrărilor la Autostrada Transilvania;
 
3 întrebări şi interpelări au rămas fără răspuns:
 
– Întrebare nr. 1643/a din 21.2.2011: Situaţia standardelor de integritate în cadrul MECTS
– Interpelare nr. 1872/a din 26.4.2011: Situaţia contractului de proiectare şi execuţie reabilitare DN 79 Arad-Oradea
– Interpelare  nr. 2048/a din 20.6.2011: Nereguli privind activitatea ISJ Argeş; 
 
19 declaraţii politice
 
– Declaraţie politică nr. 1663/a din 7.2.2011: Sănătatea românească, în grea suferinţă
– Declaraţie politică nr. 1709/a din 14.2.2011: Ministrul educaţiei îşi bate joc şi de aplicarea Legii educaţiei
– Declaraţie politică nr. 1737/a din  21.2.2011: Generaţiile viitorului, generaţiile şpăgii? Pentru o educaţie morală a tinerilor
– Declaraţie politică nr. 1769/a din 28.2.2011: Ieşirea României din criză: acţiunile Guvernului Boc mint mai tare decât vorbele Guvernului Boc
– Declaraţie politică nr. 1777/a din 7.3.2011: Paradoxul depolitizării învăţământului sub mandatul ministrului Funeriu
– Declaraţie politică nr. 1828/a din 21.3.2011: Ministrul educaţiei sancţionează dascălii din România pentru curajul de a-şi cere drepturile legale
– Declaraţie politică nr. 1855/a din 28.3.2011: Preşedintele ANAF a făcut de râs administraţia publică românească
– Declaraţie politică nr. 1874/a din 6.4.2011: Boc şi Funeriu doboară noi recorduri de incompetenţă
– Declaraţie politică nr. 1902/a din 20.4.2011: Cabinetul Boc trebuie să redea Parlamentului prerogativele constituţionale confiscate
 
– Declaraţie politică nr. 1948/a din 27.4.2011: Despre onoare şi demisie în "vremea" lui Traian Băsescu
– Declaraţie politică nr. 1970/a din  4.5.2011: Cine (mai) poate face autostrăzi în România?
– Declaraţie politică nr. 1989/a din 11.5.2011: Reducerea TVA – o masură bună pentru români, dar nu şi pentru Guvernul Boc
– Declaraţie politică nr. 2016/a din 18.5.2011: Despre dezastrul în agricultură: gura păcătosului adevăr grăieşte
– Declaraţie politică nr. 2035/a din 25.5.2011: Trăim vremuri orwelliene
– Declaraţie politică nr. 2051/a din 1.6.2011: Analfabetismul, o boală rară, dar sigură pentru România?!
– Declaraţie politică nr. 2071/a din 8.6.2011: Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, regres al democraţiei româneşti
– Declaraţie politică nr. 2094/a din 15.6.2011: Învăţământul din România şi nevoia de normalitate
– Declaraţie politică nr. 2111/a din 22.6.2011: România are nevoie de un Guvern competent, şi nu de reforma administrativ-teritorială a PDL
– Declaraţie politică nr. 2128/a din 28.6.2011: Traian Băsescu trebuie să lase România să respire; 
 
35 luări de cuvânt în plenul Senatului;
 
5 iniţiative legislative
 
 
– Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare (01-03-2011)
– Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.15 din Legea nr.208/1997, privind cantinele de ajutor social (23-03-2011)
– Propunere legislativă privind asigurarea ordinii şi liniştii publice (10-05-2011)
– Propunere legislativă pentru modificarea art.237, alin(1), litera m) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (29-06-2011)
– Propunere legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române (30-06-2011);
 
 
Am semnat şi susţinut moţiunea de cenzură „Codul Boc – salarii mici, somaj mare, firme falimentate” şi două moţiuni simple: "Agricultura falimentară, dar politizată" şi „Politica externă este a României, nu a PD-L”; 
 
Am participat la trei dezbateri publice organizate de Senatul României pe marginea următoarelor proiecte şi iniţiative: funcţionarea şcolilor de şoferi, limitarea accesului minorilor la internet şi proiectul Legii Asistenţei Sociale;
 
 
Am semnat Declaraţia Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport privind situaţia creată în fotbalul românesc prin deciziile Comisiei de Licenţiere a FRF relative la echipele Politehnica Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor
 
 
În această perioadă, am organizat audienţe la sediul cabinetului senatorial din Oradea şi am avut întâlniri cu cetăţenii din localităţile: Aleşd, Beiuş, Drăgoteni, Sânnicolau Român, Cefa, Vadu Crişului, Săcuieni, Holod, Şoimi, Dobreşti, Marghita, Popeşti, Sârbi, Ştei, Uileacu de Beiuş, Răbăgani, Sâmbăta, Bunteşti, Pocola, Căpâlna, Bratca, Borod, Aştileu, Ţeţchea, Auşeu şi Drăgăneşti; 
 
 
Am organizat Masa Rotundă „Judeţul Bihor – dezvoltare durabilă şi reorganizare administrativ-teritorială” din data de 17 iunie de la Hotel Ramada din Oradea.