Analfabetismul o boală rară, dar sigură pentru România?!

Suntem ţara din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi analfabeţi şi cu cei mai mulţi copii care abandonează şcoala. Fie că ne place sau nu, iată, acestea sunt rezultatele palpabile după 20 de ani de aşa-zise „reforme” ale sistemului de învăţământ.
 
Ultimul raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în învăţământ şi formare în statele membre, publicat în aprilie 2011, arată că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul persoanelor sub 15 ani cu nivel scăzut de competenţe de citire, matematice şi ştiinţifice. Noi ne aflăm la 40,4%, în timp ce la polul opus, ţările cele mai performante din UE – Finlanda, Estonia şi Ţările de Jos – au procentaje de doar 8, 13 sau 14 la sută. O discrepanţă uriaşă care ne dă măsura adevărată a calităţii sistemului de învăţământ românesc. Aceste date ale Uniunii Europene vin să confirme alte statistici apărute în ultima perioadă şi care relevă faptul că nu mai puţin de 40% dintre români citesc prost sau nu ştiu deloc să citească. Şi aici, nu mai vorbim doar despre copii, ci includem şi adulţii. Conform datelor oficiale, 150.000 de români nu ştiu deloc carte, România fiind, astfel, ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa de Est: 6% dintre români, faţă de 2% în Bulgaria şi 1% în Ungaria. 
 
În opinia mea, această cifră este încă una blândă, ca să nu spun că este una mincinoasă. Şi când spun asta, mă gândesc, în primul rând la cele circa 2,5 milioane de rromi, din care doar aproximativ 30% au deschis vreodată un abecedar. Dacă-i adăugăm şi pe aceştia, ar rezulta, iată, numai în rândul ţiganilor peste 1,5 milioane de neştiutori de carte. Autorităţile statului tac însă chitic în această privinţă, poate îi mai şi ascund prin statistici. Unde mai punem că, odată cu declanşarea crizei economice, tot mai mulţi părinţi, mai ales în mediul rural, în loc să-şi trimită copiii la şcoală, îi pun să lucreze. Astfel de cazuri ne sunt prezentate zilnic de către mass media.
 
Duminica trecută, de exemplu, în emisiunea „România, te iubesc!” de la Pro Tv, au fost prezentate mai multe cazuri de abandon şcolar şi analfabetism din judeţul Vaslui, acolo unde, numai anul acesta, 785 de elevi au abandonat şcoala, 405 dintre ei fiind încă în ciclul gimnazial. Iar numărul analfabeţilor neştiuţi sau ascunşi de părinţi sau de statistici creşte de la o zi la alta.  
 
Dramele acestor copii se consumă în tăcere. Statul român îi ignoră, dacă nu cumva i-a şi abandonat deja, iar părinţi sunt incapabili să se gândească la viitorul lor. Este o situaţie inacceptabilă pentru o societate normală. Cred cu tărie, că niciun copil nu trebuie lăsat în urmă. Nu trebuie să pierdem niciun elev pentru că fiecare merită să beneficieze de o şansă în viaţă. Nimeni nu trebuie să se nască condamnat la sărăcie şi ignoranţă. Institituţiile statului trebuie să intervină şi să acţioneze ferm împotriva abandonului şcolar şi analfabetismului.
 
Un ministru al educaţiei responsabil înainte de a se apuca de orice “reformă” a sistemului, ar trebui să se preocupe mai întâi de aceste cazuri dureroase. Nu ne putem ascunde mereu după argumentul “nu sunt bani, nu putem face nimic”. Un adevărat stat social nu poate ignora problema acestor copii şi adulţi. 
 
Zilnic, auzim vorbindu-se despre ultimele cuceriri ale ştiinţei şi tehnologiei, despre progresele făcute de societatea contemporană în diferite domenii. Noi cei preocupaţi de domeniul educaţiei ne dorim cu tot dinadinsul ca universităţile româneşti fie performante şi să ajungă în Top 500 mondial. În acelaşi timp însă, ignorând problemele abandonului şcolar şi al analfabetismului, condamnăm la îndobitocire şi un trai mizer sute de mii de copii şi tineri, care din lipsă de educaţie ajung să trăiască în condiţii demne nu de secolul XXI, ci eventual de ev mediu. Pentru foarte mulţi dintre aceştia, un banal ziar care le-ar putea oferi o minimă informaţie despre lumea în care trăiesc are o cu totul şi cu totul altă întrebuinţare: e numai bun de făcut focul cu el. Viitorul acestor copii şi tineri nu înseamnă nicidecum  progres şi tehnologie; viitorul lor va fi unul chinuit, înseamnă datul cu sapa sau . 
 
Este o realitate tristă pe care trebuie să ne-o asumăm. Nu ajunge însă atât. Niciun copil nu-şi poate alege părinţii şi nici ţara în care s-a născut. Tocmai de aceea, societatea trebuie să le ofere tuturor şanse egale de reuşită în viaţă. Dacă, pentru părinţii lor mai important este să-i pună la muncă decât să le ofere şansa de a-i educa, autorităţile statului au obligaţia de a interveni. 
 
Astăzi, accesul la educaţie al copiilor este diferenţiat şi dependent de o serie de factori socio-economici, ceea ce face ca foarte mulţi copii, cu precădere din mediul rural  şi familiile sărace, să fie dezavantajaţi. Situaţia cea mai dramatică, cred eu, se prezintă în mediul rural. Satul românesc a ajuns un loc de unde fiecare încearcă să fugă cât mai repede. Rămân doar cei care nu mai au nicio altă alternativă. Dezvoltarea rurală durabilă şi ridicarea nivelului de trai pentru locuitorii de la sate rămân, în continuare, doar concepte pentru documentele guvernamentale. Realitatea este cu totul diferită.  
 
Copiii de la ţară sunt condamnaţi la analfabetism de sărăcia în care trăiesc. Oamenii îşi trimit copiii la şcoală doar pentru a primi alocaţia sau porţia de „corn şi lapte”, eventual de ruşinea rudelor şi a vecinilor. Conform unor studii recente realizate de Banca Mondială doar 29,6% dintre tinerii care provin din mediul rural finalizează studiile liceale, în timp ce în mediul urban acest indicator ajunge la 75,6%. Discrepanţele se accentuează atunci când este vorba de învăţământul superior: 3,7% absolvenţi de învăţământ superior în mediul rural faţă de 27,2% în mediul urban. 
 
Pentru a ameliora această situaţie, statul român trebuie să intervină. Şi trebuie să intervină nu prin discursuri, ci prin investiţii masive în infrastructura educaţională şi în resursele umane din mediul rural. Din păcate, politicile guvernamentale promovate de coaliţia portocalie nu sprijină nici învăţământul şi nici dezvoltarea sănătoasă a satului românesc. Guvernul României finanţează baze sportive faraonice în localităţi unde lipsesc utilităţile de bază: apă, canalizare, iluminat, etc. Singura preocupare a Ministerului Educaţiei este să închidă şcolile de la sate şi să-i spună pe elevi să facă naveta, eventual să-i dezrădăcineze şi să-i mute la vreun internat urban. Totul în numele eficientizării şi reducerii costurilor, ajunse scopuri în sine, în faţa cărora păleşte orice dramă personală. 
 
Viziunea social-democrată este total diferită de cea a actualilor guvernanţi portocalii: soluţia nu este depopularea satelor româneşti, ci dezvoltarea acestora, în primul rând prin dezvoltarea resursei umane. În ceea ce priveşte educaţia, soluţia nu este să trimiţi un copil de clasa a IX-a să studieze la oraş, ci, ideal ar fi să dezvolţi un centru educaţional puternic şi performant chiar la el în comună. 
 
În momentul în care vom ajunge la guvernare, PSD va propune un Pachet Social Garantat pentru Educaţie care să permită condiţii de dezvoltare şi formare a copiilor, de la naştere şi până la majorat. Acest Pachet va asigura asistenţa părinţilor privind creşterea nou născuţilor, condiţii de integrare a copiilor în creşe, respectiv învăţământ preşcolar, parcurgerea unui program şcolar de calitate în şcoli echipate corespunzător care să conducă la modelarea intelectuală și profesională a elevilor, în paralel cu asigurarea serviciilor de asistenţă medicală, dezvoltare fizică şi socio-culturală. Avem un proiect de Campusuri pentru şcoli şi licee în mediul rural prin care dorim să oferim copiilor servicii de educaţie până la nivel liceal, burse, cămin, cantină, bază sportivă şi locuinţe pentru cadrele didactice. 
 
Actualul Guvern PDL se pricepe doar la un singur lucru: să închidă şcolile şi să taie bugetele. Nu contează că prin aceste măsuri, copiii şi tinerii de la sate ajung să fie dezavantajaţi şi chiar discriminaţi. Nimic nu contează pentru domnii Boc şi Funeriu care sunt gata să sacrifice viitorul tinerilor din România, doar-doar îşi vor salva carierele politice. Noi cei de la PSD gândim altfel decât guvernanţii portocalii. Noi vrem să contruim o Românie educată, nu doar să tăiem bugete şi să închidem şcoli. Vrem să ridicăm şi dezvoltăm durabil satul românesc. Vrem să le oferim şansa tinerilor de la sate, dar şi de la oraşe de a se realiza în mediul unde se simt ei cel mai confortabil. Vrem să le oferim perspectiva unui viitor personal şi profesional aici în România. Vrem reducerea abandonului şcolar şi eradicarea analfabetismului, iar pentru asta suntem dispuşi la orice efort. Vrem ca în secolul XXI, analfabetismul să nu mai fie o boală rară, dar sigură pentru România…
 
(declaraţie politică, 1 iunie 2011)