Traian Băsescu trebuie să lase România să respire

Declaraţia mea politică de săptămâna aceasta din Senatul României s-a intitulat „Traian Băsescu trebuie să lase România să respire”. Ea a pornit de la o monitorizare a revistei Business Magazin (nr. 333/2011) ce a reunit discursurile şi alocuţiunile preşedintelui Traian Băsescu din fiecare an, de la preluarea mandatului în 2004 până în prezent. Concluzia: nu a apărut vreo schimbare semnificativă în niciunul dintre cei şapte ani de discurs prezidenţial. Două cuvinte se repetă, aproape obsesiv la şeful statului: “România” şi “trebuie”. Din 2004 încoace aceste două cuvinte au fost folosite de cele mai multe ori de către Traian Băsescu în ieşirile sale publice. Aşadar, de şapte ani "România trebuie", de şapte ani Traian Băsescu ne vorbeşte, folosind cuvinte mari, despre "modernizarea statului". De şapte ani, Traian Băsescu ne dă lecţii. De şapte ani însă nu se întâmplă nimic… 
Ne întrebăm cu toţii ce s-a ales din marea reformă a lui Traian Băsescu? Ce au câştigat România şi românii în ultimii şapte ani sub conducerea preşedintelui Băsescu? Cu ce realizare va rămâne el în istoria României? Cum şi-l vor aminti viitoarele generaţii pe şeful statului şi ce se va spune despre România pe care a condus-o cu o mână forte primul preşedinte-jucător al ţării? 
La fel cum discursul prezidenţial a rămas neschimbat în ultimii şapte ani, aşa şi România a rămas la fel. Astăzi, dezamăgirea în rândul societăţii româneşti este uriaşă. În ultimii şapte ani, sub guvernarea PDL şi a lui Traian Băsescu, România a stagnat, iar modernizarea mult promisă se mai lasă aşteptată. Sub regimul Băsescu-PDL, vorbim despre o şansă ratată pentru România, fie că ne referim la economie, justiţie, sănătate, infrastructură sau educaţie.
Din nefericire, în ultimii şapte ani, românii au "beneficiat" mai degrabă de discursuri populiste şi mai puţin de o guvernare competentă. Am avut parte de foarte mult praf în ochi şi foarte multe teme false de dezbatere. Cele cu adevărat importante, fie au fost uitate din discursul Puterii, fie au fost compromise. Nu merg mai departe decât de modul populist în care Traian Băsescu şi PDL au înţeles să acţioneze în două probleme fundamentale pentru România: reforma constituţională şi reorganizarea administrativ-teritorială! 
Traian Băsescu s-a vrut un preşedinte-jucător şi un lider vizionar. În ceea ce priveşte « jocul » preşedintelui, într-adevăr, românii au avut parte de foarte mult teatru şi circ, gâlceavă şi diletantism, cu preşedintele Băsescu în rolul principal. În ceea ce priveşte « vizionarismul » preşedintelui, am avut parte de foarte multe vorbe şi prea puţine proiecte şi soluţii concrete. La o analiză serioasă, dincolo de discursul normativ al preşedintelui, cu ce altceva ne-am ales sub « conducerea » sa ? 
Pentru a putea stăpâni România, Traian Băsescu şi PDL au dus, în ultimii şapte ani, o politică permanentă de învrăjbire a diferitelor categorii sociale şi de subminare a încrederii sociale a românilor. Efectele sunt evidente: aşa cum au observat specialiştii, astăzi, în România se conturează un câmp al percepţiei sociale foarte puternic fracturat. Totul este perceput ca fiind din ce în ce mai bine acasă, comparativ cu o lume înconjurătoare din ce în ce mai rea. Altfel spus: între Putere şi populaţie s-a format o prăpastie, deziluzia faţă de viaţa socială devenind respingere a societăţii şi, la limită, spun aceiaşi specialişti, fuga din societate. Omul se simte bine, împlinit şi îşi găseşte rostul doar acasă. Societatea îşi pierde tot mai mult sensul! Pe termen lung, este un fenomen extrem de grav, mult mai grav decât pierderea banilor în urma crizei economice care, în principiu, poate fi remediată în câţiva ani…
Iată tabloul societăţii româneşti, pe care după şapte de conducere “luminată” ne-o lasă moştenire Traian Băsescu şi PDL. Răul în ţara noastră a ajuns la un nivel la care deja îl considerăm o fatalitate. Am ajuns la o limită de la care tot ce fac Băsescu şi PDL deja nu ne mai stârneşte decât un simplu ridicat din umeri sau o replică de genul “ăştia sunt, ce să le mai faci?” Dacă lipseşte ceva astăzi în România, acel ceva este cu siguranţă perspectiva şi încrederea în viitor. Din păcate, fatalismul şi descurajarea generală din societate s-au extins atât de mult sub regimul PDL-Băsescu, încât ele ne sunt adversare mult mai puternice chiar decât ciuperca pedelistă care sufocă guvernarea. 
Haideţi să lăsăm ţara să respire…” A fost mesajul pe care preşedintele Băsescu l-a transmis luni de la tribuna Parlamentului. Cred că în acest punct putem cădea cu toţii de acord: România trebuie lăsată să respire şi să se dezvolte. Iar primii care trebuie să facă acest lucru, adică să facă un pas în spate, sunt chiar PDL şi Traian Băsescu. Abia în ziua în care vom scăpa de Traian Băsescu şi de clica sa portocalie care sufocă România, românii se vor putea simţi cu adevărat uşuraţi şi încrezători în viitor. În termenii discursului prezidenţial din ultimii şapte ani, concluzia mea nu poate fi decât una singură: Traian Băsescu trebuie să lase România să respire
 

CJ Bihor a hotărât: vom organiza referendum pentru viitorul judeţului

Reunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţean Bihor a decis astăzi, 24 iunie 2011, organizarea unui referendum prin care locuitorii judeţului să se pronunţe cu privire la menţinerea sau desfiinţarea judeţului Bihor.
Am participat şi eu la această şedinţă importantă şi am avut chiar ocazia de a adresa câteva cuvinte plenului CJ Bihor. În discursul meu am atras atenţia asupra obligativităţii legale a unui astfel de referendum judeţean şi mi-am exprimat speranţa că aleşii bihorenilor vor înţelege interesele judeţului şi ale cetăţenilor şi vor vota în concordanţă cu acestea. În final, hotărârea a fost adoptată cu 22 de voturi "pentru" (PSD, PNL şi UDMR), "contra" votând doar cei patru consilieri judeţeni ai PDL prezenţi la şedinţă. 
Potrivit hotărârii adoptate, organizarea şi desfăşurarea Referendumului a fost aprobată în principiu, iar data acestuia "se va stabili printr-o hotărâre ulterioară, în funcţie de evoluţia proiectului privind reorganizarea administrativ-teritorială". Întrebarea la care locuitorii judeţului vor fi chemaţi să răspundă este "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Judeţul Bihor?", variantele de răspuns fiind "Nu" şi "Da".

România are nevoie de un Guvern competent şi nu de refoma administrativ-teritorială a PDL

Cabinetul Boc şi regimul Băsescu au reuşit să compromită ideea unei reforme administrativ-teritoriale sănătoase şi serioase. Şi asta chiar înainte de a se fi apucat s-o implementeze. Modul defectuos în care au înţeles să abordeze această problemă extrem de importantă pentru România pune sub semnul întrebării, în opinia mea, nu doar competenţa guvernării PDL, dar şi buna intenţie care ar trebui să stea în spatele acestui demers. 
Poate nici nu ar mai trebui să fim miraţi de acest lucru. Domnii Boc şi Băsescu nu sunt la prima lor astfel de “performanţă.” De orice domeniu s-au atins până acum, rezultatul marilor reforme pedeliste a fost acelaşi: haos şi gâlceavă! La fel se întâmplă şi astăzi cu proiectul reorganizării administrativ-teritoriale. 
Cum să vii şi să propui, aşa, de pe o zi pe alta, o schimbare de o asemenea amploare fără să ai în spate un studiu fundamentat privind costurile şi impactul acestei reforme? În ce ţară civilizată s-a mai pomenit ca un Guvern să încerce să schimbe în profunzime organizarea unei ţări fără să aibă asigurat un minim consens politic şi aprobarea cetăţenilor? 
Am mai spus-o, dar sunt nevoit să mă repet de fiecare dată: PDL a încetat să mai guverneze ţara! Pedeliştii vor să ne stăpânească, iar această dorinţă a lor de a schimba cât mai urgent organizarea administrativă a ţării nu este altceva decât încă un exemplu din şirul practicilor şi iniţiativelor nedemocratice ale PDL. Unele reuşite, altele blocate de Opoziţie. Nu cred însă că este normal să vii cu o asemenea propunere, mai ales că avem de a face cu un proiect al PDL despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care nimeni nu l-a văzut încă… Nu aşa, în două-trei săptămâni reformezi o ţară şi structura sa administrativ teritorială! Chiar şi regimului comunist, la ultima reorganizare administrativă a României din 1968, i-a luat mai mult timp. Comuniştii au avut nevoie de vreo doi ani de la lansarea proiectului şi până la implementarea lui. Aşadar, nici măcar ei nu au îndrăznit să propună ceea ce vor să ne impună domnii Boc, Băsescu şi compania. 
În mod normal, orice reformă, indiferent de domeniul în care se doreşte a fi aplicată, îşi propune să atingă un obiectiv: să aducă o îmbunătăţire unui proces, în funcţionarea unei instituţii, etc. În cazul de faţă, prin unităţile administrativ-teritoriale pe care le creează, Statul român ce urmăreşte? Să poată conduce şi guverna mai uşor societatea, iar colectivităţile locale, indiferent la ce nivel se situează să aibă o gestiune autonomă cât mai accentuată a problemelor care le privesc. Totul se bazează pe o logică elementară: prin implementarea reformei administrativ-teritoriale vom avea servicii publice mai bune, regiunile ţării se vor dezvolta accelerat, iar cetăţenii vor trăi mai bine. Iar acest bine va fi unul real şi nu cel din lozinca electorală a preşedintelui Băsescu! În opinia mea, acesta ar trebui să fie obiectivul strategic în cazul reorganizării administrativ-teritoriale a României. Reforma administrativ-teritorială nu poate şi nu trebui să fie doar un scop în sine, aşa cum vrea regimul Băsescu, astăzi. În nici un caz, scopul nu trebuie să fie (re)împărţirea puterii între diferitele nivele administrative. Dacă rămânem la acest stadiu, nu am făcut nimic. Pe termen lung, avem impresia că facem un pas înainte, dar de fapt, se va dovedi în timp, că au fost doi înapoi.
Din păcate, până acum, Guvernul Boc ne este dator cu analize şi studii serioase şi fundamentate privind “impactul” reorganizării administrativ-teritoriale asupra calităţii serviciilor publice prestate de stat şi asupra vieţii noastre de zi-cu-zi. În aceste condiţii, o serie de întrebări îşi caută încă un răspuns. Am pregătit o listă cu şapte astfel de întrebări pe care le voi adresa direct şi domnului prim-ministru, Emil Boc. Sper să nu fie doar nişte întrebări retorice…
 
1. Din punct de vedere procedural, de ce avem atâta grabă? Care este urgenţa unei asemenea "reforme"? De ce trebuie să o facem mâine?
2. Nu ar fi fost mai bine, poate, să "gândim" problema înainte să o lansăm pe piaţă? Pentru asemenea schimbări complexe e nevoie de timp – pentru a fi pregătite, pentru a fi dezbătute, pentru a obţine consensul politic necesar; ele nu se fac de pe o zi pe alta, şi nicidecum prin vreo (nouă) asumare a răspunderii Guvernului…
3. Din punct de vedere al conţinutului "reformei", având în vedere variantele vehiculate, de ce 8, 12 sau 16 regiuni? Cum s-a ajuns la aceste cifre? Pe ce bază? Şi chiar "aşa trebuie să fie", nu altfel?
4. Înainte de a stabili numărul regiunilor, nu ar fi fost mai normal să stabilim criteriile pe baza cărora să delimităm noile unităţi administrative? 
5. Contează mai mult numărul regiunilor sau funcţiile pe care le vor îndeplini?
6. Odată cu reorganizarea, vom avea curajul să creştem şi gradul de descentralizare – descentralizare administrativă, politică – sau rămânem în continuare prizonieri ai modelului centralismului feroce, camuflat în bune intenţii?
7. Se "reorganizează" doar judeţele sau intenţionăm să modificăm şi nivelul administrativ inferior, regândind simultan şi organizarea comunelor? 
Am văzut până acum la domnii Boc şi Băsescu cum nu se face o reformă administrativ-teritorială! Permiteţi-mi, în încheiere, să vă prezint etapele majore pe care cred eu un astfel de proces ar trebui, în mod obligatoriu, să le parcurgă. 
 
În primul rând, este esenţial obţinerea consensului politic privind necesitatea reformei şi ale principiilor sale. În această primă fază stabilim “ce vrem să facem şi cum vrem să ne atingem obiectivele”. Pentru că tot suntem membri ai clubului european, poate ne-ar fi de folos, în această etapă, şi implicarea instituţiilor şi partenerilor europeni care pot să ofere suport şi expertiză. Chiar dacă nu există vreun model european, putem fi beneficiarii unor experienţe ale altor state membre ale Uniunii Europene unde s-au produs astfel de reforme. Dacă nu pentru altceva, putem măcar învăţa ceva din succesele şi greşelile acestora. 
 
Într-o altă etapă, cred că este absolut necesar organizarea de consultări şi dezbateri la nivel de experţi pentru degajarea soluţiilor tehnice. În urma acestora am putea stabili criterii clare şi fiabile după care să delimităm noile unităţi administrativ-teritoriale. Putem să ne inspirăm chiar după modelul instituţiilor europene, care atunci când pregătesc o schimbare de legislaţie scot un policy paper, un fel de expunere de motive, plus trei scenarii de reformă pe care le supun dezbaterii publice. Ar fi utilă chiar şi organizarea unui Forum Naţional (sau chiar mai multe) dedicat reformei pentru a se asigura cadrul instituţional cât mai reprezentativ pentru aceste dezbateri. 
 
După ce, la nivel politic s-a cristalizat direcţia spre care se va îndrepta această reformă, se impune organizarea de campanii de informare la toate nivelele: central, regional şi local. Măsurile trebuie mediatizate şi dezbătute sub toate aspectele lor într-o formă uşor de înţeles pentru toţi cetăţenii, astfel încât aceştia să poată discerne şi pronunţa în cunoştinţă de cauză.
 
Abia după parcurgerea tuturor acestor etape, Guvernul României poate iniţia procedurile pentru revizuirea cadrului juridic, inclusiv pentru modificarea Constituţiei şi organizarea unui referendum. 
 
Este desigur un model diferit de cel practicat de domnii Boc şi Băsescu care preferă să pună căruţa în faţa boilor şi reforma înaintea interesului cetăţenilor şi a ţării. Atunci când un Guvern nu este capabil să creeze premisele unei dezvoltări economice coerente, el se apucă că “ghicească” tot felul de formule, inclusiv administrative pe care să le livreze populaţiei drept soluţii salvatoare. La fel ni se întâmplă şi nouă astăzi: în faţa falimentului guvernării PDL, Emil Boc şi Traian Băsescu ne propun reforma administrativă. De parcă România s-ar dezvolta prin hărţi desenate prin cabinete guvernamentale şi nu prin programe economice bine gândite şi consecvent aplicate?! Nu de reforma administrativ-teritorială a domnilor Boc şi Băsescu are România nevoie acum, ci de un guvern competent şi orientat spre dezvoltare economică şi democratică! 
 
(declaratie politica – 22 iunie 2011) 

Mulţumiri

Mulţumesc tuturor celor care au dat cursinvitaţiei mele şi au fost prezenţi vineri, 17 iunie la masa rotundă pe care am organizat-o pe tema dezvoltării judeţului Bihor.

Mai multe imagini de la eveniment puteţi găsi aici. Materialul prezentat va fi disponibil în curând chiar aici.

Masa rotundă: Judeţul Bihor – dezvoltare durabilă şi reorganizare administrativ-teritorială

Comunicat de presă / 13 iunie 2011
Vineri, 17 iunie 2011, începând cu ora 16, în sala “Toscana” a Hotelului Ramada din Oradea (Calea Aradului nr. 9), senatorul PSD, Ioan Mang organizează masa rotundă cu tema "Judeţul Bihor – dezvoltare durabilă şi reorganizare administrativ-teritorială". La eveniment sunt invitaţi să participe parlamentarii aleşi în circumscripţia Bihor, primari, conducerea Consiliului Judeţean Bihor, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Bihor, directori de instituţii deconcentrate, profesori universitari, reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi alţi factori interesaţi.
"Prin această întâlnire doresc să ofer cadrul necesar pentru un dialog constructiv între factorii de decizie de la nivel local privind perspectivele de dezvoltare ale judeţului Bihor. Dezbaterea despre viitorul judeţului devine cu atât mai relevantă cu cât proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a României propus de regimul Băsescu-Boc afectează grav interesele strategice ale judeţului nostru”, susţine senatorul Mang.
Din punct de vedere procedural, este inacceptabil ca un astfel de proces să se desfăşoare prin ocolirea dezbaterii democratice şi fără consultarea cetăţenilor direct afectaţi. Trebuie amintit, în acest context, Articolul 22 din Legea administraţiei publice locale (215/2001) care stipulează, vizavi de delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, că: "Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii."
În ceea ce priveşte conţinutul proiectului Partidului Democrat-Liberal şi al preşedintelui Traian Băsescu, "comasarea" judeţului Bihor cu judeţe precum Cluj sau Bistriţa-Năsăud este nu numai artificială, dar şi inoportună. Mai mult decât atât, pierderea calităţii de reşedinţă de judeţ pentru municipiul Oradea va reprezenta o frână puternică în calea dezvoltării socio-economice nu doar a oraşului, ci a întregii regiuni. 
„Toţi cei care am fost aleşi parlamentari ai acestui judeţ, precum şi cei care deţin demnităţi publice la nivel local trebuie să luăm poziţie împotriva unui astfel de demers populist. Nu avem altă variantă decât să ne aşezăm la masa discuţiilor şi să regândim problema. Eu sunt optimist în această privinţă şi sper ca la finalul întâlnirii de vineri să ne putem da mâna cu toţii, indiferent de culoarea politică, cu atât mai mult cu cât o facem în interesul judeţului Bihor şi, până la urmă, în interesul locuitorilor acestui judeţ”, crede senatorul Ioan Mang. 

Modelul USL de dezvoltare regionala

Uniunea Social-Liberala (USL) a prezentat astazi la Bucuresti, in fata a 5.000 de alesi locali, viziunea sa de reorganizare administrativa si de dezvoltare regionala a Romaniei. Va redau in continuare principalele prevederi ale acestui document strategic.
Potrivit documentului elaborat de specialistii USL, "Romania are nevoie de o reorganizare administrativ-teritoriala, cele 8 regiuni de dezvoltare create in 1998 nefiind decat structuri formale, menite sa bifeze unul dintre criteriile necesare aderarii la UE". 
USL sustine ca "preluand forma modelului european, dar ignorand complet fondul acestuia – solidaritate si coeziune sociala – Romania nu a reusit sa evolueze echilibrat, prin reducerea decalajelor existente intre regiuni." Din pacate, pana acum PDL a folosit concepte precum "descentralizare" pentru a politiza si mai mult administratia. Printre riscurile unei modificari brutale asa cum sustine PDL se numara costurile imense pentru cetatean (preschimbarea actelor, taxe in plus, lipsa de informatii, drumuri mai lungi, timp pierdut), bulversarea aparatului de stat, blocaje in relatia cu UE si periclitarea relansarii economice, din cauza costurilor mai mari pentru IMM-uri.
Modelul USL de dezvoltare
USL propune ca Romania sa urmeze modelul francez de dezvoltare. Propunerea USL este ca cele 8 regiuni de dezvoltare actuale sa primeasca noi structuri politice si sa fie integrate in structura administratiei locale; actualele judete urmeaza sa se pastreze. "Preluand acest model, Romania pastreaza unitatile administrative existente si adauga un nivel, compatibil cu cel european – REGIUNEA – care are in subordine structuri de organizare judetene si locale si la care se opreste relatia cu central". Astfel, in viziunea USL, organizarea Romaniei ar avea patru nivele: localitate, judet, regiune si centru.
Modelul USL prevede infiintarea Consiliului Regional, adica "executivul regional condus de un presedinte ales". USL doreste ca Senatul Romaniei sa se transforme intr-o camera a reprezentantilor locali si doreste infiintarea unor Curti de Apel Regionale. Potrivit viziunii USL, Presedintele Consiliului Regional va fi ales direct de cetateni si va functiona ca un "premier" al regiunii. Membrii Consiliului Regional vor avea atributii in domenii executive, si vor ajuta presedintele in exercitarea atributiilor. 
Bugetul Consiliului regional va fi un buget propriu – format din bugete locale, fonduri europene si fonduri de coeziune de la bugetul central, iar Consiliul va genera proiecte de dezvoltare pentru regiune, inclusive pentru a reduce decalajele de dezvoltare din interiorul regiunilor.
In ceea ce priveste Senatul, USL doreste ca acesta sa preia sarcina legiferarii in dezvoltarea regionala. Potrivit viziunii USL, a doua camera a Parlamentului va fi aleasa dupa model francez, cu mandat de 4 ani si cu obiective de organizare si dezvoltare regionala. Cele trei domenii de competenta ale Senatului potrivit USL: Dezvoltarea regionala, Politica externa, Fondurile europene. 
 
Guvernul va desemna opt Prefecti, cate unul pentru fiecare regiune. Acestia ii vor inlocui pe cei 41 din prezent, isi pot organiza puncte de lucru in fiecare judet, dar institutia in sine va fi regionala. Prefectul isi pastreaza atributiile actuale, dar isi extinde zona de manifestare a competentelor. Potrivit USL, scopul prefectilor va fi sa confere o mai mare coerenta in implementarea programului de guvernare in teritoriu si reducerea birocratiei.
Proiectul USL prevede infiintarea unui Consiliu Economic si Social Regional (CES) care va lucra pe langa Consiliul regional si va fi alcatuit din reprezentantii principalelor categorii socio-economice. CES regional va avea rol consultativ in luarea deciziilor executive, dar consultarea de catre Consiliul Regional este obligatorie. Potrivit USL, CES regional va avea atributia redactarii de studii si planuri de dezvoltare regionala. In plus, USL sustine ca atributiile vor fi definite prin dezbatere publica impreuna cu institutiile europene, cu autoritatile alese, cu partenerii sociali si societatea civila. Astfel, se vor defini atributiile finale ale acestor institutii.
Regiunile vor avea dreptul de decide cu privire la folosirea fondurilor, provenite din taxe si impozite. Principalele atributii vor tine de dezvoltarea echilibrata a regiunilor. Viziunea USL prevede ca Guvernul central va gestiona doar proiectele nationale, urmand ca toate celelalte proiecte sa fie transferate catre regiuni (inclusiv in ceea ce priveste fondurile europene existente in prezent la POS-uri: mediu, resurse umane, administratie, transporturi etc)
Obiective de dezvoltare in primii 4 ani
In fiecare regiune (diversificat in actualele municipii resedinta de judet):
1.O mare universitate. Cel putin 3 universitati, pana in 2014, trebuie sa fie in top 500
2.Un mare spital regional (cu medicina de inalta performanta)
3.Sistem de urgenta regional, cu pompieri, ambulanta si politie
4.Infrastructura rutiera si feroviara modernizata
5.Un aeroport international minim
6.Un centru sportiv polivalent de nivel international in fiecare regiune(stadion si sala polivalenta )
7.Un centru de afaceri regional
8.Un centru cultural de nivel european
Capitala regionala
Nu va exista o singura capitala a regiunii, cel putin in prima instanta. Pentru dezvoltarea echilibrata, pentru stimularea concurentei si pentru evitarea concentrarii puterii, fiecare regiune va avea multiple centre de interes:
– Centru economic
– Centru politico-administrativ
– Centru cultural
– Centru universitar etc
 
Responsabilitatile si mecanismul de colaborare se vor stabili in baza unor decizii la nivel regional. Potrivit viziunii USL, toate schimbarile vor avea loc in mai multe etape. 
In perioada 2012-2013, viziunea USL prevede organizarea trecerii de atributii si de competente intre guvern si judete, pe baza unor dezbateri publice si cu informarea corecta a cetatenilor. Tot atunci se intaresc cele 8 regiuni de dezvoltare, cu structuri politice noi si se desfiinteaza Ministerul Dezvoltarii Regionale, iar fondurile europene si fondurile romanesti alocate dezvoltarii regionale se redirectioneaza la nivel local prin politici de coeziune. Tot in aceasta perioada se va modifica si Constitutia, pentru introducerea acestui concept.
In 2014, se vor organiza primele alegeri indirecte, pentru desemnarea unor Consilii Regionale provizorii (in acelasi timp cu alegerile europarlamentare). Astfel, alesii locali (primari, consilieri locali si judeteni) isi aleg atunci presedintele de Consiliu Regional, iar de la nivel central, se desemneaza membri delegati, in subordinea presedintelui de CR, cu atributii speciale pe domenii de interes (educatie, sanatate, transporturi, mediu etc). Timp de doi ani, aceste Consilii vor functiona cu atributiile primate (pregatind institutiile pentru primele alegeri directe).
Ultima etapa a procesului de reorganizare administrativ-teritoriala se va petrece in 2016, cand, odata cu alegerile locale, au loc alegeri pentru desemnarea presedintilor de Consilii Regionale (alegeri directe – vot uninominal). Tot atunci, vor avea loc, de asemenea, alegeri pentru desemnarea Parlamentelor regionale, care vor functiona ca legislative regionale. Atunci, vor intra in functiune si Curtile de Apel regionale, pentru a functiona si puterea judecatoreasca la acest nivel.
 

Problema ta mă preocupă

Astăzi, joi, 9 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Oradea am lansat campania "Problema ta mă preocupă! Ideea ta mă interesează! Pentru mine tu contezi!"
Campania constă în distribuirea în judeţul Bihor şi municipiul Oradea a circa 85.000 de pliante-chestionar prin care doresc să aflu care sunt problemele, preocupările şi nevoile bihorenilor. Toţi cei care doresc să participe nu trebuie să facă altceva decât să completeze un scurt chestionar cu 3 întrebări şi să returneze talonul până în data de 15 iulie. Cele trei întrebări la care aştept răspunsurile bihorenilor sunt: 
 
1. Care este cea mai grea problemă cu care se confruntă familia dvs?
2. Ce credeți că trebuie rezolvat cu prioritate în localitatea dvs?
3. Care este principala problemă pe care viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor trebuie să o rezolve? 
În schimbul disponibilităţii de a răspunde şi de a retrimite prin poştă talonul , PSD Bihor va organiza o tombolă cu 53 de premii. Tragerea la sorţi va avea loc în data de 29 iulie, la ora 12, la sediul PSD din Oradea (Piaţa 1 Decembrie 4-6, Oradea).
Premiul I va fi un DVD player, premiul II – un aspirator, iar premiul III – un cuptor cu microunde. Pe lângă acestea, filiala județeană a partidului va mai oferi alte 50 de produse electrocasnice. Valoarea totală a premiilor oferite în cadrul acestei tombole este de 3.800 lei. 
 

Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin – regres pentru democraţia românească

Legea care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputatilor, iar dacă va fi promulgată de preşedinte în baza ei vor fi organizate alegerile locale de anul viitor. Chiar dacă aparent, Partidul Social Democrat ar avea de câştigat de pe urma acestei schimbări, aş dori să arăt de ce această lege este un lucru negativ pentru funcţionarea administraţiei româneşti şi de ce toţi cei care mai credem în valorile democratice ar trebui să ne opunem ei. 
Marea întrebare nu este cine câştigă cel mai mult de pe urma acestei schimbări. Întrebarea trebuie reformulată. Mai curând, trebuie să ne întrebăm: cine evită să piardă cel mai mult? 
Liderii PDL ştiu foarte bine că partidul se află pe tobogan şi nu au nicio şansă de redresare, aşa că planul lor este unul cât se poate de simplu: să reducă cât mai mult ecartul dintre PDL şi USL. Vor să reducă cât mai mult pierderile. Pentru aceasta PDL a forţat adoptarea legii fără o dezbatere publică serioasă. Vrea să-şi preserve cu orice preţ actualele poziţii, chiar dacă pentru aceasta este sacrificată democraţia locală. 
PDL vrea să-şi asigure victoria în alegerile de anul viitor prin metode “specifice”: acum, pedeliştii au modificat legislaţia, urmează etapa a doua cu pomparea de fonduri guvernamentale în primăriile PDL şi sustinătorii PDL, hărţuirea contracandidaţilor puternici din partea USL, iar dacă interesul lor electoral le-o va cere, sunt sigur că vor merge chiar până la anularea alegerilor şi numirea primarilor direct de către reprezentantul Guvernului în teritoriu. 
Reducerea costurilor administrative generate de turul al doilea de scrutin este o problemă falsă. Oare în asta stă democraţia românească? În câteva milioane de lei cheltuite pentru organizarea alegerilor, când firmele pedeliste sifonează zilnic de la bugetul statului câteva milioane de euro? Pe logica aceasta, nu ar trebui să mai organizăm niciun fel de alegeri. Să facem economii cât mai mari la buget, că numai aşa putem ieşi mai repede din criză. E drept, va fi şi calea mai rapidă de ieşire din democraţie, dar se pare că pe “stăpânii” din PDL prea puţin îi interesează acest aspect. Important este să rămână ei la putere, ce mai contează că omorâm democraţia: operaţia va fi una reuşită, PDL se va salva. 
La fel de fals este şi argumentul cum că un singur tur de scrutin pentru funcţia primar ar fi simetric cu modul de alegere al preşedintelui de Consiliul Judeţean. Simetria ca simetria, dar cu ce folos? Mă întreb, de ce ar trebui să urmăm acest model? A făcut cineva o evaluare serioasă a modificării survenite în cazul preşedinților consiliilor județene? A sporit oare calitatea guvernării locale după ce aceștia nu au mai fost aleși de consiliile județene, ci direct de către cetățeni?
Lipsa de reprezentativitate şi scăderea calităţii actului administrativ sunt doar două dintre criticile ce pot fi aduse noului mod de scrutin. Ce va înseamna alegerea unui primar, până la urmă, cu doar 10 – 15% din voturile locuitorilor? Orice altceva, dar cu siguranţă, nu democraţie! Ce fel de legitimitate mai poate avea un primar, dacă el nu este ales măcar de jumătate din cei care merg la vot? Ce să mai caute el la primărie, când ştie că 85% din locuitori nu-l agreează? Autoritatea primarilor va fi doar cea a funcţiei, pentru că legitimitatea lor va fi una foarte controversată şi contestată. Când ai peste 50% din voturi, altfel te legitimezi în faţa populaţiei şi altfel îţi impui viziunea asupra dezvoltării comunităţii. Când ai însă 10%, cum te poţi prezenta în faţa oamenilor? Mai mult decât atât, un risc major al acestei schimbări despre care nimeni nu doreşte să vorbească la modul serios este ca primarii aflaţi astăzi în funcţie să rămână eterni. Riscăm să inventăm instituţia primarului pe viaţă, aşa numitul “baron comunal” care prin forţa financiară a Guvernului sau a unor sponsori puternici va reuşi să se perpetueze în scaun chiar împotriva voinţei electoratului.
Un argument în favoarea acestei măsuri ar putea fi simplificarea procesului electoral. Avantajul este însă imediat anulat de pericolele care se ascunde în spatele bunei intenţii: primarii vor fi decişi doar de către o minoritate, ceea ce va favoriza clientelismul şi corupţia. 
Turul doi de scrutin avea marele avantaj că reuşea să cearnă calitatea primarului. În noile condiţii, poate ieşi cineva care obţine un vot în plus, chiar dacă nu a făcut nimic cât a fost în funcţie. Negocierile pe faţă între cele două tururi între partidele politice vor fi înlocuite de negocieri în dosul uşii, de cumpărare de voturi de către cine are mai multe resurse. Aceasta este marea schimbare care ni se pregăteşte de către guvernul portocaliu. O schimbare de-a dreptul catastrofală din punctul de vedere al democraţiei şi al funcţionării statului de drept, deja slăbit de politicile portocalii. 
Singura raţiune a alegerii primarilor din primul tur de scrutin, aşa cum se prevede prin legea promovată de Camera Deputaţilor, ar fi doar în condiţiile în care participarea la vot în România ar fi obligatorie. Altfel, măsura electorală nu ţine de o modernizare a statului român, aşa cum în mod fals susţine PDL, ci, mai degrabă, este o lovitură dată democraţiei locale, o reducere a calităţii actului administrativ. Ca să nu zic că este o torpilă lansată chiar la fundaţia regimului democratic prin evitarea confruntării democratice şi deturnarea opţiunii electorale a cetăţenilor. 
În concluzie, din punctul meu de vedere, legea ieşită din Camera Deputaţilor este una proastă şi cu efecte nefaste pentru funcţionarea democraţiei şi administraţiei româneşti. Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, indiferent de procentajul obţinut şi de prezenţa la vot, reprezintă un regres al democraţiei din România. Suntem pe cale ca în numele „marii reforme” pedeliste, să compromitem democraţia locală. Suntem pe cale să anulăm astfel, principiul reprezentativităţii, fundamentul oricărei societăţi democratice.
 
(declaraţie politică din 8 iunie 2011

Viziunea USL pentru educaţie – Starea reală a învăţământului din România

Începând de astăzi, am să vă prezint viziunea Uniunii Social-Liberale asupra educaţiei din România. Este vorba despre documentul/prezentarea făcută pe 4 iunie 2011, la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

 

În prima parte am încercat să realizăm o diagnoză a sistemului de învăţământ, pentru a vedea care este situaţia în care ne aflăm. Partea a doua include propunerile şi obiectivele USL. 

 

Vă propun să începem această prezentare cu descrierea "situaţiei reale" din învăţământul românesc, mai precis cu problema subfinanţării.  

 

 


O Românie normală, o Şcoală normală

Discursul pe care l-am rostit sâmbătă, 4 iunie 2011 cu ocazia prezentării Viziunii USL asupra Educaţiei:  
 
 
Domnilor preşedinţi, stimate doamne, stimaţi domni, dragi colegi,
 
Aş dori înainte de a trece la prezentarea succintă a obiectivelor generale şi a obiectivelor pe care noi, USL ni le propunem, să fac o mică introducere, pentru că vedeţi primul obiectiv este ,,reintroducerea normalităţii în învăţământul românesc”. 
 
Domnul ministru Marga spunea adineaori, şi avea dreptate, că părinţii  doresc stabilitate, profesorii doresc schimbarea reformei făcute de guvernul portocaliu. Întrebarea este ce îşi doresc copiii? Ce îşi vor dori copiii sau cum ne vor analiza copiii noştri, nepoţii nostrii, strănepoţii, atunci când se vor uita în urmă şi vor vedea ce-a făcut USL sau ce-au făcut guvernele, la modul general, privind situaţia lor. Şi cred caă ne vor analiza după un criteriu foarte simplu. Acest criteriu, simplu dar greu de realizat, este dacă noi suntem în stare să le dăm tinerilor speranţa că ,,dacă ai carte, ai parte”, să le dăm tinerilor speranţa că dacă fac o şcoală vor putea trăi în România într-o societate normală şi nu vor trebui să-şi caute viitorul în alte ţări.
 
Pentru a avea, în schimb, o Românie normală, trebuie să avem un învăţământ normal. Din această cauză, noi considerăm că reintroducerea normalităţii în învăţământul românesc este un obiectiv pe care trebuie să ni-l propunem. Pentru a atinge normalitatea, în schimb, trebuie să atingem un complex de factori. 
Întrebarea, nu este numai cum va arăta învăţământul românesc peste 5 ani, peste 10 ani, peste 20 de ani. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este cum va arăta România peste 5 ani, peste 10 ani, peste 20 de ani şi ce ne dorim noi de la această Românie. După ce ştim ce ne dorim de la România, atunci vom şti şi cum trebuie să arate învăţământul. Cred că trebuie cu toţii să felicităm conducerea USL pentru că a început, iată, cu mult înainte de cea mai sigură perioadă în care vom ajunge la guvernare, cu un an şi jumătate înainte, să dezbată fiecare domeniu al activităţii economice-sociale pentru ca, într-adevăr, ştim sau recunoaştem că este foarte important să prevedem unde dorim să ajungă România peste 20 de ani şi abia după aceea să stabilim ce trebuie făcut în fiecare domeniu. 
 
Învăţământul, în viziunea USL, constituie baza acestui pilon de dezvoltare. Din această cauză, în urma discuţiilor care au avut loc în conducerea USL, cu co-preşedinţii Uniunii, eu vă pot spune cu sinceritate: avem o conducere care cunoaşte aceste lucruri, care a anuntat şi doreşte să aducă învăţământul acolo unde trebuie, pentru că învăţământul va genera după aceea întreaga dezvoltare a societăţii româneşti. 
Odată cu normalitatea trebuie să creăm condiţii pentru recredibilizarea învăţământului românesc. Recredibilizarea nu se poate face decât în momentul în care, o să vedeţi în continuare, asigurăm în şcolile noastre, creşterea performanţei şcolare şi universitare, desigur într-un cadru adecvat, în care politicul să nu-şi mai spună cuvântul, aşa cum se întâmplă în zilele noastre. Nu este permis, ca să se înlocuiască specialiştii din educaţie, din inspectoratele şcolare cu nespecialiştii portocalii doar pentru că sunt portocalii.
 
Sigur, un obiectiv important al nostru este şi asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii sistemului de învăţământ. Un copil, în momentul în care intră în şcoală, să spunem în grupa mare de gradiniţă, să ştie câte examene va da până va termina ciclul şcolar, în ce ani, ce materii va face şi cum va fi pregatită şcoala.
Asigurarea siguranţei în şcoli şi universităţi este un alt obiectiv pe care ni-l propunem şi care nu este foarte greu de realizat. Dar în momentul în care s-au blocat posturile, în momentul în care nu mai există suficient personal de pază, de îngrijire în toate ciclurile de educaţie, este greu să ne imaginăm că poate fi ordine şi siguranţă în şcoală. Drept urmare, astăzi, pericolul consumului de droguri, de tot felul de substanţe determină părintele să nu-şi mai vadă în siguranţă copilul la şcoală, să ştie cum îi va ajunge copilul acasă la sfârşitul orelor de şcoală.
Asigurarea de şanse egale în vederea accesului tuturor copiilor la  pre-educaţie este un obiectiv important. S-a mai vorbit despre el şi, desigur, pentru a-l pune în aplicare este nevoie de ceea ce s-a mai spus aici: de resurse financiare.
 
Pentru şanse egale în învăţământ va trebui să continuăm programul de campusuri scolare care să fie adaptate nevoilor educaţionale specifice şi acest lucru, ne propunem noi, să se întâmple până la finele anului 2016. De asemenea, tot până atunci USL, în urma discuţiilor avute, propune să încheie Programul de investiţii în infrastructura şcolară. 
 
Acordăm o mare importanţă şi parteneriatului public-privat. Va trebui să acordăm facilităţi pentru iniţiativa privată care să vină în sprijinul învăţământului. Acest lucru, în schimb, nu-l putem face doar noi cei din învăţământ, ci va trebui în întreaga sa viziune, Guvernul USL să pună în aplicare un astfel de deziderat cu ajutorul Ministerului Economiei, al Finanţelor şi cu toate celelalte ministere. În final, va trebui să obţinem ca deziderat ca fiecare tânăr să aibă o profesie.
 
Pentru cadrele didactice, suntem conştienţi de asta, am văzut-o cu toţii, nu putem avea un învăţământ care, aşa cum spun cei care sunt paraleli cu acest domeniu, aşează elevul singur în centrul sistemului, uitând însă de cadrul didactic.  Ce va face copilul singur acolo în centru, fără să aiba lângă el un profesor care să poată ridica, aşa cum sunt profesorii români, educaţia acestui copil? Ce face un profesor al cărui singur gând este dacă va reuşi să mai găsească ceva de lucru, să facă ceva în plus pentru a-şi putea plăti la sfârşitul lunii rata la bancă. Din această cauză, un obiectiv major pe care îl avem este ca până în anul 2014, salariul minim al unui profesor din sistemul de educaţie românesc să fie salariul mediu pe economie. 
Respectarea hotărârilor judecătoreşti privind drepturile salariale ale  profesorilor, este o decizie şi, de asemenea, este o asigurare pe care au dat-o co-preşedinţii Uniunii Social-Liberale către toţi profesorii din România. 
 
Va trebui, de asemenea, ca pe lângă competenţele de citire, de scriere, digitale sau de matematică, să creem şi competenţe în ceea ce priveşte implicarea tinerilor în viaţa societăţii.
 
Desigur, mulţi ne vor acuza că obiectivele noastre sunt, poate, prea îndrăzneţe. Eu nu cred că sunt îndrăzneţe şi îmi permit să spun acest lucru prin prisma următorului fapt: sunt obişnuit ca atunci când îţi propui ceva, să cauţi şi metodele prin care să ajungi la acel ceva. Nu cred că actualul mod de guvernare al celor care ne guvernează de câţiva ani de zile este cel în care trebuie să se guverneze România. Nu guvernezi o ţară doar prin a constata că nu ai şi atunci tai, dar nu iei nicio măsură ca pe viitor să ai mai mult. 
 
Am convingerea şi garanţia că viitorul Guvern, viitorul prim-ministru, viitorul preşedinte al României care se află aici în prezidiu, ştiu că dacă ne-am propus nişte obiective, atunci vor găsi şi căile şi metodele pentru a le atinge.
 
Vă mulţumesc!