Sănătatea românească în grea suferinţă

Prima mea declaraţie politică din actuala sesiune parlamentară a vizat subfinanţarea sistemului medical din România. 
           

 

            "În declaraţia politică de astăzi aş dori să mă refer la o nouă contra-perfomanţă înregistrată de către Guvernul Boc-Băsescu: România a ajuns ţara din Uniunea Europeană care cheltuie cel mai puţin pentru sănătatea cetăţenilor săi. Datele statistice ne arată foarte limpede: doar 230 de euro va fi suma alocată de stat pe cap de locuitor, în 2011, pentru sănătate! Dacă ţinem cont de faptul că aceşti 230 de euro reprezintă mai puţin de o zecime din cât alocă statele din vestul Europei, nu trebuie să ne mai mire că preşedintele statului, domnul Băsescu preferă să se opereze de hernie de disc la o clinică din Viena sau că doamnele deputat din PDL, Teo Trandafir şi Monica Iacob-Ridzi au ales şi ele tratamentul tot la un spital din Austria.

            Conform bugetului propus de către Guvern, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va trebuie să se descurce în acest an cu 16,5 miliarde lei (circa 3,9 miliarde euro), cu 7% mai puţin decât anul trecut. Ministerul Sănătății va primi 4,4 miliarde lei (puțin peste un miliard de euro), ceea ce reprezintă cu 40% mai puțin decât sumele cheltuite anul trecut. Altfel privite, aceste cifre ne arată că statul român a alocat anul trecut pentru sănătate circa 275 de euro pe cap de locuitor, în timp ce anul acesta, aşa cum am mai spus, suma va fi doar de 230 de euro. Adică, noi în loc să progresăm, de fapt, regresăm. În comparație cu alocările altor state din Uniunea Europeană, care depășesc şi 3.360de euro în Austria sau 5.500 euro în Luxemburg, suma este infimă. Iar, la modul cum gândesc şi acţionează actualii guvernanţi de dreapta, situaţia nu se va modifica semnificativ nici în viitorul apropiat.

            Mă bucur totuşi că în cadrul dezbaterii parlamentare, la iniţiativa şi prin presiunea Opoziţiei s-a reuşit degajarea unui compromis, astfel încât bugetul Sănătăţii să fie suplimentat. Sistemul va rămâne în continuare subfinanţat şi prost gestionat, dar poate, în acest fel, vom reuşi totuşi să mai limităm din proporţiile dezastrului şi să mai reducem, e drept cu puţin, din efectele negative ale viziunii criminale a Guvernului Boc-Băsescu.

            Cu siguranţă, fiecare dintre noi ne-am întrebat care sunt, de fapt, sumele cheltuite în Ro­mânia pentru sănătatea cetăţenilor. Este o întrebare grea la care puţini ştiu un răspuns exact. Şi asta din cauza multor elemente necunoscute sau greu de evaluat. Mai întâi sunt sumele alocate de stat; apoi cele plătite de pacienţi din buzunar, la care se adaugă serviciile medicale private nedecontate la CNAS, plăţile informale – pe care Banca Mondială le estimează la circa 350 de milioane de euro anual, precum şi asigurările private de sănătate. De anul acesta, conform planurilor Ministerului Sănătăţii se vor adăuga și sumele generate de introducerea co­plății. Deasemenea, va trebui să luăm în calcul şi implicarea au­torităților locale în finanțarea spitalelor ca urmare a procesului de descentralizare. Consiliile locale și județene se pregătesc să fa­că investiții atât din fonduri pro­prii, cât și prin accesarea fondurilor europene.

            Adunând toate acestea, am putea să ne aşteptăm la o sumă impresio­nantă. Nicidecum, spun specialiştii în domeniu! Conform Organizației Mondiale a Sănătății cheltuielile pentru sănătate în România s-au ridicat la doar  369 dolari sau 592 dolari la paritatea puterii de cumpărare (PPP). Din această sumă, de la bugetul de stat au fost acoperite cheltuieli de 296 dolari per capita (475 dolari la PPP), diferența de 73 de dolari (circa 180lei) fiind suportată din buzunarul fiecărui pacient, ca plată pentru diverse servicii medicale și medicamente.

            Revenind la comparații, suma cheltuită în România reprezintă doar o fracțiune din cei 4.523 dolari cheltuiți pentru un austriac, ori cei 7.354 de dolari per capita cheltuiți în Norvegia. Dar să nu mergem atât de departe. Stăm mult mai rău chiar decât alte ţări, chiar de aici din Europa de Est. Suma cheltuită în România nu reprezintă decât jumătate din cei 1.141 de dolari cât se cheltuie în Cehia, de exemplu.

            Desigur nu sunt importante doar sumele absolute cheltuite de fiecare stat. Contează mai ales eficiența sistemului. Şi la acest capitol, ţara noastră este într-o situaţie dezastruoasă. În România, finanţarea sistemului a tot crescut în ultimii ani, şi totuşi, sume uriașe se pierd în fiecare an; fie datorită unor acte de corupție, fie din cauza utilizării ineficiente a resurselor. Conform unor estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății, între 10 şi 25% din banii alocați sănătății se scurg anual spre diverse buzunare din cauza corupției instalate doar în zona de achiziție a medicamentelor și echipamentelor medicale.

            Aşadar, în România, nu numai că nu există bani suficienţi pentru sănătate, dar şi ceea ce există se fură sau se cheltuie prost. Şi chiar dacă au existat eforturi ale Ministerului Sănătăţii, spitalele dinRomânia continuă să înregistreze arierate semnificative, de ordinul zecilor de miliarde în fiecare lună, din cauza modului în care funcţionează acest sistem. Mă refer aici, cu precădere, la întârzierile nepermis de lungi generate de modul în care funcţionează Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Banii ajung foarte greu la spitale, iar de aici se crează un lung lanţ al slăbiciunilor la capătul căruia cei care pierd cel mai mult sunt pacienţii.

            Impactul acestei politici bugetare asupra sistemului de sănătate se vede cu ochiul liber: avem un act medical de foarte slabă calitate, avem plecări masive a personalului medical calificat spre alte state europene. Doamne fereşte să fii nevoit să te internezi în vreun spital de România… În spitalele dinRomânia se moare cu zile, astfel că în loc să fie o instituţie spre care să te îndrepţi cu încredere şi speranţă, acestea au ajuns un loc pe cât posibil de evitat. Chiar şi de către guvernanţi.

            Aşa înţeleg pedeliştii şi domnii Băsescu şi Boc că trebuie să funcţioneze statul social: fără a asigura o finanţare optimă şi un management eficient pentru sistemul de sănătate. Oricum pe domniile lor nu prea îi afectează această stare de fapt. Atunci când au o problemă medicală îşi permit să se trateze fie în Austria, fie înalte state ale UE. Omul de rând este, în schimb, nevoit să suporte umilinţa şi mizeria de zi cu zi din spitalele şi policlinicile autohtone. Ceea ce este însă şi mai trist este că acest cetăţean trebuie să îndure umilinţa şi mizeria cauzate chiar de către propriul său Guvern…

 

 

 (declaraţie politică susţinută pe 1.02.2011)