Statul social sau de ce mor copiii în România

În prezent, România prezintă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană. Conform statisticilor, în ţara noastră, decedează 10 copii la o mie de născuţi vii, în timp ce media mortalităţii infantile în Uniunea Europeană este de doar 4,59 la o mie de născuţi vii. De asemenea, rata naşterilor premature, un factor de risc major al mortalităţii infantile, se ridică în Romania la 9%, dublu faţă de alte state europene, ceea ce face ca ţara noastră să înregistreze cele mai multe decese infantile din UE.


Care sunt principalele cauze ale acestei stări de fapt?


În primul rând, aş dori să mă refer la deficienţele sistemului sanitar. Aproape jumătate dintre cazurile de deces infantil au loc din cauza anomaliilor congenitale şi afecţiunilor apărute în perioada perinatală, în timp ce o treime din cauza bolilor aparatului respirator, bolilor infecţionase şi parazitare. Această rată a mortalităţii infantile ar putea scădea semnificativ, dacă spitalele româneşti ar fi întreţinute corespunzăror  şi ar beneficia de dotările necesare, spre exemplu de aparatura pentru depistarea malformaţiilor chiar în timpul sarcinii.

Teoretic, sistemul de sănătate pentru copil este gratuit, în practică însă există numeroase costuri suplimentare, astfel încât serviciile medicale devin foarte greu accesibile. În România, doar analizele de bază pentru gravide sunt gratuite şi nici acestea, în anumite zone, nu pot fi asigurate în mod adecvat. Mămicile sunt puse astfel în imposibilitatea de a face toate testele obligatorii în perioada sarcinii, teste care ar putea identifica din timp anumite probleme.Nu mai vorbesc despre problema serviciilor de planificare familială care, în special în mediul rural sunt foarte puţine şi inadecvate.


O a doua cauză a deceselor infantile sunt accidentele survenite în primii ani de viaţă ai copiilor. Mare parte din acestea ar putea fi însă prevenite prin intermediul unei mai bune educări a mamelor cu privire la creşterea şi îngrijirea copilului şi asigurarea unui acces mai bun la serviciile de sănătate publică. Şi mă refer aici mai ales la categoriile defavorizate din zonele rurale unde situaţia ajunge de-a dreptul dramatică.


Când vorbim despre copii şi sănătatea acestora, vorbim doar despre lipsuri: subfinaţare, nivel scăzut de performanţă, lipsa medicilor şi asistentelor medicale, lipsa dotărilor şi aparaturii necesare, lipsa igienei din spitale şi lista poate continua. Toate acestea ţin de modul şi capacitatea de a se implica a instituţiilor statului român, ţin de funcţionarea statului social; stat social care a ajuns unul slăbit sub guvernările de dreapta, astfel încât, el nu mai poate asigura nici măcar serviciile minimale incluse în „contractul social”.


Ne mor copiii cu zilele pentru că statul social din România este unul şchiop. Pilonii săi fundamentali, Sănătatea şi Educaţia sunt în suferinţă, iar protecţia copilului în România, atâta câtă e, a ajuns o bătălie dusă chiar împotriva statului, împotriva indiferenţei, neglijenţei, incompetenţei şi corupţiei acestui stat.


Neonatologia ar trebui să reprezinte o prioritate naţională. Din păcate, în ciuda problemelor demografice cu care se confruntă România, ea nu se află astăzi pe agenda guvernanţilor. Mă întreb însă, cum putem noi oare să ne facem planuri de viitor într-o ţară care nu are grijă de copiii săi, de generaţiile care vor construi acest viitor?  Şi ce fel de stat social este acesta în care pe lângă multele bariere, copiii şi părinţii acestora trebuie să se lupte pentru supravieţuire – la propriu – chiar cu statul chemat ai proteja?


Neonatologia ar trebui să fie o prioritate guvernamentală pentru că, până la urmă, dacă am reuşi să asigurăm sănătatea şi dezvoltarea normală a copiilor, poate am avea şanse mai mari să avem şi o dezvoltare normală şi sănătoasă a întregii societăţi româneşti!

 

 

(Declaratie politica prezentata in sedinta de plen a Senatului Romaniei din 25 noiembrie 2010)

Emil Boc şi Daniel Funeriu se încăpăţânează în decizii proaste şi măsuri neconstituţionale

Vineri, 12 noiembrie, Curtea Constituţională a României a dat publicităţii motivaţia Deciziei sale numărul 1431 asupra cererii formulate de Preşedintele Senatului de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern precum şi asupra constituţionalităţii angajării răspunderii guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale.


Aşa după cum probabil aţi aflat deja, Curtea a dat dreptate Parlamentului. Procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei a fost declarată neconstituţională.


Potrivit deciziei Curţii, angajarea răspunderii este neconstituţională, fără nici o urmă de îndoială. Referitor la conflictul instituţional, acesta se datorează tentativei angajării răspunderii pe Legea educaşiei naţionale, lege aflată în dezbateri în Comisia de educaţie a Senatului. În legătură cu conflictul apărut între Guvern şi Parlament, Curtea afirmă că soluţia la acest conflict aparţine autorităţilor publice aflate în conflict. Cum vrea însă Guvernul Boc-Băsescu să rezolve acest conflict? Printr-un nou pumn în gura Parlamentului. Ei vor să ignore decizia Curţii Constituţionale care spune cât se poate de clar că "buna desfăşurarea a procesului de legiferare şi atingerea finalităţi sale, respectiv realizarea actului de guvernare în conformitate cu voinţa poporului, exercitată prin reprezentanţii săi, care constituie Parlamentul este condiţionată şi de colaborarea dintre Guvern şi Parlament".


Subliniez: colaborare dintre Guvern şi Parlament. Unde este aici însă colaborarea? Preşedintele Traian Băsescu ne solicita săptămânile trecute realizarea unui moratoriu, unui armistiţiu între forţele politice pentru următoarele 30-45 de zile. Prin atitudinea sa, premierul Boc este primul care vine să submineze orice posibilitate de a încheia un astfel de armistiţiu.


Cum poţi să colaborezi cu un Executiv care nu este dispus la un dialog real şi care doreşte cu orice preţ, chiar şi prin încălcarea Constituţiei, să-şi impună punctul de vedere?


Într-o ţară normală, având un Executiv responsabil, procedura de angajare a răspunderii – aşa cum doreşte domnul Boc – după publicarea motivaţiei Curţii Constituţionale nu ar avea cum să continue. Iar premierul Emil Boc, conferenţiar de drept constituţional, ar trebui să fie primul care realizează asta. Pe când era parlamentar, domnul deputat Boc înfiera cu mânie proletară orice tentativă a Guvernului de a conduce prin ordonanţe de urgenţă şi de a se transforma, astfel, în autoritate legiuitoare.


Astăzi, aflat în fruntea Executivului, premierul Boc face exact ceea ce critica în urmă cu doar câţiva ani în urmă: vrea să angajeze răspunderea Guvernului asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii şi astfel să transforme Cabinetul pe care îl conduce domnul prşedinte Băsescu în autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul. Ştim că domnul Boc este un profesor de drept constituţional foarte slab – dovadă stau cele şapte "realizări" neconstituţionale ale sale. De data aceasta, domnul Boc dovedeşte şi foarte multă ipocrizie. Una spune când a fost parlamentar al Opoziţiei şi alta face când este premier al Puterii…


Curtea Constituţională „constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională este neconstituţională şi nu îşi găseşte nici o motivare". Domnii Boc şi Funeriu ar trebui să recitească acest paragraf până îl vor învăţa pe de rost şi le va intra bine în cap.


Demersul lor nu îşi găseşte nici o motivare!


În primul rând, Curtea spune foarte limpede: legiferarea pe calea angajării răspunderii de către Guvern are caracter de excepţie şi la această modalitate de legiferare trebuie să se ajungă in extremis. Angajarea răspunderii ar trebui să fie excepţia şi nu regula, aşa cum doreşte domnul prim-ministru Boc.


În al doilea rând, condiţia urgenţei nu subzistă câtă vreme măsurile prevăzute în proiectul de lege intră în efectivitate începând cu anul şcolar 2011-2012, iar, unele dintre acestea, cu anul şcolar 2012-2013 sau chiar mult mai târziu.


În al treilea rând, Curtea nu a reţinut nici argumentul că legea a înregistrat un blocaj la Senat. Se precizează cât se poate de limpede: nu a fost identificat nici un demers al Guvernului, adresat Senatului, pentru dezbaterea proiectului de lege în procedură de urgenţă. Prin urmare, afirmaţia Guvernului în sensul că această dezbatere a fost tergiversată, nu se susţine! Mai mult decât atât, în decizia sa, Curtea Constituţională apreciază activitatea noastră din cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, despre care spune că este "o activitate corespunzătoare".


Practic, Curtea Constituţională a României desfiinţează toate pseudo-argumentele vehiculate până acum de domnii Boc şi Funeriu. Ea a arătat foarte clar că nu există nicio urgenţă şi nici un blocaj la nivelul Comisiei pentru învăţământ.


Pus în faţa evidenţei că a greşit şi ne-a minţit, Emil Boc nu vrea însă, sub nici un chip, să înveţe din greşelile trecutului. Am mai spus-o, dar, din păcate, mă văd nevoit să repet: parafrazându-l pe celebrul Seneca, Cabinetul Boc este un cabinet diabolic pentru că persistă în greşeală. A greşit o dată anul trecut. A greşit a doua oară, pe aceeaşi lege, şi acum o lună. Şi tot nu-i ajunge! Vrea să greşească şi a treia oară continuând procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei.


În loc să se aşeze la masa discuţiilor cu toate partidele politice parlamentare pentru a găsi prin consens o cale de rezolvare a situaţiei, Emil Boc şi acoliţii săi doresc să forţeze din nou legile şi Constituţia ţării, aruncând sistemul educaţional în haos. Aşa cum se ştie, conform Regulamentului Senatului, art. 93, alin. (2), noi avem obligaţia să finalizăm dezbaterile Legii educaţiei în Comisie şi să o prezentăm Plenului Senatului care să se exprime prin vot asupra acesteia. Dacă vom avea, la un moment dat, două legi ale educaţiei – una a Guvernului şi una a Parlamentului – se va crea haos în sistem. Iar dascălii, elevii şi părinţii lor trebuie să ştie că responsabili pentru haosul creat nu sunt nicidecum parlamentarii, ci domnii Boc şi Funeriu care se încăpăţânează în decizii proaste şi măsuri neconstituţionale.

Din punctul meu de vedere, soluţia pentru ieşirea din situaţia de blocaj şi stingerea conflictului dintre instituţiile statului este una simplă: Guvernul să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să retragă asumarea răspunderii, iar noi, membrii Senatului să adoptăm cât mai repede şi cât mai bine Legea Educaţiei.

Legea Educatiei Nationale si Minciuna Guvernului Boc

Luni, in plenul Senatului, am prezentat o declaratie politica in care am aratat ca decizia Curtii Constitutionale, prin care angajarea raspunderii guvernului pe Legea educatiei era declarata neconstitutionala, reprezinta o dovada ca in Romania inca sistemul juridic functioneaza.

 

Astazi insa incep sa am indoieli. Curtea Constitutionala nu a publicat decizia in Monitorul Oficial, desi a trecut o saptamana, iar reprezentantii PD-L si UDMR din Comisia de invatamant din Senat nu s-au prezentat azi la programul comisiei. Singurul reprezentant al Puterii a fost presedintele Comisiei, senatorul Mihail Hardau. Banuiala este ca se incearca impunerea unei formulari a deciziei Curtii care sa le permita sa mearga mai departe cu angajarea raspunderii. Ramane de vazut in zilele urmatoare daca va fi asa sau nu. Sper sa ma insel eu si absentele de azi sa fie intamplatoare.

 

Oricum, se demonstreaza clar ca reprezentantii partidelor guvernamentale din Comisia pentru invatamant blocheaza Legea educatiei. Membrii Guvernului Boc mint cand spun ca senatorii opozitiei blocheaza activitatea Comisiei, de fapt ei si senatorii puterii blocheaza si intarzie Legea!

 

Indiferent ce se va intampla, senatorii PSD si PNL vom continua dezbaterile pe Lege. Sper ca si senatorii PD-L si UDMR sa vina la lucrarile Comisiei si consensul de pana azi sa existe si in viitor, in folosul sistemului national de invatamant. La finalul dezbaterilor din Comisie vom redacta Raportul cu amendamente si il vom prezenta Plenului Senatului. Daca Raportul cu amendamente va fi aprobat de Plenul Senatului, atunci ACEASTA Lege va intra in vigoare, iar eventuala Lege impusa cu forta de guvern va fi abrogata. Ar fi in binele invatamantului Romanesc!

 

Este obligatoriu sa se inteleaga ca pentru functionarea si apararea democratiei este important ca Parlamentul sa legifereze si nu 15 oameni din guvern sa ne impuna ce vor ei!

Transcriere Conferinta de presa 4 noiembrie 2010, sediul PSD Bucuresti

Ioan Mang: Acum două săptămâni când ne-am întâlnit discutam tot despre Legea Educaţiei şi atunci vă spuneam că ea, din punct de vedere legal, nu poate fi retrasă din Senat şi că noi vom continua discuţiile. În sprijinul nostru este Articolul 93 din Regulamentul Senatului care spune foarte clar la Alineatul 2 că o lege care a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi a intrat în dezbaterea Senatului nu mai poate fi retrasă de iniţiator sub nicio formă.


Pornind de la această prevedere regulamentară, preşedintele Senatului, domnul Mircea Geoană, a sesizat Curtea Constituţională pe acest aspect şi pe faptul că şi anul trecut, pe aceeaşi Lege a Educaţiei – mă rog, într-o altă formă –, Curtea a decis neconstituţionalitatea asumării răspunderii. Şi atunci era o lege constituţională – sau nu s-a discutat despre constituţionalitate – cum şi astăzi, atrag atenţia ministrului şi prim-ministrului Boc, Curtea nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii. Deci lauda dumnealor, cum că legea este constituţională sau că prevederile sunt constituţionale, este corectă: nici nu se va mai pronunţa constituţionalităţii – aşa sperăm, cel puţin – pentru că asumarea răspunderii a căzut. Aşteptăm şi publicarea în „Monitorul Oficial” a deciziei. Oricum, noi am început lucrul nu de ieri, de la aflarea acestei veşti, ci am început lucrul pe lege de alaltăieri.


Acum aproximativ două săptămâni, îl avertizam pe ministrul Funeriu că încercarea de asumare nu va face decât să prelungească termenul de adoptare a legii, pentru că oricum nu se poate asuma. Faptul că, ieri, decizia Curţii Constituţionale a fost cea pe care o aşteptam nu îl consider neapărat ca o victorie a noastră, ci mai degrabă ca o victorie a statului de drept din România. Decizia nu poate fi acuzată că ar fi o decizie politică, pentru că ea a fost adoptată în condiţiile în care puterea este mai bine reprezentată în Curte decât opoziţia şi, cu toate astea, nu s-a dat decizie favorabilă puterii, deci nu este o decizie politică, este o decizie absolut legală, o decizie juridică, de drept, şi este una dintre puţinele dovezi pe care le-am trăit în ultima perioadă că mai trăim într-un stat de drept.


Ce facem cu legea? Alaltăieri, marţi după-amiază, la iniţiativa preşedintelui Comisiei, ne-am adunat, am constatat că lipsea inclusiv preşedintele, pentru că a încercat să anuleze întâlnirea, şi am discutat până la orele 22. Am făcut aproximativ 20 de articole din Statut, ieri s-au mai făcut, împreună cu cei de la PDL care au fost prezenţi şi cu cei de la PNL, s-au mai dezbătut încă vreo 25 din Statutul Personalului Didactic. Practic, în acest moment, partea de preuniversitar, precum şi Statutul Personalului Didactic din preuniversitar considerăm că sunt încheiate într-o primă formă. Vom mai face o revizie finală. Urmează ca de luni de la orele 18 să ne întâlnim din nou în Comisie şi să începem dezbaterea pe învăţământul universitar. Sperăm ca în luna noiembrie – cum era ţelul nostru, aşa cum am promis şi era mult mai uşor dacă nu ne întrerupeam din activitate cu această idee cu asumarea – să încheiem activitatea de dezbatere în Comisie şi să adoptăm raportul final.


De asemenea, îmi exprim speranţa că vom continua lucrul în consens, aşa cum a fost şi ieri şi aşa cum au fost şi până ieri toate discuţiile din Comisia de Învăţământ pe această lege: toate deciziile au fost luate în consens.


Aş mai dori să fac două anunţuri sau două propuneri, să spunem: în primul rând, propun Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, în calitatea mea de cadru didactic universitar, să pună în discuţie retragerea titlului de profesor universitar de Drept Constituţional domnului Emil Boc, pentru faptul că se află nu la prima greşeală, ci este, din câte ştiu, la a şasea sau a şaptea greşeală de acest gen. 

De asemenea, solicit ministrului Funeriu să îşi prezinte demisia în mod onorabil din această funcţie: a dovedit încă o dată – deşi nu mai era cazul – că nu este pregătit pentru această funcţie, că nu cunoaşte sistemul de educaţie şi că nu ştie să comunice cu cei din sistemul de învăţământ.


Vă mulţumesc! Dacă sunt întrebări?


Întrebare: Cam câte articole mai aveţi de discutat?


Ioan Mang: Din 331 de articole s-au făcut învăţământul preuniversitar, care înseamnă 105 articole, plus încă vreo 50 de articole din Statutul Personalului Didactic, partea de preuniversitar. Deci mai avem vreo 180 de articole.


Întrebare: Aţi discutat în Comisie şi articolul care prevede ca minorităţile să poată să înveţe în limba lor istoria şi geografia?


Ioan Mang: Nu. Este un articol peste care s-a sărit, nu s-a luat o decizie finală. E o decizie pe care va trebui să o luăm împreună în Comisie, să o dezbatem. Eu consider că trebuie să realizăm că trăim în Europa, să avem deschidere către toate minorităţile din ţară; pe de altă parte, nu putem fi de acord cu segregarea sau cu intenţia de segregare a copiilor în şcoli.


Vă mulţumesc!

Ministrul Educaţiei trebuie să-şi dea demisia

Am luat act cu satisfacţie de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea asumării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale. Este o decizie pe care am aşteptat-o şi mă bucur că Legea educaţiei îşi va putea urma traseul normal din Parlamentul României.


Până la urmă, consider că este un act de normalitate pentru funcţionarea democraţiei şi a parlamentarismului din România. Decizia Cuţii Constituţionale vine să confirme încă odată, ceea ce am susţinut tot timpul: Legea Educaţiei este mult prea importantă pentru societatea românească pentru a fi adoptată printr-o procedură care exclude dezbaterea parlamentară.


Respectând prevederile articolului 93 din Regulamentul Senatului, noi, senatorii din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport am reluat dezbaterea articolelor legii încă de ieri şi am continuat discuţiile şi astăzi în aştepterea verdictului Curţii. Sunt convins că la finalul lucrărilor Comisiei vom avea o lege închegată şi asumată prin consens şi ea va fi acceptată de tot sistemul educaţional. Sunt sigur că ea va trece şi de votul plenului Senatului prin acelaşi consens şi, astfel vom avea, o lege care va rămâne valabilă încă 15-20 de ani de acum înainte.


În lumina deciziei Curţii Constituţionale, solicit pe această cale demisia domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului care, de când se află în fruntea învăţământului românesc a dovedit doar sfidare, amatorism şi slabă comunicare.

 

De asemenea, solicit demisia domnului Emil Boc din calitatea sa de prim-ministru al României şi renunţarea la titlul de profesor de drept constituţional.

Intalnire cu cetatenii – 5 noiembrie

Intalnirile cu cetatenii continua.

Mi-ar face deosebită onoare să vă întâlnesc şi să cunosc problemele cu care vă confruntaţi. Am încredere că împreună vom putea găsi soluţii pentru a trece cu bine peste aceste momente dificile pe care le trăim cu toţii. Vă stau la dispoziţie cu toată priceperea şi dăruirea mea.

Vă aştept vineri, 05.11.2010, ora 17.30 în Oradea, la Terasa GBCGrandhill Business Center, Parter, Strada Lăpuşului, Nr. 6, Zona Ioşia Nord.