100 de obiective din Programul de Guvernare, îndeplinite în 10 luni de mandat

Sunt cel puțin 100 de obiective din Programul de Guvernare al Coaliției PSD+ALDE a căror realizare nu poate fi pusă la îndoială nici măcar de cei mai aprigi critici ai Guvernului. I-aș ruga pe toți cei care spun că această guvernare nu își respectă programul după primele 10 luni, să enunțe măcar 50 de obiective realizate într-un mandat întreg din programele celorlalte guvernări.

Pentru prima oară un partid aflat la putere insistă și reușește să respecte termenele asumate şi să adopte măsurile din Programul de Guvernare votat de Parlament în momentul învestirii. Asta îi doare foarte tare pe cei de la PNL, USR și pe președintele Iohannis, precum și ong-iștii afiliați care încearcă din răsputeri să creeze o atmosferă de instabilitate și de permanent scandal politic.

Este pentru prima oară când, în mai puţin de un an, se adoptă măsuri şi se aplică politici majore care aduc mai mulţi bani în buzunarele românilor prin majorările de pensii şi salarii, se introduc ordine și criterii de valoare, prin Legea salarizării unitare, se simplifică activitatea economică şi se reduce fiscalitatea (a se vedea noul Cod Fiscal). Toate aceste măsuri se produc pe fondul unei creşteri economice record, de peste 8,8% în ultimul trimestru şi de aproape 7%, pe primele 3 trimestre din acest an.

Începând de astăzi, voi prezenta lista celor mai importante 100 de obiective îndeplinite din Programul de Guvernare, lucruri concrete, efective care nu pot fi contestate.

23828898_1829308297097361_1700586672_o (1)

Când Opoziția critică Guvernul că nu a realizat toate obiectivele din program rezultă două concluzii: 1. Programul de guvernare este bun, altfel nu ar exista atâta preocupare din partea Opoziției pentru realizarea lui; 2. Opoziția nu are o alternativă de guvernare, nu are soluții și nu poate decât să critice programul Coaliției PSD+ALDE.

Totodată, nu cred că cineva se așteaptă ca în 10 luni sau într-un an de zile să implementăm toate măsurile din Programul Coaliției pe patru ani. Aceasta nu este o abordare realistă. Sunt măsuri la care ne-am angajat și care vor fi puse în practică până în 2020. Am dovedit că știm ce trebuie să facem pentru a crește nivelul de trai al românilor și că ne ținem de cuvânt. Românii trebuie să rămână încrezători în PSD și să nu se lase influențați de tot felul de ”alarmiști” de serviciu care prevestesc tot felul de grozăvii.

Fără Stat Paralel, revenirea la democrație!

PSD atrage public atenția și condamnă tentativele repetate ale ~statului paralel~ de a confisca atributele puterii politice legitim alese. Acesta este mesajul politic esențial al rezoluției adoptată de Comitetul Executiv Național, în care avertizăm asupra conduitei anti-naționale și anti-cetățean a exponenților ~statului paralel~, în condițiile pasivității complice a președintelui României.

Am tot fost întrebat ce înseamnă acest STAT PARALEL, cum se definește și care îi sunt caracteristicile. Unii au și început deja să facă glume sau să ia în derâdere termenul folosit în Rezoluția PSD. Tocmai de aceea se impun câteva precizări.

De la bun început vreau să spun că acest concept nu a fost inventat de către PSD. În Statele Unite, ~statul paralel~ este cunoscut sub denumirea de DEEP STATE și este definit ca suma a manifestărilor unor entități ilegitime (nealese prin vot) de a influența acțiuni guvernamentale ori politici publice ale reprezentaților aleși prin vot democratic.

În România echivalentul DEEP STATE este STATUL PARALEL.

Caracteristicile esențiale ale exponenților ~statului paralel~ sunt:

  • Nu sunt aleși. Nimeni, niciodată nu i-a ales sau votat.
  • Nu răspund în fața instituțiilor legitimate prin votul democratic național – resping orice tentativă sau formă de a fi trași la răspundere.
  • Se situează în afara legii și a Constituției prin atitudine ori manifestare.
  • Recurg la șantajarea puterii alese prin practici și influențe oculte – sunt notorii culoarele justiției ca formă de presiune și șantaj, inclusiv asupra judecătorilor.
  • Nu le pasă, nu respectă drepturilor omului.

Când și cum s-a născut ca sistem funcțional ~statul paralel~?

Pasul decisiv a fost când s-a pus semnul egal între corupție si terorism, prin introducerea corupției în strategia națională de securitate. CSAT, în 2005, prin hotărâre secretă, a decis implicarea SRI în combaterea corupției. Au urmat apoi zecile de protocoale secrete între SRI  și alte instituții ale statului. Multe dintre ele sunt și acum în vigoare și se aplică. Astfel s-a construit un mecanism paralel, care a permis ofițerilor SRI să dispună, să determine, să influențeze și să participe activ la anchetele penale, lucru interzis de legislația în vigoare. Implicarea în anchetele penale a fost recunoscută de SRI atât în rapoartele oficiale de activitate cât și prin declarațiile publice ale unor înalți responsabili.

Decizia Curții Constituționale care interzice SRI să facă interceptări în dosarele penale ale DNA a fost prima breșă. Rezistența este însă acerbă! Mulți reprezentanți ai acestui sistem ilegitim nu doresc revenirea la normalitate, în primul rând pentru că se tem că vor răspunde pentru abuzurile comise. În al doilea rând, pentru că-și pierd privilegiile și pozițiile de forță. Ei s-au îmbătat cu putere și nu acceptă ordinea firească, democratică, în care omul politic legitim ales decide și dispune!

Soluția propusă de noi – și în acest sens a fost adoptată și Rezoluția PSD din 17 noiembrie – este adoptarea proiectului de modificare a legilor Justiției astfel încât să se garanteze reformarea sistemului de justiție conform deciziilor Curții Constituționale și directivelor europene. Obiectivele noastre sunt reala independență a judecătorilor, oprirea abuzurilor și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor.

Rezoluția PSD din 17 noiembrie 2017

În cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD desfășurat vineri, 17 noiembrie, am adoptat o Rezoluție privind rezultatele guvernării precum şi situaţia politică actuală.

Redau mai jos textul integral al Rezoluției:

”Comitetul Executiv al PSD, întrunit în şedinţa din 17 noiembrie 2017, a analizat rezultatele obţinute în cele 10 luni de guvernare precum şi situaţia politică actuală.

Referitor la stadiul îndeplinirii Programului de guvernare, s-a constatat că guvernul a realizat măsurile aferente perioadei analizate, datele fiind sintetizate într-un document public. Acesta atestă îndeplinirea angajamentelor asumate în campania electorală față de români.

În acelaşi timp, PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit „Stat Paralel şi Ilegitim”, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică.

PSD constată existenţa mai multor vulnerabilităţi ale statului de drept, care sunt speculate de exponenţii „Statului Paralel şi Ilegitim”, cu scopul de a controla discreţionar puterea politică sau puterea judecătorească.

Rezultă că „Statul Paralel şi Ilegitim” foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

 

Mai mult decât atât, acţiunile din ultima perioadă ale „Statului Paralel şi Ilegitim’’, disimulate sub aşa-numită „luptă anti-corupţie”, au drept scop evident hărţuirea şi, în ultimă instanţă, decapitarea puterii politice legitim alese, pentru ca aceasta să nu îşi poată îndeplini Programul de guvernare angajat în faţa electoratului.

Se mizează astfel pe faptul că un eşec în realizarea beneficiilor pentru cetăţeni din Programul de guvernare va diminua şansele în viitoarele scrutine electorale pentru cele două partide politice din Coaliţia de guvernare. Aşadar, din dorinţa de a deţine controlul asupra puterii politice, „Statul Paralel şi Ilegitim’’ adoptă o conduită anti-naţională şi anti-cetăţenească, fiind dispus să blocheze toate politicile publice de creştere a veniturilor populaţiei, de creare de locuri de muncă, de susţinere a capitalului autohton sau de reformare a Justiţiei.

PSD constată lipsa de reacţie complice a Preşedintelui României în ceea ce priveşte numeroasele încălcări ale Constituţiei României comise de exponenţii ,,Statului Paralel şi Ilegitim’’, începând de la exercitarea unor presiuni asupra puterii judecătoreşti şi până la sfidarea Parlamentului, cu încălcarea deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale. Tolerând toate aceste abateri grave de la litera şi spiritul Constituţiei, Preşedintele României încalcă una dintre principalele sale atribuţii, respectiv aceea de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor statului”, PSD îşi manifestă susţinerea totală faţă de reformarea sistemului de justiţie, după modelul funcţional european.

În acest context, PSD apreciază efortul presei care a avut şi are un rol esenţial pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului. În pofida tuturor presiunilor şi ameninţărilor, au existat posturi de radio şi televiziune, ziare şi publicaţii care au avut curajul să dezvăluie abuzurile ,,Statului Paralel şi Ilegitim’’ şi mecanismele prin care acesta încearcă să confişte puterea legitim aleasă. Fără aceste relatări, multe dintre delictele şi excesele ,,Statului Paralel şi Ilegitim’’ ar fi rămas necunoscute şi ar fi putut prolifera fără niciun fel de rezistenţă din partea opiniei publice.

 

Având în vedere toate aspectele de mai sus,

PSD îşi manifestă susţinerea totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE, pentru adoptarea pachetului de legi care să asigure reformarea sistemului de Justiţie, conform deciziilor CCR şi Directivelor Europene, care să garanteze stoparea abuzurilor şi aplicarea aceloraşi principii de bază care guvernează actul de justiţie în toate țările europene cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Pachetul cu modificările legislative necesare în domeniul justiţiei reprezintă singurul instrument legal, democratic şi constituţional pentru garantarea respectării întocmai a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, concretizată în asigurarea unei reale independenţe a judecătorilor pentru exercitarea şi înfăptuirea actului de justiţie.

De asemenea, membrii Comitetului Executiv îşi declară sprijinul pentru Guvern în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor angajate prin programul de guvernare, indiferent de obstacolele ridicate de cei care încearcă să blocheze reformele benefice pentru stat, societate şi cetăţeni.”

 

România, creștere economică record de 8,8% în trimestrul al III-lea

Creșterea economică de 8,8% este o realitate clară care contrazice toate atacurile la adresa guvernării PSD. Ea are loc concomitent cu creșterea de 14% a puterii de cumpărare a populației, ceea ce înseamnă că această creștere economică se simte bine și în buzunarul cetățenilor, nu e doar pe hârtie cum era în alte guvernări.

Această creștere economică a țării noastre în trimestrul 3, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut este un record absolut care ne plasează cu certitudine pe primul loc în Europa, în 2017. Detalii aici.

Raportat la primele nouă luni ale anului creșterea economică este de 7%.

Aceste rezultate remarcabile sunt obținute acum, când guvernează PSD și, în premieră pentru politica românească, se aplică programul de guvernare asumat în fața oamenilor și votat masiv de români. Din punctul meu de vedere, ele fac ridicole toate atacurile politice la adresa guvernării. Toți cei care au spus că programul PSD aruncă economia în haos s-au făcut de râs și  trebuie să vină să își ceară scuze în fața opiniei publice.

22886065_1816342168407631_1447341882418386822_n

În altă ordine de idei, observ că marii angajatori din România îi contrazic pe liderii sindicali și pe toți analiștii și politicienii care prevesteau scăderea salariilor în mediul privat după modificările la Codul Fiscal. Se demontează astfel toată propaganda împotriva reformei fiscale promovate de PSD.

Se confirmă ceea ce coaliția PSD-ALDE a susținut mereu: nu există niciun motiv pentru o companie privată să scadă salariile din cauza transferului contribuțiilor, în condițiile în care cheltuielile cu salariile rămân neschimbate. Angajatorii privați pot scădea oricând salariile propriilor angajați, dar nu din motivul transferului contribuțiilor.

Prima mare companie privată care a anunțat că salariile oamenilor nu vor scădea, ba chiar vor crește cu 1,5% a fost KAUFLAND, care angajează în mod direct peste 16.000 români. Au urmat alte companii importante, care au mii de angajați, cum sunt PETROM, COCA-COLA, AUCHAN, IRIDEX, BCR, etc..Toate aceste exemple, ale unor companii private reprezentative în economia românească, arată cât de corectă și de profesionistă a fost decizia transferului contribuțiilor care, fără să afecteze mediul economic, a rezolvat uriașa problemă a dezechilibrului fondului de pensii.

Măsuri pentru combaterea evaziunii și împiedicarea eludării plății taxelor și contribuțiilor

Sunt 5 măsuri în proiectul de modificare a Codului Fiscal care combat evaziunea și împiedică eludarea plății taxelor și contribuțiilor:

  • 4  masuri pentru stoparea externalizarii profiturilor multinaționalelor prin introducerea directivei europene 1164/2016, privind combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale.
  • 1 măsură de extindere a confiscării mijloacelor de transport implicate în contrabanda cu tutun și alcool (până acum se aplica doar la contrabanda cu carburanți).
  • În realitate, agenții economici corecți susțin modificările sistemului fiscal propus de guvern: printr-un comunicat de presă, reprezentanții patronatelor din UGIR au anunţat că ,sunt de acord cu deciziile fiscale ale Guvernului și că mediul privat de afaceri nu va fi afectat de trecerea contribuţiilor din sarcina angajatorilor către angajaţi.
  • Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR) a anunțat că este de acord cu deciziile fiscale ale Guvernului. Detalii aici.

Beneficiile reformei fiscale propusă de Coaliția de guvernare

Toți cei care spun că reforma fiscală nu va aduce beneficii populației dezinformează grav. Sunt multe beneficii și creșteri de venituri substanțiale pentru milioane de români, în plus se echilibrează și bugetele asigurărilor sociale.

Haideți să vedem care sunt beneficii concrete:

  • Cresc cu 9,1% veniturile nete, în mână, ale angajaților cu salariul minim. Este vorba despre peste 1.250.000 de persoane.
  • Cresc veniturile celor care au salarii sub 3.000 lei și au persoane în întreținere ca urmare a creșterii cu 60% a sumelor scutite de impozit (deducerile personale).
  • Cresc cu 7,1% veniturile pensionarilor cu pensii peste 2.000 lei,respectiv pentru peste 250.000 de pensionari, pentru care impozitul se reduce de la 16% la 10%.
  • Cresc cu 7,1% veniturile celor cu activități independente, cei care au PFA-uri, avocații, experții contabili, jurnaliștii etc., ca urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Este vorba despre peste 500.000 de persoane.
  • Cresc cu 7,1% veniturile pentru cei care obțin venituri din agricultură, dobânzi, arende, investiții pe bursă, tot ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Sunt milioane de români care obțin astfel de venituri.
  • Crește cu 20% nivelul pensiilor celor care sunt astăzi în activitate, ca urmare a creșterii nivelului contribuțiilor în contul fiecărui salariat și în baza noii modalități de calcul a pensiilor, exclusiv pe baza contribuțiilor, care va fi în noua lege a pensiilor.
  • Simplificarea fiscalității, prin reducerea numărului de taxe sociale de la 9 la 3 contribuții.Deci angajatorii vor emite doar 3 ordine de plată, în loc de 9 în fiecare lună.
  • Creșterea semnificativă a gradului de colectare a contribuțiilor sociale ca urmare a definirii ca infracțiune fapta de a nu vira la stat sumele reținute la sursă de la angajați.
  • Echilibrarea bugetului de pensii.Diminuarea cu aproape 9 miliarde lei, de la 13,5 miliarde în 2017 la 4,6 miliarde în 2018 a sumelor transferate de la bugetul de stat pentru completarea bugetului de asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor. În 2019 va fi pentru prima oară în ultimul deceniu când pensiile vor fi plătite integral din Bugetul de pensii și nu va mai fi nevoie de completări de la bugetul de stat.

Așadar, afirmațiile președintelui Iohannis și ale celor care susțin că aceste măsuri nu vor aduce beneficii pentru cetățeni sunt complet nefondate.

După ce inițial propaganda anti-guvernamentală și anti-PSD a susținut că salariile vor scădea, acum problema este că nu cresc suficient. Culmea, aceste acuzații vin de la cei care au făcut politică de stat din tăieri și austeritate. Sunt însă milioane de români, mai ales cei cu venituri mici, care vor avea mai mulți bani în buzunar în 2018. Prin urmare, fie președintele nu a înțeles efectele măsurilor fiscale, fie comite un act deliberat de dezinformare a opiniei publice, pentru a genera o stare de tensiune și îngrijorare în societate. Fluturașul de salariu și de pensie vor reprezenta argumentul cel mai puternic al Coaliției de guvernare. Când vor veni salariile și pensiile mărite la începutul lui 2018 se va pune capăt acestei propagande toxice din ultimele săptămâni.

PSD continuă politica de creștere a pensiilor

Așa cum am făcut și până acum, PSD are grijă de pensionarii României. În anul 2017, punctul de pensie a crescut cu 9%, ajungând la 1.000 lei. Continuăm această politică și în 2018, când punctul de pensie va ajunge la 1.100 lei. De această majorare se vor bucura peste 5 milioane de pensionari.
De asemenea, va crește și valoarea pensiei minime garantate de la 520 la 640 lei, pentru peste 1 milion de persoane. Măsurile se vor aplica de la 1 iulie 2018.

22886094_1820112671363914_7460720108304002211_n